Copilarii care nu trec

Toata alegoria respectiva denota un singur lucru: nefericire.

Oamenii care traiesc din amintiri, care se refugiaza in amintiri, sunt profund nefericiti.

M-am intalnit cu colegi/prieteni multinationalisti, cu functii, familii, pozitii, glamour etc. care imi spuneau invariabil: ce timpuri am trait, ce frumos era, chiar daca... si, evident: AM IMBATRANIT!

Anna84 a scris:

Asa este, chiar m-am intrebat de mai multe ori daca nu cumva tocmai de asta simteam atat de intens, datorita respingerii. E ciudat, cumva gaseam o bucurie imensa in drama mea, paradoxal si dureroasa. Pe de o parte mi se rupea sufletul in doua ca iubesc pe cineva caruia nu-i pasa, pe de alta parte parca era fatidic, asa trebuia sa fie, etc. There was some great confort in my pain. Acum cred ca sentimentul de satisfactie venea din faptul ca asta ii bucura pe parintii mentali

"Bucuria" asta misterioasa pe care pareai sa o simti e o prejudecata culturala pe care t-ai insusit-o: asa spun majoritatea romanelor, filmelor, operelor literare, oamenilor de rand, revistelor etc ca trebuie sa fie o mare iubire, iar tu le-ai crezut. Altfel spus, ai pus botul la minciuni (scuza duritatea expresiei, e doar un fel de-a o zice)...

Elementul de "fatidic" mai vine si din similaritatea situatiei prezente cand esti indragostita de cineva care nu te iubeste (si chiar mai mult, nu te place!) cu traumele traite in familie in copilarie. Simti o familiaritate tainica cu durerea iubirii neimpartasite tocmai de-aia: pentru ca iti este familiara, adica cunoscuta! Ai avut parte de ea pe o perioada atat de indelungata si intr-o perioada a vietii (copilaria) cand nu-ti era usor sa-ti dai seama de anumite realitati, incat ai devenit obisnuita cu suferinta, ba chiar confortabila cu ea intr-un fel. Citeste cartea "Femei care iubesc prea mult" in care poti gasi descrise pe larg ideile pe care le-am expus aici, precum si calea de vindecare; vezi linkul de download in profilul meu.

omul liber a scris:

"Bucuria" asta misterioasa pe care pareai sa o simti e o prejudecata culturala pe care t-ai insusit-o: asa spun majoritatea romanelor, filmelor, operelor literare, oamenilor de rand, revistelor etc ca trebuie sa fie o mare iubire, iar tu le-ai crezut. Altfel spus, ai pus botul la minciuni (scuza duritatea expresiei, e doar un fel de-a o zice)...

Elementul de "fatidic" mai vine si din similaritatea situatiei prezente cand esti indragostita de cineva care nu te iubeste (si chiar mai mult, nu te place!) cu traumele traite in familie in copilarie. Simti o familiaritate tainica cu durerea iubirii neimpartasite tocmai de-aia: pentru ca iti este familiara, adica cunoscuta! Ai avut parte de ea pe o perioada atat de indelungata si intr-o perioada a vietii (copilaria) cand nu-ti era usor sa-ti dai seama de anumite realitati, incat ai devenit obisnuita cu suferinta, ba chiar confortabila cu ea intr-un fel. Citeste cartea "Femei care iubesc prea mult" in care poti gasi descrise pe larg ideile pe care le-am expus aici, precum si calea de vindecare; vezi linkul de download in profilul meu.

Da, e foarte corect ce spui.Asta este iubirea mimetica.A se vedea teoria memelor de Dawkins.Iubirea mimetica implica dorinta inautentica, preluata din mediu.Este doar o iluzie ! Si atat.Dupa Girard, iubirea mimetica implica un triunghi mimetic, iar intre personaj si obiectul dorintei exista o relatie mediata.

Obiectul dorintei are valoare, in cazul acesta, doar datorita faptului ca nu este accesibil, ceea ce face subiectul sa se orienteze spre el, considerandu-l scop.De indata ce scopul e atins, dorinta dispare.Iubirea falsa, mimetica este deci, simpla iluzie.

Cine vrea sa afle mai multe recomand topicul mai vechi Iubirea Falsa si Iubirea Adevarata.E foarte bun.

K0ntr0VerSy a scris:

Toata alegoria respectiva denota un singur lucru: nefericire.

Oamenii care traiesc din amintiri, care se refugiaza in amintiri, sunt profund nefericiti.

pai, daca stam stramb si judecam tot asa , ei au incetat sa mai traiasca. Aia nu se cheama viata.

haydn91 a scris:

Da, e foarte corect ce spui.Asta este iubirea mimetica.A se vedea teoria memelor de Dawkins.Iubirea mimetica implica dorinta inautentica, preluata din mediu.Este doar o iluzie !

Trairea erotica exista in orice om sanatos, fara sa fie indusa din afara. E firesc ca ea sa se obiectiveze, fixandu-se asupra unei anumite fiinte. De asemenea, mi se pare cat se poate de firesc ca aceasta fixatie sa fie mediata de ceva, acest ceva putand fi o idee, o valoare, o aspiratie, un sistem conceptual, un alt tip de traire. Daca acest ceva a facut parte intotdeauna din fiinta ta, putem vorbi despre iubire mimetica? Nu, ci cel mult putem pune sub semnul intrebarii autenticitatea acelui ceva, adica in ce masura iti este propriu sau este preluat din afara.

Pai nu trairile sunt false, ci obiectul asupra caruia sunt ele proiectate. Este ca si cand strangi perna in brate, ca sa ma exprim plastic. De aceea te trezesti din iluzie foarte greu dar totusi ramai cu ceva, in timp ce constientizezi si singuratatea ta.

Athmy a scris:

Pai nu trairile sunt false, ci obiectul asupra caruia sunt ele proiectate. Este ca si cand strangi perna in brate, ca sa ma exprim plastic. De aceea te trezesti din iluzie foarte greu dar totusi ramai cu ceva, in timp ce constientizezi si singuratatea ta.

Adevar grait-ai! Daca avea si vreo legatura cu subiectul, iti dadeam si un punct.

n-am nevoie

Allexandrra a scris:

Trairea erotica exista in orice om sanatos, fara sa fie indusa din afara. E firesc ca ea sa se obiectiveze, fixandu-se asupra unei anumite fiinte. De asemenea, mi se pare cat se poate de firesc ca aceasta fixatie sa fie mediata de ceva, acest ceva putand fi o idee, o valoare, o aspiratie, un sistem conceptual, un alt tip de traire. Daca acest ceva a facut parte intotdeauna din fiinta ta, putem vorbi despre iubire mimetica? Nu, ci cel mult putem pune sub semnul intrebarii autenticitatea acelui ceva, adica in ce masura iti este propriu sau este preluat din afara.

Sunt de-acord cu ce spui.Pentru ca iubirea sa fie mimetica, mediatorul trebuie sa fie ceva exterior, sau cel mai bine spus, strain de nevoile tale reale.Acum, nu orice poate fi pus pe pozitia asta de mediator.

Cred ca toata faza cu iubitul autentic sta in capacitatea ta de a-ti cunoaste nevoile proprii, reale.

Cand iubesti autentic, nu simti conflict, pentru ca in cazul asta iubirea evolueaza de la sine, fara forte care sa se opuna acestui lucru.(ma refer bineinteles, la acele dorinte ce nu vin din Sinele tau real)

haydn91 a scris:

Cred ca toata faza cu iubitul autentic sta in capacitatea ta de a-ti cunoaste nevoile proprii, reale.

Cand iubesti autentic, nu simti conflict

Si ajungem iarasi la autocunoastere si eliminarea memelor.