Despre Dumnezeu in general

octavc a scris:

Eu cred ca Dumnezeu este Dumnezeu, si Iisus Cristos este Iisus Cristos. Dumnezeu exista de la inceput, iar Iisus de acum 2000 de ani. Dumnezeu, aflandu-se pe calea sa, i-a inspirat lui Iisus - omul, o misiune: aceea de a ne face pe noi sa intelegem ca doar devenind buni si uniti in responsabilitate, putem deveni o entitate prin care el, Dumnezeu, poate crea (organiza materia) mult mai eficient. Nu cred ca omul este jucaria lui Dumnezeu, ci mai curand instrumentul sau.

Uitati, pe calea naturala a creatiei, dureaza milioane de ani pana cand poate aparea o specie noua. Cu ajutorul omului, prin noile cunostinte din ingineria genetica, omul-mana lui Dumnezeu, o noua specie poate fi creata in cativa ani.

Dar ce-mi puteti spune dvstra despre asteroidul cu care mai devreme sau mai tarziu, Terra se va intalni? Acesta este trimis de Dumnezeu ca sa ne distruga? Este un joc de-a creatia si de-a anihilarea?

Sau este "trimis" de iteratia diverselor influente gravitationale ale planetelor?

Iar daca nu omul ci societatea umana va reusi sa trimita o naveta spatiala care sa-i schimbe traiectoria, nu inteligenta este cea care ne va salva? Vi se pare ca aceasta inteligenta este o imaginatie? Sau o minciuna?

Iar atunci, dvstra, unde-l vedeti pe Dumnezeu? In persoana care a trimis asteroidul ori in inteligenta din mintile noastre care ne salveaza?

Sau, ca si crestin, ce intelegeti prin: "Dumnezeu este in voi?". Sincer, imi puteti raspunde?

numai ganduri bune...

Dumnezeu poate influenta inteligenta noastra, mintea noastra, prin Duhul Sfant.

Dumnezeu nu este mintea sau inteligenta noastra! Daca ar fi asa ce te faci cu mintea nebunilor? Pe de alta parte omul are libertatea de a alege de cine vrea sa fie influentat: de Dumnezeu sau de diavolul! Cat despre asteroizi care vor sa loveasca pamantul se pare ca este de domeniul SF! Si chiar daca ar fi ca omul sa ajunga la un astfel de episod, inteligenta si descoperirile le are tot de la Dumnezeu! Asta nu inseamana ca deciziile oamenilor sunt Dumnezeu, ci sunt influentate de Dumnezeu!

silverstar a scris:

Personala. :roll:

atunci ar trebui sa continui sa compui ca`s marfa :-

zexelica a scris:

NOI fiind cine? Cei nesalvati? Inseamn ca n-ai citit toata Biblia.

Ef2

2

De fapt noi nu existam.Ce pot spune este ca noi, suntem un tot...un Dumnezeu, individualismul, eul ne duce in ispita, ne face sa ne credem unici, sa ne individualizam, cand in realitate suntem un tot, ce indeplinim un plan divin.

La adresa :

http://civilizatiainilor.wordpress.com/200...intr-o-oglinda/

am postat un nou text, socotesc eu, important.

"Ce este conştiinţa, sau ce vede o oglindă ce priveşte

La adresa :

http://civilizatiainilor.wordpress.com/200...intr-o-oglinda/

am postat un nou text, socotesc eu, important.

"Ce este conştiinţa, sau ce vede o oglindă ce priveşte

Din povestea imaginata de tine, care cred ca ar putea fi si reala, de ce nu? eu trebuie sa inteleg ca inteligenta e ceva dobandit si nu ceva cu care ne nastem.

Apoi, acest ceva dobandit - inteligenta, tine de atmosfera din familie, de scoala, de societate si alti factori, mai mult sau mai putini benefici, dar fiecare, in felul lor, necesari.

Insa, pentru ca aici voiam sa ajung, sa admitem ca in familie nu exista absolut nici un fel de conditii, preocupari din partea parintilor, atmosfera cat de cat de studiu ori preocupare pentru citit sau informare, care sa stimuleze inteligenta copilului, ce se poate intampla? Si... pe mai departe, neincurajat, nestimulat, chinuit, umilit, batut, pus la munci grele de la 13, 14 ani ca sa-si cumpere rechizite, copilul lupta cu preconceptiile parintilor care vad om muncitor doar in cel cu bataturi in palma. Si reuseste, greu, doar fugind de acasa, numai de dragul de a invata si de a se realiza, dar nu oricum.

In acest caz se mai poate vorbi despre rolul familiei in dezvoltarea intelectuala a copilului? Si totusi, intervin niste factori. Vei spune ca e un caz rar, izolat, izolat iar eu iti voi spune ca nu e poveste ca e absolut real.

ironic a scris:

De fapt noi nu existam.Ce pot spune este ca noi, suntem un tot...un Dumnezeu, individualismul, eul ne duce in ispita, ne face sa ne credem unici, sa ne individualizam, cand in realitate suntem un tot, ce indeplinim un plan divin.

Ironic, sunt sigur ca o sa intelegi si ca o sa-ti placa ideile din cartea mea...

silverstar a scris:

Din povestea imaginata de tine, care cred ca ar putea fi si reala, de ce nu? eu trebuie sa inteleg ca inteligenta e ceva dobandit si nu ceva cu care ne nastem.

Apoi, acest ceva dobandit - inteligenta, tine de atmosfera din familie, de scoala, de societate si alti factori, mai mult sau mai putini benefici, dar fiecare, in felul lor, necesari.

Insa, pentru ca aici voiam sa ajung, sa admitem ca in familie nu exista absolut nici un fel de conditii, preocupari din partea parintilor, atmosfera cat de cat de studiu ori preocupare pentru citit sau informare, care sa stimuleze inteligenta copilului, ce se poate intampla? Si... pe mai departe, neincurajat, nestimulat, chinuit, umilit, batut, pus la munci grele de la 13, 14 ani ca sa-si cumpere rechizite, copilul lupta cu preconceptiile parintilor care vad om muncitor doar in cel cu bataturi in palma. Si reuseste, greu, doar fugind de acasa, numai de dragul de a invata si de a se realiza, dar nu oricum.

In acest caz se mai poate vorbi despre rolul familiei in dezvoltarea intelectuala a copilului? Si totusi, intervin niste factori. Vei spune ca e un caz rar, izolat, izolat iar eu iti voi spune ca nu e poveste ca e absolut real.

Sa spunem doar ca omul, din nastere, are dezvoltat in creier, "suportul" inteligentei. Ca un calculator nou cumparat.

Societatea umana in care traieste (si nu ma refer la parinti, aici) il obliga sa invete (invatamantul este obligatoriu, nu-i asa? Mai obligatoriu decat armata, decat credinta, etc). Invatand, isi 'introduce in cap' mostenirea culturala, cunoasterea cumulata de pana atunci (literatura, fizica, matematica, istorie etc...) cat si experienta inaintasilor (si cea personala, desigur).

In acest moment, deabia, devine activ inteligent.

Si cand afirm aceasta, ma gandesc ca nu am vazut niciodata un copil - desi este un om... complet!- nascandu-se inteligent. Din prima zi de viata! Ci numai dupa ce noi, cei din jurul sau si societatea, i-am 'umplut' cu cunostinte, creierul.

Revenind la comparatia facuta mai inainte cu calculatorul, acestuia din urma ii instalezi tot felul de programe de lucru (editor text, imagine, comunicare, muzical etc )cu care poti mai apoi sa lucrezi, tu ca si operator.

Cine ar fi operatorul in cazul omului? Constiinta. Programele de lucru, instructiunile? Gandurile.

Lui "Tarzanel", animalele nu i-au instalat nici un program inteligent (ce incepe cu editarea de texte... cuvintele) si nici cultura sau traditie, si de aceea spun ca a ramas un retardat. De fapt un simplu animal infricosat.

Incapabil macar sa simta placere privind un peisaj considerat de noi, ceilalti, mirific...

Extragand 'factorul comun' al celor doi frati, respectiv "animalul retardat", ai sa vezi ca noi, cei ce vorbim acum si ne spunem oameni, suntem doar ganduri guvernate de constiinta.

...numai ganduri bune...

PS 1. un caz de 'mijloc' ar fi copilul strazii, scapat din mana societatii si cazut in influenta lumii intunericului, ce refuza organizarea scolii pentru anarhia raului.

PS 2. In cealalta carte pe care ti-am trimis-o, "Drumul Sufletelor", ai sa gasesti abordata mai pe larg aceasta tema a copilului iesit de sub mantia societatii.

ironic a scris:

De fapt noi nu existam.Ce pot spune este ca noi, suntem un tot...un Dumnezeu, individualismul, eul ne duce in ispita, ne face sa ne credem unici, sa ne individualizam, cand in realitate suntem un tot, ce indeplinim un plan divin.

Mergem toti in rai sau in iad ?