Virginitatea...

micalutza a scris:

Offtopic:

Mdea, ne-a supraapreciat cand a spus 20 de ani, nu crezi? Nu cred ca sunt de ajuns.

Nu, Brucan a estimat corect. Lucrurile chiar au

Asa e si

Citesc de atata vreme tot ce s-a scris pe forumul asta despre casatorie, viata in doi si dragoste vesnica (sau mai degraba nevesnica), incat, sincera sa fiu, nici nu imi mai doresc sa ma marit. La ce bun daca inr-o zi voi deveni camaradul sotului meu?! Imi pot lua un coleg de apartament si din cand in cand mai dormim in acelasi pat.

Sunt lucruri inevitabile, stiu. O minune tine 3 zile...sau 3 ani...sau poate 7, dar nu tine o viata intreaga. Vreau sa simt ca nu pot trai fara iubirea vietii mele, vreau sa simt ca nu pot trai fara atingerile lui, fara buzele lui pe pielea mea, vreau sa simt ca nu pot trai fara tatal copiilor mei, fara sotul meu, nu fara camaradul meu, fara colegul meu de apartament.

Nu mai are nici o legatura cu virginitatea, dar m-am exprimat acolo unde am simtit ca acest mesaj este o continuare a ceea ce s-a discutat pana acum.

arielle a scris:

Harald,vrei sa spui ca esti casatorit dar ....preferi aventurile blonde ?si mie mi s-a intamplat asta dupa 10 ani si la inceput m-am simtit cumplit de vinovata,dar am realizat ca daca el nu imi ofera ce imi doresc si ca daca se poate mai bine,trebuie sa am curajul sa o rup....desigur 10 ani inseamna multe,dar sa dormi cu cel mai bun prieten si sa te gandesti la iubitul tau,e ucigator.Eu nu am rezistat psihic.

Conteaza enorm ca cele 2 persoane sa fie compatibile, dar... asa cum spunea Tolstoi:

"Ce conteaza pentru a face o casnicie fericita nu e neaparat cat de compatibili sunteti, ci cum tratati incompatibilitatea"

Socionica spune ca recomandabil ar fi sa ai o relatie de dualitate cu partenerul.... dar, daca cei doi sunt constienti si vor amandoi sa rezolve problemele, pot intra intr-un proces de dualizare prin care sa duca relatiile mai putin bune spre ceva extraordinar. Problema e ca multi cad in capcana lui "e mai usor", e mai usor sa dai vina pe celalalt, e mai usor sa lasi lucrurile sa se desfasoare de la sine chiar daca vezi ca nu se indreapta intr-o directie buna, e mai usor sa te gandesti la cai verzi pe pereti decat la persoana de langa tine.

Orice lucru de valoare are mai multa valoare daca trebuie sa lupti pentru el, altfel... greu il poti pretui...

ariana2006 a scris:

Citesc de atata vreme tot ce s-a scris pe forumul asta despre casatorie, viata in doi si dragoste vesnica (sau mai degraba nevesnica), incat, sincera sa fiu, nici nu imi mai doresc sa ma marit. La ce bun daca inr-o zi voi deveni camaradul sotului meu?! Imi pot lua un coleg de apartament si din cand in cand mai dormim in acelasi pat.

Vezi ariana,de asta spuneam ca pe doi oameni ii leaga si pasiunea fizica,fara asta e greu de convietuit.Ca nu dureaza vesnic,e iarasi adevarat,din pacate,depinde de caz. De asta am inceput sa cred ca trebuie sa ne traim viata cu intensitate,atata cat ni se da,atata cat se poate...fiindca nu se stie ce va urma.Si casatoria are farmecul ei,cand esti inca fericit,e un moment unic in viata ...eu nu regret nimic...

ariana2006 a scris:

Sunt lucruri inevitabile, stiu. O minune tine 3 zile...sau 3 ani...sau poate 7, dar nu tine o viata intreaga. Vreau sa simt ca nu pot trai fara iubirea vietii mele, vreau sa simt ca nu pot trai fara atingerile lui, fara buzele lui pe pielea mea, vreau sa simt ca nu pot trai fara tatal copiilor mei, fara sotul meu, nu fara camaradul meu, fara colegul meu de apartament.

Pasiunea poate sa dureze (mult timp) sau sa se stinga . Sau poate sa se stinga si sa reinvie.

ariana2006 a scris:

Sunt lucruri inevitabile, stiu. O minune tine 3 zile...sau 3 ani...sau poate 7, dar nu tine o viata intreaga. Vreau sa simt ca nu pot trai fara iubirea vietii mele, vreau sa simt ca nu pot trai fara atingerile lui, fara buzele lui pe pielea mea, vreau sa simt ca nu pot trai fara tatal copiilor mei, fara sotul meu, nu fara camaradul meu, fara colegul meu de apartament.

Nu sunt lucruri inevitabile ci sunt lucruri de bun simt. Orice cuplu pleaca in viata cu un anumit depozit in banca sentimentelor... si din cand in cand fac retrageri... Ce conteaza nu e atat de mult de la cat pleaca, orice suma se epuizeaza pana la urma, ce conteaza e cat de des fac depuneri la aceasta banca. Poti pleca si de la zero, daca amandoi fac depuneri frecvente, peste ani si ani vor ajunge sa aiba cu mult mai mult decat unii care poate au pornit de la foarte mult dar nu au mai facut depuneri decat foarte rar...

Daca in fiecare zi te vei gandi la un gest frumos pe care sa il faci pentru sotul tau si daca si el va gandi la fel... veti face depozite in fiecare zi... poate nu va fi decat un sarut in anumite zile... dar va fi un depozit nu o retragere.... si astfel va veti trezi peste 20, 30 sau 50 de ani ca desi au fost probleme... datorita unui simplu obicei... de a te gandi la ceva frumos pentru celalalt in fiecare zi... nu ati mai avut timp sa va concentrati atentia asupra lucrurilor rele, nu ati mai avut timp sa faceti prea multe "retrageri"...

O astfel de atitudine nu e foarte sofisticata, oricine o poate pune in practica, nu trebuie sa fii un geniu pentru a-ti da seama ca merge... dar... e cu 2 fatete... daca ai sa vezi in asta o "munca" vei obosi pana la urma si vei renunta... in schimb daca ai sa vezi in asta ceva esential, cum e de exemplu respiratul, atunci iti va intra in subconstient... si va deveni ceva ce-ti va proteja relatia fara sa depui nici cel mai mic efort.

Totul e in atitudine.

EU regret ca nu a existat compatibilitate sexuala. Sau mai degraba experienta. Acest lucru fiind in stransa legatura cu virginitatea mea si a lui din debutul relatiei noastre.

Nu sunt lucruri inevitabile ci sunt lucruri de bun simt.

Nu cred ca iubirea tine de bun simt...oricat am incercat nu am reusit sa reaprind flacara...si nici partenerul meu....si pe urma cand deja trebui sa depui eforturi sa mentii o relatie si nu mai merge de la sine,eu zic ca sunt semne de intrebare.....

nimic nu e vesnic !

arielle a scris:

Asa e si