am o mare nedumerire

onidel a scris:

NU te sfatuiesc sa dai la facultatea de psihologie doar pentru ca se castiga bine sau ca este (sau nu) o meserie de viitor!!! La nicio facultate nu te sfatuiesc sa dai doar pentru ca ai auzit de la altii ca se castiga bine!

A fi psiholog presupune muuult mai multe decat iti inchipui, mult mai multe responsabilitati, incercari s.a.m.d. carora sunt slabe sanse sa le faci fata daca pornesti la drum cu gandul doar la bani!

Castigi bine ca psiholog, e adevarat, dar poti castiga si foarte putin sau poate chiar deloc! Nu este nicio regula ca psihologul castiga bine (la fel ca avocatul sau altii), poti ajunge undeva sus, dar la fel de bine poti ramane pe margine!

Sfatul meu este sa dai la facultatea CARE ITI PLACE, pentru ca, stii si tu prea bine, putini sunt cei care se descurca in viata pe acelasi domeniu.

SUCCES!

Un sfat foarte bun si sanatos.

Legat de:

Da, este, dar nu in Romania.

Poate va fi si la noi, candva, intr-un viitor tare indepartat.

Uneori, este mai avantajos sa o iei pe un drum nebatatorit inca.

O sa divaghez putin de la subiect, dar vreau sa va intreb ce parere aveti despre cineva care a terminat facultatea de psihologie, i-a placut, dar ii e cam greu sa profeseze (desi si-ar dori) avand probleme emotionale. :P Inseamna ca nu are vocatie (pt ca nu-si poate rezolva singur problemele) sau ca atunci cand o ajunge la un echilibru stabil poate sa se realizeze si profesional?

Prin probleme emotionale trec toti oamenii la un moment dat, ba chiar de mai multe ori. Faptul ca a studiat psihologia nu scuteste pe nimeni de la emotii.

Am constatat pe propria piele ca evitand emotiile ele devin tot mai intense. Cu cat te gandesti mai putin (la griji ma refer) si actionezi mai repede cu atat ele scad in intensitate pana nu mai apar deloc. Chestia e ca echilibrul nu se realizeaza stand si asteptand, ba din contra. Daca nu traiesti acele emotii iti refuzi sansa de a-ti arata ca poti sa faci fata.

Nu stiu al cui citat este dar cineva spunea ca e mult mai usor sa-i ajuti pe altii decat pe tine insuti...

browneyedvoice a scris:

O sa divaghez putin de la subiect, dar vreau sa va intreb ce parere aveti despre cineva care a terminat facultatea de psihologie, i-a placut, dar ii e cam greu sa profeseze (desi si-ar dori) avand probleme emotionale. :D Inseamna ca nu are vocatie (pt ca nu-si poate rezolva singur problemele) sau ca atunci cand o ajunge la un echilibru stabil poate sa se realizeze si profesional?

Tocmai din acest motiv sunt obligatorii si necesare orele de analiza si dezvoltare personala. Nu ai cum sa tratezi un om, cata vreme tu suferi de acelasi lucru. Intra in functiune tot felul de mecanisme de identificare, proiectie, care impeidca demersul terapeutic.

Pe parcursul acestor ore, tu, ca viitor psiholog, intri in contact cu propriile probleme, si incerci sa ti le constientizezi si in masura in care reusesti, sa le si rezolvi. Cred ca orice terapeut ar trebuie sa practice analiza si dezvoltarea personala si dupa incheierea orele obligatorii (variaza de la o terapie la alta)- este un fel de igiena mentala.

multumesc pentru sfat. chestia este ca nu numai la bani m-am gandit. eu sunt la un profil de stiintele naturii si in mod normal ar trebui sa dau la medicina sau altceva. dar nu-mi place. eu m-am regasit aici, in cadrul psihologiei. imi place.

oricum sunt constienta de faptul ca meseria de psiholog este o responsabilitate destul de mare, dar eu nu m-as da batuta asa usor iar venitul este variabil, depinde de munca depusa.

browneyedvoice, orice psiholog are nevoie de un alt psiholog... mai ales cei care ajung sus si sunt supusi multor chestii.

Daca cineva se considera psiholog in adevaratul sens al cuvantului si nu doar cu diploma sa nu se sperie daca sta pe margine... mai ales daca abia a terminat facultatea. In viata nu toate sunt frumoase.

Asadar, psihologul sa apeleze la alt psiholog si sa vada unde e problema... daca e de la el. Oricat de bun ai fi, tot ai nevoie de cineva care vede lucrurile din afara, mai clar.

carmenstef15 a scris:

multumesc pentru sfat. chestia este ca nu numai la bani m-am gandit. eu sunt la un profil de stiintele naturii si in mod normal ar trebui sa dau la medicina sau altceva. dar nu-mi place. eu m-am regasit aici, in cadrul psihologiei. imi place.

oricum sunt constienta de faptul ca meseria de psiholog este o responsabilitate destul de mare, dar eu nu m-as da batuta asa usor iar venitul este variabil, depinde de munca depusa.

Este o responsabilitate mare, adevarat. De asemenea, psihologia are multe domenii de aplicare, de la invatamant, terapie (o groaza de forme), domemiul clinc, pana la organizatii. Parcurgand facultatea iti vei da seama catre care dintre aceste laturi te simti mai atras/a.

onidel a scris:

browneyedvoice, orice psiholog are nevoie de un alt psiholog... mai ales cei care ajung sus si sunt supusi multor chestii.

Daca cineva se considera psiholog in adevaratul sens al cuvantului si nu doar cu diploma sa nu se sperie daca sta pe margine... mai ales daca abia a terminat facultatea. In viata nu toate sunt frumoase.

Asadar, psihologul sa apeleze la alt psiholog si sa vada unde e problema... daca e de la el. Oricat de bun ai fi, tot ai nevoie de cineva care vede lucrurile din afara, mai clar.

Incadrarea in mediul profesional dureaza un pic. Dureaza pana iti faci specializarile, si depinde in ce domeniu vrei sa lucrezi- pentru ca fiecare are propriul sistem de incadrare si de evolutie. Poate va fi necesar ca pentru o perioada de timp sa iti gasesti un job sa te intretii, si in paralel sa iti faci formarea.. sa iti completezi orele de experienta.

GK_FAN a scris:

Prin probleme emotionale trec toti oamenii la un moment dat, ba chiar de mai multe ori. Faptul ca a studiat psihologia nu scuteste pe nimeni de la emotii.

Am constatat pe propria piele ca evitand emotiile ele devin tot mai intense. Cu cat te gandesti mai putin (la griji ma refer) si actionezi mai repede cu atat ele scad in intensitate pana nu mai apar deloc. Chestia e ca echilibrul nu se realizeaza stand si asteptand, ba din contra. Daca nu traiesti acele emotii iti refuzi sansa de a-ti arata ca poti sa faci fata.

Nu stiu al cui citat este dar cineva spunea ca e mult mai usor sa-i ajuti pe altii decat pe tine insuti...

Ai perfecta dreptate. In momentul de fata chiar trec printr-o situatie extrem de dificila careia nu stiu insa cum ii voi putea face fata avand in vedere ca nu am aproape nici un sprijin afectiv (in special din partea familiei unde ar fi de asteptat). E ca si cand m-as afla intr-o corabie in ale carei panze trebuie sa suflu tot eu ( reprodus din 7th Heaven). Mie teama doar ca mereu situatia va fi la fel si de fiecare data o sa trebuiasca sa ma descurc fara nici un ajutor ceea ce imi e foarte greu, drept pentru care nu cred ca voi pute fi vreodata teraput.