Metafore

Se iubeau,

dar nu pentru că se vedeau rar

- aşa cum s-a consemnat mai t

Prima dragoste nu se uită; o ia la goană. Victor Martin

Iată c-ai ajuns să r

Spaţiul poemului

dimineaţa cu degete de ceaţă

ferestrele

La echinocțiul de toamnă

Lumina e egală cu umbra.

La echinocțiul de toamnă

Memoria e egală cu visul.

La echinocțiul de toamnă.

o t

Z

acele zile cu atâţi

şi-atâţia alţii prin amurg

când ar fi trebuit să fi fost doar noi doi

spre a ne, doar noi doi, nemărgini

'noaptea trecută, cea care o să vină

și alte nopți.

voi zîmbi fab, să ştii, ca şi cum aş mai vrea

să împart iar cu tine cana grea de cafea

ori s-ascult în surdină şiruri lungi de poeme

cît mai e încă iarnă, cît mai e încă vreme

să păstrez undeva, într-o filă de carte

tot ce-aş vrea să feresc de iubire şi moarte.

În curînd vom uita tot ce-a fost între noi...

***

fiindcă tu ştii, am învăţat s-apun frumos,

tristeţile mi le păstrez în insectar,

din cînd în cînd visez femei de abanos

şi-afară e sfîrşit de zi şi de februar.

***

atît: o primăvară fără noi

ca şi cum, izbucnind dintr-un soi de armă,

lepădând lungi cămăşi de ninsori şi de ploi,

trupul meu obosit ar dori să adoarmă.

te-aş visa atunci departe, departe,

n-ai avea nici nume, oricum aş vrea te-aş numi,

umbra gîndului meu încercînd să te poarte

aberant peste strada sălcie şi gri

în aspra căutare a unui anotimp

fără cuvinte ori fără de zile

împrăştind peste burg, din timp în timp,

mirosul pepit de zambile.

atît

o primăvară fără noi...

Fabian Anton

Nimic n-am spus

Nimic n-am spus. Şi-atâta gingăşie

Şi-atâta frumuseţe să se piardă?

Cât nu-i târziu, cât viaţa-o să mai ardă,

Despre iubire poate tot voi scrie.

[...]

Ştii tot. Tot ce-i al meu, e-al tău, iubite,

Ştii viaţa mea, ştiu gândurile tale,

Cu zbor înalt, prin vreme dobândite.

O, meargă anii, meargă ei devale...

Când toate păreau spuse şi trăite,

O melodie nouă-şi taie cale.

Maria Banuş

Sunt mai aproape de moarte acum

Nemărginirea ei o simt cum mă str