Povestiri cu t

nightwish a scris:

O pereche recent căsătorită s-a mutat

bridget jones a scris:

chiar nu stiu.

pilda e frumoasa si multumesc celui care a scris'o. iar daca cumva stii tu autorul, ma poti completa. :(

cred ca autorul este Octavian Paler.

misidy a scris:

Ziua de azi e o zi speciala

Povestirea asta m-a impresionat cel mai mult, nu o mai auzisem.

nightwish a scris:

Lasa vanturile sa imprastie chiar acum in departari suferintele tale trecute, ca si cand ar fi fost scrise pe nisip

Amarena a scris:

Povestirea asta m-a impresionat cel mai mult, nu o mai auzisem.

Da, este minunata.

Amarena a scris:

Asta e motto-ul meu de multa vreme. :P Faina povestirea.

Un topic deosebit.

Ma bucur.

Da, este. :)

In fiecare zi semanam in sufletul nostru semintele destinului

O data un om a semanat cele mai bune seminte, dupa ce a pregatit pamantul arat, si toate astea el le-a facut in mod curat si constiincios. Insa o buna bucata din recolta s-a distrus din cauze inexplicabile. Ramasitele nesemnificative, pe care a izbutit sa le culeaga, l-au ajutat sa supravietuiasca iarna. Dar daca nu erau facute rezerve mai devreme, familia lui ar fi putut sa moara.

Anul urmator el a ingrijit recolta noua cu straruinta si mai mare. Timpul a fost de partea lui si recolta a fost splendida. Dar cand mai ramasesera cateva saptamani pana la culegerea spicelor, cerul s-a umplut de nori, tuna si fulgera. Iar dupa aceea grindina de marime incredeibila s-a abatut asupra pamantului lui si a distrus toata recolta.

Si din nou, tot ceea ce a reusit sa culeaga agricultorul, i-a ajuns numai pentru a supravietui.

Dar el trebuia sa traiasca si sa ingrijeasca de cei dragi, trebuia sa salveze cel putin restul granelor si sa se pregateasca pentru anul viitor.

Si iata ca primavera urmatoare el iarasi a iesit la camp. A imprumutat boabe de semanat si in toamna urma sa obtina recolta mare, caci altfel familia lui ar fi putut sa piara. Pana la semanat ramasese o saptamana. El trebuia sa

stranga toate fortele, sa-si ia ca ajutoare pe cei doi fii ai sai si sa inceapa cu administrarea viitorului pentru prezent.

Dimineata urmatoare el s-a ridicat din pat, si o durere brusca i-a sagetat corpul. A inteles ca s-a imbolnavit si ca nu va mai fi in stare sa-si ajute familia. Dar aceasta nu era tot, cei doi fii ai lui de asemenea s-au imbolnavit.

Omul s-a intins pe pat si a inceput sa priveasca tavanul. Destinul lui era ruinat si toate incercarile erau zadarnice. La inceput avea dificultati, acum au napadit nenorocirile. Acum ele erau nu numai pe dinafara ci si in el insusi. Si deodata constiinta omului a fost luminata de urmatoarea deductie: bolile si necazurile lui reprezinta si ele recolta.

Da, noi putem sa dirijam viitorul, schimband lumea inconjuratoare: alegand semintele cele mai bune, pregatind pamantul, selectand mai bine terenurile de pamant. Dar se dovedeste ca nu aceasta este cel mai important.

Se dovedeste ca mult mai important pentru viitor este conditia launtrica, si ca semintele cele mai semnificative se afla in suflet. Asa cum este sufletul nostru, si destinul va fi corespunzator. Daca vecinul are sufletul corupt, el va cadea in patima betiei si va risipi recolta. Si chiar daca isi da seama si, imitandu-i pe ceilalti, incepe sa semene si sa aiba grija de pamanturile lui, totusi recolta lui se va distruge.

Omul a zacut in pat o zi si o noapte. Dupa aceea alta zi si alta noapte. El nu se mai gandea la lucrurile materiale si la bucata de paine. Banuiala lui vaga, ca sufletul nostru e legat de destin, devenea treptat mai clara. Omul s-a uitat imprejurul lui si a observat ca incepuse sa perceapa altfel lumea inconjuratoare.

Si dintr-o data a vazut langa el Bibila, careia mai devreme nu ii acorda prea multa atentie.

Cu maini tremuratoare a luat-o, a deschis-o la intamplare si a citit: De veti umbla dupa legile Mele si de veti pazi si implini poruncile Mele, Va voi da ploaie la timp, pamantul si pomii isi vor da roadele lor. Treieratul vostru va ajunge pana la culesul viilor, culesul viilor va ajunge pana la semanat; veti manca painea voastra cu multumire si veti trai in pamantul vostru fara primejdie.(Levitic 26: 3-6)

Si din nou omul bolnav si slabit a avut o revelatie. El tot timpul l-a vorbit de rau si l-a judecat pe vecinul lui frivol. El tot timpul era nemultumit de sine si de destinul lui, socotind ca recolta nu e destul de mare. Era jignit de atitudinea gresita a oamenilor fata de el. In loc de a-si spune sincer opinia, ca sa evite greseala, el se supara si judeca.

Agricultorul a lasat Biblia si s-a lasat furat de ganduri. A simti ca incepuse o schimbare inauntru. Si din nou a deschis Bibila si a inceput sa citeasca la intamplare.

Si socat, cu lacrima in ochi, a citit: Sa nu furati, sa nu spuneti minciuna si sa nu insele nimeni pe aproapele sau..Sa nu nedereptatesti pe aproape si sa nu-l jefuiesti. Plata simbriasului sa nu ramana la tine pana a doua zi. Sa nu graiesti de rau pe surd si inaintea orbului sa nu pui piedica.. Sa nu dusmanesti pe fratele tau in mintea ta, dar sa mustri pe aproapele tau, ca sa nu porti pacatul lui. Sa nu te razbuni cu mana ta si sa nu ai ura asupra fiilor poporului tau, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.(Levitic 19:11, 13-14, 17-18).

Se dovedeste ca legile legaturii spirituale sunt tot atat de importante, ca si legatura dintre fenomenele fizice. Se dovedeste ca corpul fizic si corpul spiritual sunt strans legate intre ele. Latura fizica poate sa o influenteze pe cea spirituala si s-o formeze. Iar latura spirituala o influenteaza pe cea fizica si poate s-o conduca. Dar spiritul, precum s-a dovedit, joaca un rol crucial. Iar fizicul de fapt este numai o completare a spiritului si este unealta pentru dezvoltarea lui.

Agricultorul s-a uitat inca o data cu uimire in jur si a constat ca lumea devenise minunata. El a inteles ca isi iubeste sotia, desi mai devreme ii facea reprosuri tot timpul si ii cerea supunere. El si-a dat seama cat isi iubeste copii, pe care inainte nici nu-i bagase in seama. Deodata a priceput ca isi trateaza vecinul irrational, ca pe un copil prostut, care nu trebuie judecat, dar nici sprijinit mereu. In primul rand sufletul lui avea nevoie de ajutor, nu corpul. Deci asistenta cea mai utila era educarea omului. Iar ca sa ajutam sufletul, uneori trebuie sa rasfatam corpul, iar alteori sa-l supunem la privatiuni.

Si in ziua aceea omul a adormit fericit, cu toate ca nu avea viitor. El n-o sa aiba sansa sa semene boabele pentru recolta cea noua, putin probabil sa se insanatoseasca complet. Dar acum, bucata de paine nu mai era criteriul lui principal de fericire. Acum el a priceput cum gandurile sale zilnice inchinate bunastarii materiale i-au otravit sufletul. A inteles ca in ultimii cativa ani a fost necajit.

Sufletul lui nu mai canta, iar lumea isi pierduse limpezimea si profunzimea culorilor. El mereu avea convingerea ca surele umplute cu grau se afla la baza fericirii. Dar acum, bolnav si pe patul de moarte, a priceput ca si sufletul de asemenea a cules recolta, dar in schimb in ultimii ani aceasta recolta s-a constituit din ignoranta, jigniri sporite si zgarcenie.

Dar cand sufletul sufera, exista un mod usor si indiscutabil de a micsora aceste suferinte: omul se indreapta spre tot ceea ce tine de viata materiala, se convinge ca fericirea inseamna bani, bunuri materiale, placeri sexuale. Daca uitam de suflet, pagubele lui devin imperceptibile.

Si acum, bolnav si pe patul de moarte, agricultorul isi adusese aminte de vechiul proverb: "Pagubele cele mai cumplite sunt cele pe care nu le observam." Acum el a inteles ca cea mai mare fericire vine o data cu fericirea sufletului. Si in ciuda condamnarii lui, el a adormit fericit. In acea noapte el a dormit linistit si calm, iar dimineata urmatoare a observat ca se simte mult mai rau. Toata ziua a respirat greu si durerea ii paraliza tot corpul. Dar in acest timp ceva se schimbase. Necazurile si pierderile, si chiar durerea fizica nu provocau tristete sau agitatie sau nemultumire fata de destin. Durerea l-a facut mai bun si mai indulgent. Durerea l-a facut sa uite de corp si a inspirit un avant catre suflet.

Si daca pentru salvarea si supravietuirea corpului e nevoie de paine, pentru salvarea sufletului e necesara dragostea. Si aceste boabe daruite de Creator intotdeauna sunt clare si mantuitoare. Cu cat mai mult suferea omul, cu atat mai mult iubirea lui fata de Dumnezeu crestea.

A suferit cateva zile inca, dar deja se simtea mai bine, nu numai din punct de vedere sufletesc, ci si din punct de vedere fizic. A vazut ca si copii lui s-au facut bine, si a inteles ca atitudinea lui fata de lume il omora si pe el, si pe copii lui. Dupa cateva saptamani a iesit pe camp, si impreuna cu fiii a semanat boabele. S-au lasat brume, a plouat mult, si totusi recolta era imbelsugata, spicele erau minunate, seminte putrede nu erau.

In fiecare zi semanam in sufletul nostru semintele destinului.

HENRI GOUGAUD

Painea si hotul

Era odata un hot care suferea din cauza unui grav defect, cel putin pentru cei asemeni lui. Era mereu atras de ceva, dincolo de prada cea mai apropiata. Cauta altceva. Ce? Nu stia nici el sa spuna. Un miracol, o comoara curata, o adevarata lumina plina de pace. Suferea din cauza asta. Nu stia de unde ii venea acea melancolie si traia cu ea asa cum se traieste cu acele iubiri apasatoare care uneori stanjenesc sufletul.

Intr-o seara, cautand o o prada, el patrunse intr-o casa fara aparare. In mijlocul mesei nu era nimic in afara de o paine rotunda in coaja ei. Si cum a ajuns in dreptul ei, painea l-a intrebat:

- Fratele meu, ce cauti tu de fapt?

- Cine a vorbit? intreba hotul.

- Sunt eu, spuse painea. Nu voiai tu un miracol?

- Speram la unul, dar tu ma uimesti.

- Iti vad limpede sufletul trist. Ai vrea sa descoperi in sfarsit ceva ce nu poate fi distrus, sa stii ce este muzica, sa iubesti asa cum stiu eu iubi.

- Tu iubesti pe cei care te mananca? intreba hotul amar si in bataie de joc.

- Cine nu iubeste nu poate hrani. Vrei puterea mea?

- Sigura ca da, ma intereseaza foarte mult.

- Sa stii ca trebuie sa treci prin drumul care a fost si al meu.

- Povesteste-mi, zise hotul.

- Fie ca urechea inimii sa asculte. Am fost mai intai, intr-o zi de toamna, ingropat in pamantul mortilor. Am putrezit. Am dormit multa vreme. Ceva din mine a germinat. M-am simtit renascand. Atunci mi-a venit o dorinta, un elan, un vis din ceruri. Dar noaptea in care ma zbateam era asa de grea, asa de inghetata! Totul imi spunea" Ce nebunie! Cum ar putea o fiinta atat de plapanda sa strabata aceste tenebre? Avem dovada ca exista zi, undeva, in acest univers?"

De o suta de ori am vrut sa renunt. De o suta de ori m-a invins furia. Cum am facut? Habar n-am. Intr-o dimineata s-a nascut un fir de iarba. Eram eu, traind, uluit. Aerul albastru, soarele, pasarile, libertatea, ce minune! M-am simtit si mai sus, m-am oferit averselor de ploaie. Am cunoscut acea mandrie a fapturii care crede in eternitate. Au venit primele zile de vara, armata de fier a seceratoarelor, inutilitatea rugaciunilor. Am fost legat, batut, zdrobit, facut praf sub roata, inecat, framantat, aruncat in cuptor si in sfarsit scos din acest infern de jaratic de catre calaul meu. Asa si nu altfel am devenit hranitoare. Am aceasta forta incomparabila de a imi darui forta celor vii. O vrei tu, hot de nimic?

- Nu, pastreaz-o, raspunse omul. Prefer de o suta de ori sa raman cu intrebarile mele fara raspuns. Sa iubesti e prea greu. Ziua buna.

.

Diferenţa dintre noapte şi zi

Un mare

Legenda paianjenilor de Craciun

Daca ai fost fascinat vreodata de frumoasele ghirlande de Craciun si te-ai intrebat in ce fel au ajuns sa impodobeasca brazii minunatei sarbatori de iarna , ar trebui sa stii ca , potrivit unei vechi legende germane , ele au aparut in urma unui miracol infaptuit in noaptea din ajunul Craciunului.

Se spune ca , in urma cu mult timp , o gospodina era ocupata pana peste cap cu curatenia si pregatirea locuintei pentru cea mai frumoasa noapte a anului, noaptea in care copilul Iisus sosea sa isi aseze binecuvantarea asupra casei.Nici un fir de praf nu era trecut ce vederea ! Evitand sa aiba de a face cu ravna neostoita a femeii , paianjenii si-au parasit coltul confortabil din tavan si s-au refugiat in cel mai indeparat cotlon al podului.Odata cu lasarea serii , ei s-au furisat inapoi , in sufrageria locuintei si , spre marea lor mirare , au descoperit un brad ornat mirific cu podoabele Craciunului. Orbiti de luminile stralucitoare din incapere , paianjenii au vrut sa vada indeaproape acea minunatie , asa ca s-au catarat pe fiecare ramura si crenguta , admirand cu incantare toate micile obiecte vesel colorate raspandite printre acele verzi si inmiresmate. Din nefericire , ei si-au lasat insa urmele trecerii peste tot bradul , care a ramas acoperit cu o panza diafana si albicioasa.

Atunci cand copilul Iisus a intrat in casa pentru a o binecuvanta , a fost intristat de felul in care arata pomul de Craciun.El ii iubea pe micutii paianjeni , intrucat erau si ei creaturi ale Domnului , dar nu putea sa nu se gandeasca la dezamagirea ce ar fi cuprins-o pe gospodina care muncise din greu si impodobise bradul pentru a aduce bucurie micilor ei copii. Aflat in fata acestei dileme , Iisus a descoperit o solutie minunata. El a atins panzele de paianjen , iar acestea s-au prefacut pe data in ghirlande stralucitoare , sclipind in dulci tonuri aurii si argintii. La sosirea diminetii , femeia, sotul si copiii ei au ramas muti de uimire in fata privelistii bradului invaluit de ghirlande sclipind magic sub razele vesele ale soarelui.

Din acea zi , aceste ornamente incantatoare acopera pomii de Craciun din intreaga lume.Cei care stiu aceasta legenda le aduc multumiri micutelor insecte asezand la vedere sau la loc de cinste un paianjen auriu pe una din crengile bogate ale bradului.

Nota - Intr-o alta versiune a povestii , cel care a faptuit minunea transformarii panzelor de paianjeni in ghirlande este Weihnachtsmann , numit si Tatal Craciunlui sau Mos Craciun.

Buna ziua si la multi ani!

Sunt noua pe Roportal si inca nu am gasit o sectiune pe forum unde sa ma simt "ca acasa", inca mai caut:). Cautand un astfel de loc am dat peste voi. Mi-au placut intotdeauna povestirile cu talc, asa ca m-am hotarat sa postez si eu una, din cele citite de mine.

Povestea arborelui bătr

Cine dă, lui