Poezii de dragoste

Sonet XXXV

de W. Shakespeare

Nu te jeli că trandafirul are

Colţi lungi şi că-n ad

Aşteptare

Te-am aşteptat azi, dar nu ai venit.

Şi absenţa ta ştiu ceea ce-mi spune,

absenţa ta care tulbură,

Marin Sorescu Am zărit lumina

Am zarit lumina pe pamant

Si m-am nascut si eu

Sa vad ce mai faceti

Sanatosi? Voinici?

Cum o mai duceti cu fericirea?

Multumesc, nu-mi raspundeti.

Nu am timp de raspunsuri,

Abia daca am timp sa pun intrebari

Dar imi place aici.

E cald, e frumos,

Si atata lumina incat

Creste iarba.

Iar fata aceea, iata,

Se uita la mine cu sufletul...

Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.

O cafea neagra voi servi, totusi

Din mana ta.

Imi place ca tu stii s-o faci

Amara.

Miniaturi – Seară

Aseară-am stat sub mărul nostru bun,

Cu mere, ca obrazul tău, domneşti.

Cât aş fi vrut şi n-am cercat să-ţi spun

Că-n gândurile mele, floare, creşti.

Ne-am ridicat deodată amândoi

Şi-am părăsit livada împreună

Cu buzele-ngheţate. Peste noi

Curgea molatic un pârâu de lună.

Zaharia Stancu

Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.

Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.

Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.

Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.

Un pescăruş argintiu alunecă din vest.

Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.

O, catargul unei corăbii.

Singur.

Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.

În depărtare, marea sună şi răsună.

Acesta este un port.

Aici te iubesc.

Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.

Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.

Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corăbii grele

ce străbat marea fără destinaţie.

Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.

Porturile devin triste când după-amiaza acostează.

Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.

Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.

Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.

Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.

Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.

Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.

Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt

cu frunzele lor ca de coarde.

Pablo Neruda, Poemul XVIII; din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare

(îîn româneşte de Ionuţ Popa)

Iubeşti - c

Albină (VIII)

Albină, ţi-ai aruncat zumzetul

Nichita Stănescu

Rău de frumuseţe

Nu spun că a fost un noroc

că te-am născut.

Spun numai că a fost o minune.

Caută să nu mori iubita mea,

Catrenele dragostei

Dragă-mi este dragostea

b

Alerg de atata timp

Dupa sufletul tau

Sa pot patrunde in toate

Ungherele lui

Si sa le gasesc

Pline

De numele meu,

De privirea mea,

De urma buzelor mele,

De sangele meu trecut

Prin venele tale

Devenite atat de transparente pentru mine.

Alerg de atata amar de clipe

Dupa umbra ta

Pe care nu mai credeam

Sa o mai pot saruta.

Imbraca-ma in caldura trupului tau

Si intoarce-ma din drumul

Pe care merg singura

Doar eu si gandurile mele

Care ma dor atat

Incat unghiile mi se infig

In carne fara voia mea.

Am devenit demult

Un mort viu

Care nu-si mai aminteste nimic

Din prezent

Ci doar aleile de castani

Ridicand castele in cinstea pasilor nostri

Atat de adevarati

Si care vin de undeva

Din trecut

Si dintotdeauna...

( Lelia Mossora - Intoarce-ma! )

stau aşa cu palmele bine proptite

pe bărbatul-melc

număr cu glas tare cercurile de pe cochilie

să