K0ntr0VerSy a scris:Ai puterea anticipatiei atat de dezvoltata, folland?Nu de alta, dar vad ca ai si puterea sa crezi in fantasme.
nu eu,Dumnezeul Atotputernic!
Fantasme?mai vedem noi!NU?
Început de dark_light, Mie 7 feb 2007 · 13.060 răspunsuri · 592.683 vizualizări
K0ntr0VerSy a scris:Ai puterea anticipatiei atat de dezvoltata, folland?Nu de alta, dar vad ca ai si puterea sa crezi in fantasme.
nu eu,Dumnezeul Atotputernic!
Fantasme?mai vedem noi!NU?
Cert este ca dumnezeu nu a "zis" nicaieri, prin nimeni si niciodata ca e doar bun, ci si DREPT, asta in opinia lui insemnand sa-si pedepseasca creatia cu.. "dragoste", atunci cand greseste.
Tot in indrumarul respectiv, adica Bibilia, zice ca ii va lasa pe oameni in voia mintii lor si ca cel care va domni in lume nu va fi el, ci dusmanu', adica satanel. Deci practic si-a luat mainile de pe oameni, pentru ca oamenii i-au intors spatele.
Are si el sentimente, oameni buni.
Asta ar fi, pe scurt, explicatia pentru relele din lume si aparenta nepasare a lui Dumnezeu.
Mirada-Dicovici a scris:Eu credeam ca viata ar trebui sa fie un miracol de care sa te bucuri din plin, dar cand vezi ca sunt atatea rele pe pamant mai poti razbate, mai ai pentru ce trai, mai poti zambi ?! Ar trebui sa deschideti cu totii ochii si sa acceptati o realitate trista, dar adevarata - aceea ca suntem singuri pe acest pamant.
Uite... imagineaza-ti Divinitatea ca pe o Lumina. O sursa de lumina foarte puternica.
Daca lumina e prea puternica, nu poti vedea absolut nimic, devine dureros sa o privesti. De aceea pentru a intelege ceva trebuie sa existe si umbra. Umbra asta iti ofera contrast. Daca in schimb umbra devine Intuneric.... iar nu vezi nimic. :huggles:
Pamantul poate are zone mai luminoase si zone mai intunecate. Partea interesanta e ca Lumina e in tine! Deci daca tu vezi prea mult intuneric e un semn ca ceva din tine tot repeta "Sa fie Lumina! Sa fie Lumina! Aloo constiinta catre ratiune... am spus SA FIE LUMINA!" Iar ratiunea se vaita neputincioasa... "vai ce intuneric, ce frig si disperare" fara a intelege ca nu lumea trebuie sa se schimbe ci TU!
Lasa lumina din tine sa se reverse asupra celor din jur, sa-i incalzeasca si sa-i ghideze in aceasta vale a plangerii si vei ajunge sa vezi lucrurile cu totul altfel. Abia atunci vei deschide TU ochii si vei vedea pentru prima data poate ca lumea e un Paradis.
Poate ca nu exista dumnezeul ala prezentat de Biblie si Biserica, dar o forta( poate nu e corect spus ), care sa fie responsabila de (sa-i zicem) echilibrul general/ diversitatea din jur, trebuie sa existe.
Religiile nu sunt altceva decat incercarile de a explica ceva ce, poate, nu suntem capabili sa intelegem inca. Cel putin la inceput au fost; mai apoi ( constientizandu-se ce putere pot sa aiba) au devenit moduri de manipulare in masa ( foarte eficiente, as spune).
Eu una, nu pot sa cred in ceva ce are valoare locala si explica in mod insuficient lucruri atat de complexe cum sunt: creatia, existenta si valoarea ei, originea, moartea etc etc.
Oricum, suntem lasati pe cont propriu, sunt sigura. Ni s-au dat resurse suficiente incat sa decidem pt. noi... si pt.altii...
Mirada-Dicovici a scris:As crede in Dumnezeu daca n-ar fi si moarte.
Nu exista moarte.
*Arcadia* a scris:Nu exista moarte.
Moartea trupului sigur exista. O vedem peste tot.
Acum... daca exista ceva dupa asta.. ramane de vazut, nu?
*Arcadia* a scris:Nu exista moarte.
Intradevar !
Cimiterele sunt pline de oameni vii ...care deocamdata sunt plecati temporar in vizita in cer, ma mir ce o sa zica la intoarcere cand vor constata ca au putrezit chiar in viata fiind!
Mai intai,as vrea sa spun ca intrebarile tale,mi le-am pus si eu.De ce exista raul,de ce raul pare sa fie victorios,si binele pare atat de slab...
De ce -daca exista un Dumnezeu,bun- Dumnezeul asta,nu intervine...si sa sti ca am ajuns la aceeasi concluzie: prefer sa nu cred intr-un Dumnezeu atotputernic,dar indiferent...ar fi ceva prea monstruos...
Nu pot sa cred intr-un Dumnezeu mai putin bun sau drept sau chiar intelept,decat mine.
Dar ceea ce vreau sa spun,e ca in spatele intrebarilor astea este o alta intrebare,si la ea trebuie de fapt sa raspunzi.Si intrebarea este:De ce exista raul?
E o intrebare dificila,tocmai pentru ca raul pare absurd,fara sens...a-i gasi un sens,ar fi aproape ca si cum ai spune ca e bun si el la ceva...
Au vorbit deja altii,despre rau,ca un contrast al binelui,necesar pentru a-l cunoaste.
DAr nu au facut-o prea convingator...
Am sa-ti cer un exercitiu de imaginatie: -sa spunem ca esti Fiinta...de fapt,nu exista vreo limita a ta...de fapt,chiar daca esti constient,nu esti constient de ceva anume...pentru ca nu exista nimic altceva in afara de tine...si chiar daca esti constient,nu e nimic de experimentat...afara de tine insuti...doar ca nici macar pe tine nu te poti experimenta...
Si in nici un caz,nu te-ai putea cunoaste...nu rational...ai fi liber,cu adevarat liber...dar nu ai avea vreun motiv sa te bucuri de libertatea ta...pentru ca nu ai avea nici o idee despre limitare...nu ai avea nici un termen de comparatie,si nici un sens...nu ai putea sa te observi...nu ca pe altcineva,nu ai avea vreo experienta obiectiva,ci doar experienta subiectiva...
Si acum,doar gandeste-te,cam cat ti-ar lua,ca sa decizi sa experimentezi o iluzie...o iluzie care insa,iti va revela adevarul...
Ar trebui sa inventezi raul...limitarile -prin care sa-ti poti experimenta nelimitartea,slabiciunile,prin care sa-ti experimentezi puterea...toate contrariile...si ,mai ales,ar trebui sa poti crede in ele...sa gasesti o modalitate,ca sa uiti cine esti...si sa-ti reamintesti...incet,dureros...
Dar,mai ales,pentru a creea nu doar roluri in tine insuti,ci pentru a creste individualitati,pentru a iti putea experimenta permanent natura reala,si asta intr-o continua dezvoltare,ar trebui sa te ,,scindezi'',sa devii multi...chiar daca ,de fapt ramai pentru totdeauna unul...
Asta suntem noi.Dumnezeu,experimentandu-se pe sine,crescand,si dezvoltandu-se...cu scopul unic de a ne regasi adevarata natura,si de a deveni,ceea ce de fapt suntem dintotdeauna (!)
Dumnezeu,a vrut,vrea si va vrea pentru vesnicie(cred) sa-si exprime nu doar unitatea,ci si unicitatea.
De-asta existam,ca fiinte aparent separate de creeator...e nevoie sa fim unici,si unicitatea noastra se dezvolta cel mai bine aici,intr-o lume unde diferentele sunt omniprezente...
Si nu e vorba de o unicitate doar in aparente,fiecare este ca un parfum...totul capata o expresie particulara prin noi,prin fiecare...energia e unica...dar fiecare nuanteaza,fiecare creeaza...noi suntem Creatorul.
Suntem miresme casatorite-n flori. -Asta mi-a spus-o un copil care nici macar nu sunt sigur ca intelegea sensul acestor cuvinte!
Nu fii indiferent,Mirada,tu esti unul din creeatorii experientei asteaia...ideea este sa-ti asumi divinitatea,nu sa o cauti undeva in exterior,sau prin vreo carte vetusta(cum fac altii).
Cavalerul_Jedi a scris:Uite... imagineaza-ti Divinitatea ca pe o Lumina. O sursa de lumina foarte puternica.Daca lumina e prea puternica, nu poti vedea absolut nimic, devine dureros sa o privesti. De aceea pentru a intelege ceva trebuie sa existe si umbra. Umbra asta iti ofera contrast. Daca in schimb umbra devine Intuneric.... iar nu vezi nimic. :huggles:
Pamantul poate are zone mai luminoase si zone mai intunecate. Partea interesanta e ca Lumina e in tine! Deci daca tu vezi prea mult intuneric e un semn ca ceva din tine tot repeta "Sa fie Lumina! Sa fie Lumina! Aloo constiinta catre ratiune... am spus SA FIE LUMINA!" Iar ratiunea se vaita neputincioasa... "vai ce intuneric, ce frig si disperare" fara a intelege ca nu lumea trebuie sa se schimbe ci TU!
Lasa lumina din tine sa se reverse asupra celor din jur, sa-i incalzeasca si sa-i ghideze in aceasta vale a plangerii si vei ajunge sa vezi lucrurile cu totul altfel. Abia atunci vei deschide TU ochii si vei vedea pentru prima data poate ca lumea e un Paradis.
Asa imi imaginam divinitatea in urma cu doi ani si ceva cand eram doar un copil visator cu scantei in ochi care nu stia ce-nseamna vina... Era frumos sa imi imaginez o lume ca din basme cu campii inflorite, cu o sfera de lumina divina pe un cer senin, cu un cires primavaratic cu flori albe ca de lumina si un leagan unde ma jucam cu "Ochi albastri"... Eram singur dupa geam si visam... Da, era frumos sa imi imaginez.
Ce vis frumos e si pamantul acesta ! E cel mai frumos miracol care s-a putut intampla vreodata in acest univers ! Dar am dat exemplele acelea pentru a demonstra inexistenta divinitatii fiind putin suparat pe ea. Eram doar putin suparat. Da.. si trist ! Nu-i nimic ! Imi trece... cum de altfel trece orice lucru din lumea aceasta... Nu-i nimic ! Ma duc sa ma culc... voi visa un vis ferice cu gandul la micuta mea Lori care acum e departe... Voi visa desavarsita clipa ce-ar putea fi si poate asa voi muri impacat cu gandul ca nu exista dumnezeu.
Mirada-Dicovici a scris:Ce vis frumos e si pamantul acesta ! E cel mai frumos miracol care s-a putut intampla vreodata in acest univers !
aaa... e un pic invers... frumusetea pamantului este reala.... vis e ce experimenteaza majoritatea... uneori e un cosmar alteori e mai un vis frumos.
Daca vrei sa scapi de suferinta prin care treci acum, tot ce trebuie sa faci este sa te trezesti.
Problema e ca pentru a te trezi, mai intai trebuie sa recunosti si sa intelegi ca nu vrei sa te trezesti. :huggles:
Apoi urmeaza tehnicile. Principala ar fi contientizarea, atentia asupra propriei persoane. Priveste-te ca si cum te-ar privi o persoana din exteriorul tau. Surprinde-ti mintea cand debiteaza ganduri bune si incurajeaz-o. Surprinde-o si cand trage basini si mustr-o.