Responsabilitatea de a avea un copil

ellla a scris:

bravo, asta e de felicitat ...

un mediu stabil si linistit, alimentatie atent administrata...

administreaza-i insa si forta spirituala...lasa-l sa exploreze singur dar cu ochii pe el, chiar daca se loveste putin, asa invata...din experienta, san u fii gaina corcolitoare asta e ideea pari radicala in mesajele tale, de-asta se agita unii ...

libertatea (supravegheata!) e importanta ...cand nu il poti supraveghea fizic, incredinteaza-l cu dragoste Maicii Domnului...

...

Iti multumesc pentru sfaturi, sunt bune, le practic, nu sunt gaina corcolitoare. Asa cum poate am mai spus, copilul meu merge zilnic la locuri de joaca cu alti copii, inca de la varsta de 8 luni, mergea de-a busilea si se tara sa se urce pe topogan, se dadea pe burta. Acum isi ia puncte de reper si exploreaza singur parcul. Este un copil curajos si independent. Nu plange cand cade, se ridica singur, cere ajutorul atunci cand nu poate sa faca ceva, insa nu este un neputiincios sau un rasfatat. Multe mamici in parc ma intreaba cum de este asa. Este asa pentru ca i-am acordat incredere inca de cand era in burtica si in continuare ii acord cea mai mare incredere, iar in ceea ce-l priveste el este seful. El hotaraste cat stam afara, cat si ce sa manance, cand si cat doarme. Face niste alegeri mult mai sanatoase decat multi adulti pe care ii cunosc eu si este datorita felului in care creste un copil frumos, sanatos, inteligent si creativ.

misto, chestia cu increderea o practic si eu desi partenerul meu de viata considera asta o oarecare iresponsabilitate ... in fine

chestia cu Maica Domnului... copilul meu merge la scoala, e in clasa I si de la scoala la caminul unde mananca si doarme pana vin eu la 16 de la serv trebuie sa mearga vreo 10-15 minute singur ... stie drumul se descurca dar grija tot am ...s i-atunci, in momentul in care il las la poarta scolii dimineata o rog pe Maica sa aiba grija de el sa vina cu bine acasa; sau daca il las singur in casa fac acelasi lucru ...

cam asta-i

Cred ca are toate sansele sa isi revina acest topic. Incepuse promitator, la un moment dat ati dat cu el de pamant, iar acum pare sa isi revina. Nu voi mai posta aici ca nu am copii si s-a dat deja de pamant cu Mirela numai ca ARE COPILUL PE DRUM si posteaza in necunostinta de cauza. Eu chiar nu as avea nimic de zis despre responsabilitatea de a fi parinte. Deocamdata!

Voi puteti posta in continuare! Eu va urmaresc cu drag!Pe toate!!!

Apropo de responsabilitate...pana la ce varsta credeti ca trebuie sa-i ,,indrumam'' pe copii?O lasam mai usor cand cresc,sau continuam pana la adanci batraneti?Intreb pentru ca nu-s pe deplin lamurita ca sa-i pot da un sfat pertinent cuiva care se simte prea controlat si hiperprotejat de mama.

Stiu ca parintii trebuie sa fie responsabili,dar nu cumva e vorba de iresponsabilitate,cand intra prea mult in viata copilului,care are 30 de ani si vrea sa gandeasca si sa actioneze dupa cum il taie capul?

GinGin a scris:

Apropo de responsabilitate...pana la ce varsta credeti ca trebuie sa-i ,,indrumam'' pe copii?O lasam mai usor cand cresc,sau continuam pana la adanci batraneti?Intreb pentru ca nu-s pe deplin lamurita ca sa-i pot da un sfat pertinent cuiva care se simte prea controlat si hiperprotejat de mama.

Stiu ca parintii trebuie sa fie responsabili,dar nu cumva e vorba de iresponsabilitate,cand intra prea mult in viata copilului,care are 30 de ani si vrea sa gandeasca si sa actioneze dupa cum il taie capul?

in principiu educarea unui copil tine pana la 18 ani. dar si ulterior, parintii pot sprijini copilul cu sfaturi, ascultare si intelegere a motivelor.

dar cand te amesteci deja in deciziile unui "copil" de 30 de ani .... mi se pare deja prea mult

Da, din pacate unii parinti nu-si lasa copiii sa zboare nici la 30 de ani. Am intalnit cateva persoane care la varsta asta tot de fusta mamei erau...

Cred ca le face placere sa ii stie dependenti de ei, pentru ca altfel ar simti ca nu mai au nici o misiune in viata.

flori de camp a scris:

in principiu educarea unui copil tine pana la 18 ani. dar si ulterior, parintii pot sprijini copilul cu sfaturi, ascultare si intelegere a motivelor.

dar cand te amesteci deja in deciziile unui "copil" de 30 de ani .... mi se pare deja prea mult

Si dupa 18 ani - cu un sfat si sprijin atunci cand ti se cere. Eu cer si acum cateodata sfatul parintilor. Si sprijinul lor.

Eu am copii - si i-am facut poate prea devreme. Dar n-am regretat niciodata. Cum nu ma simt o fiinta superioara care are cine stie ce alta chemare pe lumea asta i-am facut si mi-au adus bucurii . Si poate ei vor face pentru lume mai mult decat am putut eu sa fac.

Cand i-am facut am fost considerata iresponsabila pentur ca abia terminasem facultatea, nu aveam un job, nu aveam casa, nu aveam conditii sa-i cresc. Dar aveam multa dragoste de oferit. Nu-mi pot imagina viata mea fara ei.

Enki a scris:

Da, din pacate unii parinti nu-si lasa copiii sa zboare nici la 30 de ani. Am intalnit cateva persoane care la varsta asta tot de fusta mamei erau...

Cred ca le face placere sa ii stie dependenti de ei, pentru ca altfel ar simti ca nu mai au nici o misiune in viata.

Cunosc si eu asemenea cazuri. Dar poate nici ei nu vor sa zboare de la fusta mamei. poate parintii i-ar lasa fericiti sa zboare. Nu vad ce parinte e fericit cand vede ca nu se descurca singur "copilul" de 30 ani.

Nelinistita a scris:

Si dupa 18 ani - cu un sfat si sprijin atunci cand ti se cere. Eu cer si acum cateodata sfatul parintilor. Si sprijinul lor.

asta am zis si eu. acum depinde si de temperamentul parintilor. daca au incredere in propriul copil, acesta sigur va veni s ale ceara ajutorul. dar atunci cand acestia il considera incapabil sa se descurce fara ei, altfel sta treaba. parerea mea este ca dupa 18 ani si chiar la maturitate, copilul poate simti nevoia sa fie sfatuit si ajutat moral cel putin de catre parinti. dar depinde foarte mult si de relatia creata intre copil si parinte de-a lungul timpului.

ellla a scris:

misto, chestia cu increderea o practic si eu desi partenerul meu de viata considera asta o oarecare iresponsabilitate ... in fine

chestia cu Maica Domnului... copilul meu merge la scoala, e in clasa I si de la scoala la caminul unde mananca si doarme pana vin eu la 16 de la serv trebuie sa mearga vreo 10-15 minute singur ... stie drumul se descurca dar grija tot am ...s i-atunci, in momentul in care il las la poarta scolii dimineata o rog pe Maica sa aiba grija de el sa vina cu bine acasa; sau daca il las singur in casa fac acelasi lucru ...

cam asta-i

Aha, ei, eu am mare incredere in Dumnezeu...

Nu stiam ca esti credincioasa.

DAriaNA2006 a scris:

Nu voi mai posta aici ca nu am copii si s-a dat deja de pamant cu Mirela numai ca ARE COPILUL PE DRUM si posteaza in necunostinta de cauza.

Daca te referi cumva la mine, nu am dat cu Mirela de pamant, ci am considerat ca e bine sa sanctionez indemnul ei de a ignora riscurile atunci cand o femeie se decide sa faca un copil. Nu are nici o legatura cu faptul ca are sau nu are copil.

GinGin a scris:

Apropo de responsabilitate...pana la ce varsta credeti ca trebuie sa-i ,,indrumam'' pe copii?O lasam mai usor cand cresc,sau continuam pana la adanci batraneti?Intreb pentru ca nu-s pe deplin lamurita ca sa-i pot da un sfat pertinent cuiva care se simte prea controlat si hiperprotejat de mama.

Stiu ca parintii trebuie sa fie responsabili,dar nu cumva e vorba de iresponsabilitate,cand intra prea mult in viata copilului,care are 30 de ani si vrea sa gandeasca si sa actioneze dupa cum il taie capul?

Eu prefer sa imi acompaniez copilul. Adica sa raman in preajma lui, nu neaparat fizic, ci sa am o atitudine deschisa si de incredere, iar atunci cand imi cere ajutorul i-l dau. Atitudinea aceasta o am fata de toti cei dragi, deci o sa o am si fata de copilul meu toata viata.

Daca te referi la educatie, si anume pana la ce varsta o sa-l educ...nu stiu, probabil ca pana in adolescenta, pe urma consider ca un om este deja format.

Continui sa fii amuzanta

Si ca sa ma repet: Nu toate femeile isi asuma riscuri cand decid sa devina mame...si eu sunt una din ele.

Din fericire mai exista si femei care sunt sanatoasa si au si ce oferi pruncului...dar probabil ca acest lucru e greu de acceptat pt cele suferinde

Deh...invidia