Sunt flori ce-ţi ies în drum să te sărute
şi-ţi gângure crâmpeie de voroave.
Altele mici şi proaste şi gângave
au ochi adânci şi-ntrebători de ciute.
Unele cântă, altele spun snoave,
cârciumărese zvelte şi limbute.
Sunt flori ce parcă tremură lăute
se spovedesc şi-nchină cruci firave.
Sunt flori cu străluciri de spade goale,
flori cu obraji şi gene lungi de îngeri,
flori îmbrăcate-n platoşe şi zale,
flori prăbuşite-n lacrimi şi înfrângeri,
flori ce te mustră şi te-nfruntă-n cale
şi flori care te iartă că le-nsângeri.
poezie de Radu Gyr
Viaţă ideală
O încăpere caldă, cu făclii,
Cu mese-ntinse, cânturi de ghitare,
Cu flori, parfumuri, fum, tutunuri rare,
Plăcute conversaţii, nu orgii.
În primăvară, roze, liliac,
Iar vara, iasomii, garoafe, tei,
Ce umplu noaptea parcuri şi alei.
E zgomot? Visătorii se retrag…
Bărbaţii, toţi, numai de viţă-aleasă,
Familiari ai muzelor. Şi pură,
Prezenţa feminină, fără ură,
Cancanuri, doar lumină graţioasă.
Te-ar duce gândul printre ondulări
De rochii, braţe, flori şi evantaie,
Bogate bucle negre ori bălaie,
La veacuri stinse-n depărtate zări…
poezie de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974),
traducere de Veronica Porumbacu
***
Cu câte-o floare, câte-o damă,
Cu câte-un foc ori un absint,
Te mai distrezi din timp în timp,
Jucându-ţi rolul într-o dramă.
Pe frig, în verde irizează
Absintu-un suflet afumat.
Iar florile ce i le-ai dat
În iarnă, dulce-l parfumează.
Apoi sărutu-l nu-ţi mai place,
Doar a durat un anotimp.
Şi vin trădări, şi trece-un timp,
Şi-amorul singur se desface.
Arzi flori, scrisori, şi vine rândul
Să-ţi dai şi ţie însuţi foc.
Rămâi – când scapi, când ai noroc –
Doar cu sughiţul, cu absintul.
Sunt arse pozele în rame.
Şi mâna-ţi tremură, crispată.
Şi mori, de-atâta somn, odată
Cu-acele multe flori şi dame.
poezie de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974)
traducere de Veronica Porumbacu
