România
Roportal.ro

Dragoste sau obisnuinta

Început de geo3029, Lun 29 ian 2007 · 62 răspunsuri · 23.446 vizualizări · închis

Broscuta_Fermecata973 mesaje#51

E normal ca in timp dragostea sa nu mai fie joaca nebuna de la inceput. E normal ca in existenta unui cuplu sa apara si perioade de rutina, de monotonie. Esential este sa le constientizeze amandoi si sa gaseasca solutii daca aceste perioade depasesc stadiul de "faza trecatoare".

Mereu m-am uitat la parintii mei si m-am tot gandit ce mai au sa isi spuna dupa 30 de ani petrecuti impreuna, zi de zi. Dar, curios, mereu au sa isi spuna cate ceva. Mereu cand unul dintre ei vine in vizita la noi si celalalt ramane acasa, chiar si pentru doua zile, devin agitati si se poarta ca doi copii de 15 ani.Dupa 30 de ani nu pot dormi unul fara celalalt si orice idee le trece prin cap sunt nerabdatori sa o impartaseasca prima data celuilalt. I-am intrebat de multe ori cum fac ei posibile aceste lucruri, cum se face ca au inca fluturi in stomac, dupa atatia ani? Se pare totul incepe cu dragostea adevarata, nu cea bazata pe statut social, picioare lungi si sani mari etc. In timp, se pare ca acest sentiment este exprimat altfel decat la inceput, dar nu se modifica.

Pentru mine, dupa 5 ani totul este chiar mai frumos decat la inceput si sentimentul e ca dragostea e mai puternica in fiecare zi. Pentru ca, intre timp, am descoperit impreuna ca dincolo de emotie, de sarutari si vorbe frumoase putem fi cei mai buni prieteni. Am invins problemele sustinandu-ne reciproc si ne-am bucurat impreuna de realizarile fiecaruia dintre noi. Si, cel mai important lucru cred ca este ca fiecare ii respecta celuilalt libertatea si individualitatea. Nici unul nu si-a propus sa il schimbe pe celalalt si ne-am ajutat reciproc sa evoluam individual in directia pe care ne-am propus-o. De aceea nu avem ce sa ne reprosam, pentru ca niciodata unul din noi nu a fost fortat de celalalt sa faca compromisuri esentiale, sa renunte la ceva important pentru el doar pentru ca celalalt nu vedea utilitatea lucrului respectiv. Iar cand unul dintre noi a gresit, celalalt a stiut sa ierte si sa il ajute sa isi invete lectia.

Cavaleru' Jedi9.256 mesaje#52
Broscuta_Fermecata a scris:
De aceea nu avem ce sa ne reprosam, pentru ca niciodata unul din noi nu a fost fortat de celalalt sa faca compromisuri esentiale, sa renunte la ceva important pentru el doar pentru ca celalalt nu vedea utilitatea lucrului respectiv. Iar cand unul dintre noi a gresit, celalalt a stiut sa ierte si sa il ajute sa isi invete lectia.

Norocoaso! :flowers:

Broscuta_Fermecata973 mesaje#53

eh, recunosc ca sunt :flowers: Si nu-s egoista, doresc la toata lumea acelasi lucru, ca e tare bine :flowers:

white_wolf2 mesaje#54
Broscuta_Fermecata a scris:
eh, recunosc ca sunt :friends: Si nu-s egoista, doresc la toata lumea acelasi lucru, ca e tare bine :focus:

Intr-adevar un caz fericit!!! Ma bucur ca exista totusi fericirea undeva! Nu as putea spune acelasi lucru si despre mine. Totul incepe de la dragoste dar din pacate la un moment intervine obisnuinta, rutina sau monotonia care nu fac decat sa distruga pasiunea dintr-o relatie. Imi pare rau sa recunosc, dar dragostea adevarata nu este pentru oricine! Asa ca cei care si-au gasit intr-adevar jumatatea pot sa se considere norocosi!

fitzroy3.402 mesaje#55

Mai mult instinctiv, am asociat mereu capacitatea unui om de a se re-indragosti mereu de aceeasi persoana cu propria-i capacitate de introspectie. Am avut o relatie de 4 ani, in care am fost mai indragostit in al doilea an decat in primul, in al treilea decat in al doilea, si la sfarsit decat la inceput. Habar n-am cum a fost posibil, in afara de faptul ca ma indragosteam de ea, din nou si mai intens, de fiecare data cand aveam o clipa de singuratate; ...si linistea necesara ca sa percep valurile de emotie cu care ma fixa in fericire.

Cavaleru' Jedi9.256 mesaje#56
white_wolf a scris:
Imi pare rau sa recunosc, dar dragostea adevarata nu este pentru oricine! Asa ca cei care si-au gasit intr-adevar jumatatea pot sa se considere norocosi!

Tin sa te contrazic.... dragostea adevarata este pentru toata lumea... trebuie doar ceva sinceritate cu propria persoana.... si ceva atentie cand te implici cu cineva...

geo3029731 mesaje#57

Am vazut aici diverse pareri, pro si contra insa se pare ca viata bate filmul mai mereu.

La ce ma refer ? Uitati-va la stiri si vedeti casnicii care se destrama dupa 15-30 ani de convietuire, de impartire a binelui si raului.

Ce se intampla ? Dragostea, dupa parerea mea,se traieste intens la inceput, dupa care se stinge incet ramanand obisnuinta. Apare cineva in viata ta care te face sa crezi ca se poate sa mai simti ce simteai odata si punand in balanta rutina de acasa cu sentimeltul unui nou inceput ....... uite asa se destrama tot.

Obisnuinta si rutina destrama relatii . Chair nu vi se pare cunoscuta expresia : "eu il/o citesc ca pe o carte deschisa " ? :friends:

Cavaleru' Jedi9.256 mesaje#58
geo3029 a scris:
Chair nu vi se pare cunoscuta expresia : "eu il/o citesc ca pe o carte deschisa " ? :friends:

Si? Ai impresia ca expresia asta ca expresia asta e de rau? Eu as vrea sa fiu citit asa.

Tehnic, relatia de dualitate este descrisa ca o completare. Da, poate cealata persoana de langa tine nu reprezinta un mister continuu, dar... e jumatatea care lipseste din tine...

Literatura de specialitate descrie relatia de dualitate ca o relatie destul de plicticoasa, adica cei 2 se inteleg super bine, ajung sa se cunoasca super bine. E posibil chiar sa considere ca nu e cine stie ce pasiune intre ei... asta doar pana in momentul cand unul dintre ei, din motive de serviciu de ex., trebuie sa plece undeva o perioada de vreme. In acel moment devine evidenta legatura invizibila dintre cei 2. Lipsa celuilalt devine acuta. Exact cum spune Eminescu, "tinzandu-mi dreapta in desert". Abia atunci cei 2 inteleg ce au.

geo3029731 mesaje#59
Cavaleru a scris:
Si? Ai impresia ca expresia asta ca expresia asta e de rau? Eu as vrea sa fiu citit asa.

Tehnic, relatia de dualitate este descrisa ca o completare. Da, poate cealata persoana de langa tine nu reprezinta un mister continuu, dar... e jumatatea care lipseste din tine...

Literatura de specialitate descrie relatia de dualitate ca o relatie destul de plicticoasa, adica cei 2 se inteleg super bine, ajung sa se cunoasca super bine. E posibil chiar sa considere ca nu e cine stie ce pasiune intre ei... asta doar pana in momentul cand unul dintre ei, din motive de serviciu de ex., trebuie sa plece undeva o perioada de vreme. In acel moment devine evidenta legatura invizibila dintre cei 2. Lipsa celuilalt devine acuta. Exact cum spune Eminescu, "tinzandu-mi dreapta in desert". Abia atunci cei 2 inteleg ce au.

Ei bine, distins coleg de forum , in fata unui asemenea raspuns , ma inclin :friends:

Trebe sa recunosc ca nu am citi literatura de specialitate dar , uite e bine ca avem forum .

nightwish7.137 mesaje#60
geo3029 a scris:
Teama de a o lua de la capat va exista intotdeauna , pentru ca sunt unii , ca mine, care se tem de necunoscut . Nu stii ce va urma, bine sau rau, nu stii cum va fi si de aceea apare aceasta teama.

Cand te simti singur e greu , foarte greu, dar cand vrei sa reiei o relatie trecuta apare de 2 ori teama.

Si ce faci cu teama asta? Cum ti-o infrunti? Crezi ca-ti face un serviciu chiar atat de bun sa te temi de necunoscut?

← Înapoi la Arhiva