Loreda a scris:adica sa renunt la ceea ce am mai scump pe lume pt isus?sa renunt la familia mea,la prietenii mei,la acei copii orfani care au nevoie de ingrijire si dragoste pentru isus?cum as putea sa-l iubesc pe isus cand vad ca el nu face nimic pentru a ajuta pe cineva in viata asta?soarele nostru?ha!ha!
primejdie?scutul nostru?unde a fost isus cand eu am fost in primejdie?unde a fost cand eu am fost violata?unde?cu ce m-a ajutat?
de ce naiba sa renunt la viata asta cand ceea ce spui tu e o aberatie?
daca asa spune d-zeu,atunci este un egoist fara pereche!de ce a mai inventat familiile daca el insusi cere sa te desparti de ele si sa le urasti??va contraziceti singuri!
biblia e o chestie de gust!
Loreda, Adina Olariu, al carui text l-am citat a trecut exact prin ceea ce ai trecut tu, dar in plus a gasit CALEA!
De aceea esti tu atat de inversunata, cauti ceva! Dar nu da vina pe Dumnezeu!
Si acum sa citesti cu atentie cele de mai jos( o confesiune de a mea) ca sa nu crezi ca esti singura care suferi!
In 1982 mama mea l-a omorat pe tatal meu( amandoi aveau cate 75 de ani) intr-o noapte cu 17 lovituri de ciocan in cap, imprastiindu-i creierii pe pereti si murind ulterior la 40 de zile, nebuna in Spitalul Sapoca, cu bale la gura si legata in camasa de forta! Tata avea cancer cu metastaze, deci era in stadiul terminal, nu am inteles gestul mamei, oricum nu mai avea mult de trait!
Atunci am albit, am stat cca.2 saptamani in cimitir langa mormantul tatei, plangandu-l, fara sa mananc sau sa beau apa( mentionez ca sunt copil unic al unor parinti batrani, care m-au conceput la 37 de ani).
Noroc cu familia care m-a inteles si mai cu binele, mai cu forta m-au dus la un Schit de maici de la Ratesti, o luna de zile de mi-am revenit sufleteste, iar apoi m-am aruncat cu inversunare asupra muncii de la serviciu, incat seara cand ajungeam acasa picam frant de oboseala. Nu va mai spun ca mi-am luat fata( 6 ani) si am plecat la Bucuresti, ca sa ne facem amandoi controalele psihologice si psihiatrice necesare, si ma tot intrebam, Doamne, cu ce am gresit eu ca sa port o cruce asa de mare si grea in spate?
In 2002( exact dupa 20 de ani, ca in Alexandre Dumas), mama-soacra(mamaia) sufera un accident vascular, cu semipareza pe partea stanga, o ducem urgent la Bucuresti, unde izbutim sa o punem pe picioare, fara urmari vizibile.A urmat tratament cca.2 ani de zile, dupa care l-a refuzat categoric, starea ei de sanatate mentala, deteriorandu-se incontinuu.
In Noiembrie 2005, a murit tata-socru( dupa al treilea accident vascular generalizat la cap), iar de atunci o pazim pe mamaia 24 din 24 ore pe zi cu randul, eu si sotia.A fost declarata dementa senila(Alzheimer gradul 3), este handicapata si ma are asistent personal pe mine. Acum trec prin filiera punerii sub interdictie le Tribunal( curator+tutela)=psiholog, comisie, medicina legala, comisie, martori, procuror, citatii, tribuna, infatisari,etc.
Si ceea ce este si mai grav, boala ei este ereditara pe descendenta feminina( si bunica si mama ei au trait 93 de ani, inchise intr-o camera, cu o oala de noapte, o galeata cu apa si mancare), iar sotia a ajuns in asa hal cu nervii, incat am ajuns sa o suspectez si pe ea, am consultat specialisti care mi-au indicat un tratament preventiv( sa nu fie tardiv).
Dar CREDINTA a fost cea care m-a refacut psihic si ma tine in viata ca sa le pot duce pe toate!
