Fragmente de nebunie

oliver a scris:

Asa ca fapt divers sa-ti zic si o poveste.

Eu am lucrat ultima data la Tehnoton , unde directorul si proprietarul fabricii , Maricel Popa era unul dintre cei mai bogati oameni din Moldova. Dupa ce terminasem semaforul care se poate vedea in poze a fost dus la Expozitie unde a luat locul intii. Seful meu de departament m-a propus pentru o prima de 300 mii. Adica o singura data sa primesc macar 300 mii in plus peste salarul de 4 milioane. Dar conducerea fabricii a refuzat. Au refuzat sa-mi dea macar 300 mii pentru realizarea mea ! Directorul a fost laudat in presa , citeam in ziare despre extraordinarul om de afaceri care promoveaza cercetarea romaneasca . Au venit oficiali de la primarie sa vada semaforul facut de mine. Au venit chiar si dint republica Moldova reprezentanti interesati in vederea unei posibile achizitionarii de semafoare. Tot felu de stabi si directori de departamente veneau pe acolo linga masa mea de lucru si discutau intre ei aratind spre semafor : Va dati seama , obiectul asta a luat medalia de aur

Psihanaliza

In opinia lui Freud bolile psihice se datoreaza unui eveniment necunoscut petrecut in copilarie. Ceva care s-a uitat si daca pacientul si-ar putea aminti acel eveniment ar fi vindecat. Deci hai sa ma asez confortabil intr-un fotoliu psihologic si sa ma apuc sa povestesc si eu cite ceva din copilarie pentru a gasi acel eveniment responsabil de afectiunile psihice de acum.

Primul lucru pe care mi-l amintesc din viata mea este focul. Un foc care ardea intr-o soba si la care ma uitam incontinuu ma uitam la flacarile care se rasucesc si se joaca , ma uitam la jarul care se colora in felurite nuante. Imi placea foarte mult sa ma uit la focul acela. Desigur de aici Freud ar trage concluzia ca mi se trage obsesia pentru foc si ar explica ca atunci cind pacientul sustine ca a vazut pe Dumnezeu ca un foc care arde , in realitate pacientul nu a facut altceva deci sa-si aminteasca primul lucru al memoriei sale , inceputul tuturor lucrurilor . Urmind apoi o adevarata obsesie pentru foc. Se observa in carte cum in delirul sau pacientul vede izbucnirea halucinanata a unui foc dintr-o gramada de lemne ude…

De mic copil eu n-am stat cu parintii mei ci am fost dat spre ingrijire unei familii de batrini cumsecade. Acolo m-am simtit foarte bine , eram inconjurat de iubire si afectiune , totul era minunat si frumos. Acei batrini i-am numit Tantintu si Unchiu , dar pentru mine au fost ca si cum erau adevaratii mei parinti. Ceilalti erau doar niste straini care ma vizitau uneori pentru scurt timp si care se numeau Mama si Tata .

Cind crescusem oleaca mai mare mergeam cu Tantintu in piata unde ea avea de facut cumparaturi. Uneori cumpara pesti proaspeti care erau inca vii. Imi amintesc imaginea aceea a pestilor care se zbateau disperati intr-o punga sufocindu-se , si cascind boturile spasmodic dupa apa. Mi se parea ingrozitoare suferinta prin care treceau pestii nu puteam suporta sa vada asa ceva. Luam punga cu pesti si alergam repede la chiuveta din piata si umpleam punga cu apa ca sa respire pestii. Dar punga intotdeauna era sparta si apa curgea in suvite din punga. Ca sa salvez pestii atunci alergam repede spre casa cu punga cu pesti. Eram foarte mic si punga era foarte mare pentru mine , dar cu toate astea alergam cit ma tineau puterile ca sa ajung acasa inainte sa se termine apa din punga. Acasa ii puneam intr-un borcan mare si ma uitam toata ziua la ei fericit bucuros ca rusisem sa-I salvez. Erau frumosi cum innotau in borcanul acela mare…A doua zi nu mai erau pestii , imi zicea Tantintu ca i-a dus cineva intr-un iaz. Nu realizam ca pestii prajiti pe care ii mincam la masa erau tocmai aceia pe care ii salvasem ieri. Dar la un moment dat mi-am dat seama , am plins si nici nu mai voiam sa maninc friptura de peste. Pina la urma insa am acceptat ca asa-i soarta pestilor sa fie mincati. Dar totusi de fiecare data cind cumpara Tantintu pesti in piata desi stiam ca oricum vor muri nu puteam suferi sa-i vad murind sufocati in punga de plastic subt ochii mei si iarasi puneam apa si alergam disperat cu punga cu pesti chiar daca stiam ca oricum vor muri. Ma intilneam cu oameni pe strada care ma cunosteau si zimbeau ironic catre mine zicind : Iar salvezi pestii ? Acasa puneam pestii in borcan si ma uitam trist la ei cum innotau speriati in borcanul acela si ma priveau de parca imi ziceau : Bine ne-ai salvat , dar acuma ce se va intimpla cu noi ? Stiam ca vor muri , dar macar ma gindeam ca le-am daruit o zi de viata in plus. Macar facusem tot ce-mi statea in puteri sa fac. Cred ca de fapt atunci imi constientizasem propria mea moarte. Privind acei pesti cum innotau in borcanul cel mare urmind sa moara a doua zi , intelesesm ca si eu voi muri , capatasem constiinta mortii.

Desigur Freud ar sari in sus de un metru strigind : Aha ! Asta-i cauza bolii ! Pacientul a trait o experienta atit de dramatica fiindca n-a reusit niciodata sa salveze acei pesti incit n-a putut depasi acel moment si de asta este condamnat sa repete la infinit acelasi gest, aceeasi incercare imposibila de a salva niste fiinte chinuite. De aici se trage psihoza Legii Dreptului la Existenta , probabil pacientul vede in imaginatia sa oamenii saraci ca pe niste pesti care se zbat sufocati intr-o punga de plastic, si in delirul sau psihotic el nu-si poate reprima dorinta de a repeta gestul sau inutil din copilarie de a ajuta acei pesti. Pacientul nu vrea sa inteleaga ca oamenii saraci la fel ca si acei pesti sint nascuti si crescuti doar pentru a fi consumati. Asa i-a lasat Dumnezeu pe acest pamint ca sa fie sacrificati. Pai da inchipuie-ti ca ai aplica Legea Dreptului la Existenta si asupra pestilor. De unde am mai minca noi friptura daca pestii ar avea drept la existenta ?

Eu i-as raspunde : Domnu Freud , omu-i om. N-are voie un om sa consume pe alt om ca nu sintem canibali sa ne mincam unii pe altii. Ar trebui sa ne ajutam intre noi nu sa ne distrugem reciproc.

Dar partea frumoasa a copilariei mele a fost retezata brusc pe la virsta de 6-7 ani cind deodata strainii aia care se chemau Mama si Tata , au venit sa ma ia acasa la ei pretinzind ca as fi proprietatea lor. Eu n-am vrut sa ma duc cu ei , plingeam si tipam si nu voiam da ma duc cu ei. Au trebuit sa ma ia aproape cu forta si am acceptat numai cu conditia sa mai pot veni din cind in cind inapoi la Tantintu. Dar acasa la parintii mei nu mai era deloc aceeasi atmosfera calda si placuta cum a fost alaturi de acesti batrini linistiti. M-am trezit intr-un mediu familial extrem de agresiv , isteric si violent. Intotdeauna era vesnic scandal si panarama intre parinti. Se urau unul pe altul si izbucneau certuri violente si groaznice , cu urlete isterice cu obiecte sfarimate si in ultima faza cu violenta oribila in care mama era batuta rau de tot si chiar eu care incercam sa o apar si sa-l opresc pe tata eram batut. Ca sa va faceti o idee despre violenta la care am fost obligat sa asist pot aminti ca odata a batut-o pe mama asa de rau incit i-a rupt un picior. Adica nu vorbesc asa de vreo palma cum trage vreun gentelman elegant prin filme ci bataie din aia de taran timpit . Ce-i drept si mama nu se lasa mai prejos chiar daca n-avea putere sa loveasca tipa , de se aduna tot blocul la usa la noi , si nu se oprea din tipat subt nici un motiv. Era de-a dreptul isterica. La un moment dat nu stiu care dintre ei era de-o agresivitate mai mare , ori tata cu pumnul ori mama cu tipetele sale. Chiar si acum cind vine la mine si ne mai certam si cind o apuca pe mama isteria ei , pur si simplu fug din casa , plec oriunde numai sa n-o mai aud . Are darul de-a scoate un om din minti . Sint copilul unei scorpii si al unui diavol. Eu nu mi-am iubit parintii niciodata.

Unii s-ar putea sa ma acuze pentru ca nu mi-am iubit parintii. Dar ce motiv aveam sa-i iubesc ? Nu m-au crescut ei de mic , au fost niste straini pentru mine iar cind m-au luat la dinsii n-am gasit nimic bun la ei. N-am gasit nimic pe care sa respect ori sa iubesc. Sau credeti ca iubirea se poate cumpara cu bani sau cu mincare sau cu haine ? Ori credeti ca era de datoria mea sa-i iubesc fiindca m-au crescut ? Mai degraba ma puneau pe un cos si-mi dadeau drumu pe Bahlui. Daca ajungeam sa fiu crescut de lupi precum Mowgli si cred ca mai bine traiam . Oamenii sint un lucru ingrozitor. Atunci cam in acea perioada am devenit bilbiit. Inainte de a ma lua parintii vorbeam corect.

Din fericire corespund perfect vorbelor Evbangheliei. Cine nu-si uraste pe tatal sau si pe mama sa acela nu-mi poate urma Mie. Iisus a spus asta fiindca era foarte constient de suferinta pe care urma sa i-o provoace mamei sale , si isi dadea seama ca numai un om care isi uraste parintii poate sa le povoace o asemenea suferinta.

Ziua 22-a Inainte sa rasara soarele m-am trezit foarte chinuit. Vazusem o chelnerita aseara intr-un bar si ma chinuise toata noaptea amintirea ei. M-am simtit groaznic sa dorm pe yaht. Asa pe dealuri sau pe miriste ma simt cumva liber de orice comparatie cu oamenii. Dar acolo ghemuit in luxu altuia pe puntea yahtului ala , ma simteam foarte inferior social. Fiindca yahtul ala apartinea vreounui mare stab bogat , in vreme ce eu eram doar un amarit de vagabond furisat clandestin acolo. Curgea apa peste mine de la roua , picura mereu de pe acoperisul cabinei si o vreme am ignorat-o , dar pina la urma m-a udat balta mai rau decit ploaia. Zgribulit si ud am plecat de acolo. Am trecut pe linga statuia lui Eminescu si m-am gindit ca iata un om care si-a cunoscut valoarea inca din timpul vietii. El stia ca nu-i apreciat de societate la adevarata lui valoare. Dar macar el a fost director de biblioteca ori inspector de scoli. Dar eu nu am nici macar atita respect in lumea asta din partea semenilor mei , desi sint cu mult mai mare decit Eminescu. Pai un prooroc si un vazator de Dumnezeu este cu mult mai mare decit un simplu poet.

Am fost asa de nefericit si chinuit acolo in yahtul acela gindindu-ma la chelnerita aia frumoasa, incit eram hotarit sa iau azi trenu spre Iasi unde sa merg sa ma spinzur de-o creanga in fata Mitropoliei si a Primariei.

Acuma stau linga statuia lui Eminescu pe-o bancuta , zgribulit de frig si confuz. Ma uit cum rasare soarele . Nu stiu ce sa fac. Sa-mi continui oare excursia ? Ori sa merg la Iasi sa ma sinucid ? Acuma as avea dreptul sa fac asta. Mi-e frig , caietu pe care scriu e ud , patura e uda. M-am saturat pina peste cap de litoral si de excursia asta nenorocita. Drept sa spun cred ca drumul pina la mare a fost cu mult mai frumos decit drumul de-a lungul litoralului. Ma chinuie groaznic sa vad femei frumoase, mai ales ca-n ultima vreme n-am mai pacatuit sexual fiindca ma straduiesc sa ma las de pacatul asta.

Mi-as dori sa pot sa dorm undeva linistit fara sa ma mai deranjeze nimeni. De multa vreme nu mai dorm . Trebuie sa ies din orasu asta nenorocit. Orice oras e o adevarata tortura psihica pentru mine. Nu ma simt bine decit atunci cind sint singur si departe de oameni.

Haide Soare odata rasari si incalzeste-ma ca nu mai pot de frig !

As vrea sa ma intind oleaca pe banca sa dorm putin ca nu prea am dormit asta-noapte , dar nu se putea fiindca treceau mereu jandarmi pe acolo si stiu ca nu-i voie. Am descoperit insa niste platforme de ciment undeva in jos catre mare , chiar alaturi de statuia lui Eminescu unde nu ma mai puteau vedea jandarmii si m-am intins acolo oleaca. N-am apucat sa atipesc ca a inceput sa dogoreasca Soarele. Iata ca si de aicea sint alungat… Mi-am ridicat trupul chinuit de jos si m-am dus de acolo. Tare amar imi era sufletul… Ce viata jalnica am ajuns sa duc. Eu care ma uit la Eminescu de sus in jos ca la un pitic macar ca statuia lui e mai inalta ca mine , dar iata ca n-am unde-mi pune capul jos sa ma odihnesc in acest oras. …Dar Fiul Omului n-are unde-si ohihni capul sau. Atita mingiiere mai am sa stiu ca si Hristos a trait asa .

Da-i tare greu sa fii obosit dupa 48 ore de nesomn sisa n-ai unde sa te asezi sa dormi. Acolo pe yaht n-am putut dormi stateam ghemuit intr-un fel de cutie de plastic in care nu ma puteam intinde si de pe acoperisul cabinei picura incontinuu apa de la roua pina cind mi-a facut patura fleasca si atunci n-am mai rabdat si am plecat de acolo.

Inca eu ar trebui sa fiu fericit ca pentru mine aceste lucruri inseamna doar o aventura fiindca eu am o casa unde ma pot intoarce oricind. Dar ma gindesc ca sint atitia oameni care traiesc in conditiile astea , nu de 20 zile cum traiesc eu ci de 20 ani asa cum a trait omul acela care si-a dat foc in fata primariei. Oare nu este justificat gestul lui ? eu numa 20 zile traiesc viata de boschetar si mi se pare o mare fericire a muri. Dar daca as fi trait asa 20 ani ? In tara la noi sint 15 mii de boschetari. Uneori se mai arata pe la televizor oameni care traiesc in canale precum sobolanii , care fac copii si ii cresc acolo in canal. Iar lumea ii socoteste pe ei vinovati. Tot la fel cum si pe mine lumea ma considera tot pe mine vinovat de soarta mea. Caci imi vor zice : tu te chinui fiindca asa vrei tu fiindca esti masochist si iti place sa te chinui. Dar mie nu-mi place deloc aceasta chinuiala prin care trec si urasc din tot sufletul mizeriile prin care trec si nicidecum n-as vrea sa le traiesc. Dar asa mi-a fost mie soarta sa fie , asa a fost hotarit de la Dumnezeu , sa traiesc aceste mizerii si sa le scriu spre a va fi voua rusine de indifernta de voi insiva , caci datorita lasitatii si indiferentei voastre am trait aceste mizerii. Voi ziceti : Nu putem face nimic sa schimbam lumea. Dar macar ati incercat ? Atit incercat sa schimbati lumea si n-ati reusit ? Macar ati avea o scuza inaintea propriei voastre constiinte , dar asa voi cei care n-aveti curajul sa faceti nimic indrazniti sa ma judecati pe mine ? Eu nu mi-am hotarit singur aceste suferinte prin care trec acum ci eu am vrut numai sa merg la mare sa scap de o criza psihica. Dar n-aveam bani de o excursie. Imi cheltuisem toti banii pe cele 5 carti pe care le-am dat pe gratis la citiva oameni si n-aveam decit hirtia asta de 1 milion. Era imposibil sa merg la mare. Iata ca am reusit sa ajung la mare dar desi sint aici linga valurile marii dar tot imposibila a ramas excursia mea. Fiindca este imposibil sa ma simt bine aici. Totul in jurul meu ma doare. Ma doare valoarea mea nerecunoscuta de cei din jurul meu. Sint un scriitor sint inginer sint savant sint o minte luminata pe acest pamint. Pentru ce mi-ati harazit suferinta aceasta oameni ?

- Prezentati va rog actele la control !

Sint culmea jandarmii astia ! Ma asezasem pe o banca si scriam in caiet cind iarasi se iau jandarmii de mine. Nu mai poate sa steie omu pe-o banca ca imediat i se cer actele fiindca are barba si paru lung si dezordonat. E culmea ! E culmea culmilor !

- Prezentati-mi si voi o lume in care sa se poata trai normal, si dupa aia am sa va prezint si eu actele ! le-am raspuns eu.

A trebuit sa plec si de acolo. N-am voie sa stau nicaieri. A fost o idee proasta excursia asta. Imi doresc acum moartea inca mai mult decit atunci cind am plecat de acasa. Si daca Dumnezeu imi mai porunceste sa mai traiesc aceasta este numai spre osinda sufletelor voastre. Caci prin orice suferinta de-a mea si de-a celor asemenea mie , voi sinteti osinditi inaintea lui Dumnezeu.

Ma-am dus catre port si m-am ascuns de lume , intre stabiloponti. Era o apa adinca si albastra inspumata cu alb de la valurile care se spargeau de stinci. M-am dezbracat de toate hainele si m-am aruncat in mare. M-am lasat citeva clipe sa cad in adincuri invaluit de racoarea proaspata a marii apoi am iesit la suprafata. Am inotat putin incoace si incolo scufundindu-ma din cind in cind spre adincuri si plutind in zbor peste covoare de alge. Mai apoi am incercat sa ies din apa. Intotdeauna iesirea din apa este un lucru foarte dificil in astfel de locuri in care valurile se izbesc cu putere de stinci imporscind in aer suvoaie de spuma alba. Daca nu esti atent un val si te izbeste vreun val cu capul de vreo stinca , poti muri. Am reusit sa ma agat de stinci si am iesit pe jumatate din apa. Dar … am mai ramas acolo. Era fantastic de placut. Fiecare val se napustea cu putere printre stinci , plesnindu-ma , ridicindu-ma . Orice val putea sa fie ultimul caci daca reusea sa ma desprinda de stinca m-ar fi luat si m-ar fi zdrobit de celelalte stinci. Stateam acolo luptindu-ma intre viata si moarte, sfidind moartea in fiecare clipa si gasind o placere grozava de a trai in fiecare clipa. Era o framintare a trupului si-a sufletului , era ca o simfonie a naturii traita in toata fiinta mea. Era ca un nou fel de-a vorbi cu Dumnezeu. Caci asa este vorbitul cu Dumnezeu precum aceste valuri care imi famintau tumultos intreaga fiinta. Aveam senzatia ca imi spala din mine toata mizeria vietii mele. Uitasem de oboaseala noptii nedormite si chinuite , uitasem de mizeria oamenilor si-a vietii sociale. Acolo eram doar eu, marea si lupta fantastica dintre noi. Miinile inclestate de stinca cu toata puterea si trupul incordindu-se luptindu-se sa reziste viltorii inspumate. Apa aceea era atit de vie , era atita viata in confruntarea aceea dintre mare si stinci…

Imi aminteam acolo versurile scrise in cartea mea (pag. 393) :

“As vrea sa fiu precum o picatura de ploaie ce cade in mare. Stropul de ploaie care cade in mare nu se va usca niciodata ci va deveni la fel de nemarginit precum marea .

Departe esti Mare , uscat esti Pamintule

Sint Lacrima Domnului. Mingii-o vintule !

Sa zboare departe prin pustiuri desarte

Catre valuri albastre lipsite de moarte

Dupa ce am stat citeva ore acolo ascuns de arsita soarelui subt stabiloponti , pe urma mi-a venit ideea de a merge in oras sa caut o prajitura. Macar ca era scumpa totusi voiam neaparat o prajitura din aia foarte dulce cum stiam eu ca erau cindva. Asadar am pornit din nou la drum cautind o cofetarie. Am cautat in toata Constanta dar n-am gasit nici o cofetarie din aia clasica. Doar niste prostii moderne care n-aveau prajituri clasice . Ce ma enerveaza modernismul asta ! Prajituri din spuma poliuretanica care zice ca-i frisca . Eu voiam prajitura de aia comunista veche cu mult zahar si ciocolata. Am ajuns la gara si acolo negasind altceva mi-am luat o placinta. M-am asezat undeva pe iarba ca sa maninc placinta si sa ma odihnesc. Mai erau acolo oameni , asteptau trenu sau vreun autobuz si deci puteam sa ma intind si eu pe iarba ca nu eram singurul care statea asa. Dar un tinerel idiot cu casti pe urechi s-a apucat sa ma necajeasca si sa strige dupa mine Iisus ! Mai statea oleaca si iar striga : Isus ! L-am ignorat o vreme si m-am intins pe iarba incercind sa ma odihnesc. Era si-un calugar pe acolo si niste maicute care stateau pe iarba. Ma uitam cum venise la ei un tinar si foarte cuviincios vorbea cu ei , in vreme ce la mine se strimba idiotul ala de alaturi de mine. Macar ca aceluias Dumnezeu ii slujim dar iata de cit respect au parte unii si de cita batjocura au parte altii. Caci desi ma striga Iisus asta-i o batjocura . Am plecat si de acolo caci nu-mi tihnea sa stau . Mai strigau oamenii dupa mine si felurite alte lucruri. Multi strigau Ben-Laden ! Altu a zis : Parca-i moartea cu coasa ! Iar mai incolo spre iesirea din Constanta a mai zis un tinar dintr-un grup ceva in genu “Salutare prea inalte maestre !” si izbucnind apoi in ris cu totii. In mod firesc orice om care ma vedea se observa pe fata lui o senzatie de stupoare, de soc. Unii reactionau strigind ceva si izbucnind apoi in ris.

Am mai vazut unu la fel de barbos ca mine. Semana foarte bine cu Sfintu Petru ala din filmul lui Zefirelli. Statea jos linga un zid cu o cutie de carton alaturi in care erau citeva monezi si niste covrigi. Tinea o punga la gura din care respira.

Iata sfintii lui Dumnezeu, Sfintu Petru sta la colt de strada inhalind aurolac, arhanghelii umplu spitalele de nebuni si ingerii sparg betoane ca sa scoata fier vechi. Iar proorocii sint blefturiti, injurati si alungati oriunde s-ar duce. Iata lumea in care traim.

Oricit de obosit as fi fost mergeam inainte in disperare sa ies odata din oras, sa ies la libertate, la cimp liber, unde sa pot si eu sa ma odihnesc linistit.

Odata ce-am iesit din oras , mergind eu pe sosea am luat-o pe-un drumeag laturalnic care ducea undeva spre mare. Merg eu pe acolo pe linga un gard de beton si de undeva de sus de pe o platforma un paznic striga la mine :

- Ma ! Un te duci ?

- Incolo pe drum !

- La ciordit floare ? Ori la ce ?

- Nu eu sint scriitor.

- Pai si un te duci incolo ? Nu-i nimic acolo , e numai cimp !

- Incolo e marea. Si mai e si linia ferata…

- Da nu-s trenuri de calatori acolo.

- Lasa nu-i nimic , stai linistit ca ma descurc.

Am mers inainte foarte fericit stiind ca nu-i nimic acolo unde mergeam. Doar cimp liber. Auzi la el ! Nimic ? Dar buruienile astea inseamna nimic? Miristea asta inseamna nimic ? Iata ca pentru mine inseamna un hotel de lux unde pot dormi linistit fara sa mai vie politaii sa-mi puie lanterna in ochi si sa racneasca la mine : Hai ! Scoala ! Sus ! Aici imi pot intinde patura, imi pot pune ciorapii la uscat pe vreo tufa , pot sa maninc linistit , pot sa dorm dimineata pina tirziu oricit vreau fara sa ma mai deranjeze nimeni.

Am dormit in noaptea aceea pe undeva pe linga ecluza peste canal Dunare- Marea Neagra , alaturi de linia de tren.

Ziua a 24-a Am trecut canalul peste podul de linie ferata iar dincolo m-am pus la un mic popas la umbra subt o tufa de catina ca sa maninc ceva si sa ma odihnesc putin. Imediat apar niste politisti si iar incepe panarama de care de acuma sint satul pina peste cap. Am inceput aproape sa strig la dinsii de exasperare :

- Ce tot aveti cu timpenia asta ? Ce aveti cu mine ? De la Iasi si pina aici numa cu prostia asta cu prezentarea actelor m-ati chinuit !

La care politistu s-a enervat si a inceput sa racneasca si el la mine furios :

- Adica cum , noi ce sintem aicea ? Niste timpiti ?

Nici acolo nu-i voie sa stau. Pe plaja n-am voie , in oras pe-o banca n-am voie , pe cimp subt o tufa de catina n-am voie. Nicaieri n-am voie sa stau. Aicea era ecluza , obiectiv strategic si zona de frontiera. Nu-i voie !

Chestiunea asta incepe sa ma calce pe nervi. Meditez asupra intrebarii pe care tocmai mi-a pus-o politistul : Esti cetatean romin ?Atunci trtebuie sa te supui legilor acestei tari. Ma intreb sint eu oare un cetatean romin ? Printre multele porunci pe care mi le-a dat Dumnezeu si eu nu le-am implinit a fost si aceea de a-mi da foc la buletin, de a-l arde de tot ca semn al lepadarii statutului de cetatean al acestei lumi.

Cred ca ar fi cazu in calitate de vorbitor cu Dumnezeu si imparat al lumii sa fac si o lege a proprietatii ca nu se mai poate trai in halul asta. Unii n-au absolut nici un drept pe aceasta lume. Auzi sa fii imparatu lumii si n-ai voie sa stai oleaca jos pe-un cimp !

Apoi vad ca oriunde m-as duce sint haituit ca un animal. Mai rau decit un ciine am ajuns sa fiu pe aceasta lume. Cum se poate ca pe un maidan oarecare cu iarba sa n-am voie sa stau la umbra unei tufe ? Cum se poate asa ceva ? Dar voiam sa ma odihnesc si eu oleaca ! Si dupa aia zice lumea ca exagerez cind ma compar cu Hristos cind isi ducea crucea. Pai da nici pe El nu-l lasau sa se odihnesca macar o clipa. Asa si pe mine intr-un fel sau in altul ma alunga oamenii de oriunde mai mult sau mai putin direct. Fie prin batjocuri fie prin fortele de ordine mesaju oamenilor e clar : Pleaca de aici ! Bine , bine , plec dar unde sa plec ? Trebuie sa fug incontinuu oriunde vad cu ochii ca daca ma opresc undeva iese scandal. Numa daca stau ascuns prin balarii unde nu ma vede nimeni doar acolo am si eu parte de tihna. A fi boschetar este un fel de “rastignire sociala” esti chinuit incontinuu pina ce mori. Singura diferenta este doar aceea ca fiind o chinuire mai lunga si aparent mai pasnica nu pare la fel de dramatica ca rastignirea pe-o cruce. Dar eu va spun ca e cu mult mai grea de indurat e “rastignirea pasnica” decit aceea violenta.

Merg printr-o statiune. Mi-e foame. Am mincat mult azi dimineata, 2 oua si o cutie de conserve de peste. Dar degeaba ca tot mi-e foame. Peste tot se prajesc fripturi si miroase extraordinar. Mici bere gogosi , prajituri . La tot pasul ti se face pofta de cite ceva. Asta ca sa nu mai amintesc de femei dureros de frumoase. Ma uit in jur la toate lucrurile pe care nu le pot avea si pe care nu le voi avea niciodata. Si ma doare… Ar fi trebuit sa nu ma doara , sa nu-mi pese , sa fiu un ascet perfect complet insensibil la toate ispitele acestei lumi. Dar nu sint asa. Nu sint decit un om flamind care se plimba printr-un paradis al mincarii si al luxului. Faceam in minte diverse calcule cu bani. Sint de 5 zile la mare in care am cheltuit 400 mii. Si asta nu pe restaurante ci luat doar mincare ieftina de la magazine piine , oua si conserve. In 5 zile am luat doar 2 beri. E scumpa berea. Dar cu toata zgircenia mea totusi banii s-au topit asa dintr-o data. Am inceput sa maninc mult. Si mi-e pofta de prea multe lucruri. Nemairezistind ispitelor am decis sa-mi iau o prajitura… Ma apropii eu de-o vitrina cu prajituri, intreb cit costa si-mi raspunde : 30 mii ! Ma dau inapoi. Era de 3 ori mai scumpa decit in Iasi ! Nu-mi pot permite asa o cheltuiala absurda. Pai imi cumpar mai bine o conserva si-o piine. Am plecat fara sa mai cumpar nimic.

Merg inainte… Vile de lux , femei , mincare superba , masini , oameni fericiti, veseli… Adevarat va spun ca daca n-as avea cartea mea in spinare as pune mina pe un topor si as sparge totul in jurul meu, as sparge vitrinele cu prajituri , as face zob masinile de lux , si as lovi si in oameni… da in oamenii acestia care rid si se distreaza prin restaurante si care dorm in vilele astea de lux , in vreme ce eu trebuie sa dorm prin boscheti laolalta cu ciinii ! Adevarat va sapun ca daca n-as fi intru Hristos v-as omori. Macar citiva dintre bogatanii astia ar plati cu viata lor luxul in care se scalda.

Mi-a placut foarte mult filmul “Rambo” fiindca asta era Rambo, un boschetar care a tot fost alungat de politisti si batjocorit pina cind s-a infuriat si a pornit pur si simplu la razboi impotriva politiei. A devastat un oras intreg si l-a impuscat pe serif in biroul lui. Mi-ar place sa pornesc si eu la un astfel de razboi direct.

Dar sint intru Hristos si nu pot face asta. Sint o minte superioara care inteleg multe , prea multe ca sa pot fi un simplu animal. Da… o minte superioara…si ce frumos miroase a fripturi… Poate ca trebuie sa admit ca uneori sint si un simplu animal.

Nu inteleg de ce mi se termina asa de repede banii si de ce imi este asa de foame. Pe drum spre mare am rezistat 20 zile , iar acuma incep sa ma gindesc ca miine poimine se termina toata aventura. Mai am numa 250 mii. Azi numa intr-o clipa au disparut inca 50 mii, o conserva o piine si niste turta dulce…

Pe drum fie imi dadeau oamenii fie gaseam mincare pe cimp . Dar aicea nu mai e nici cimp cu mincare si nici nu-mi mai da nimeni nimic. Si mai am si-o foame de zile mari. Practic acum maninc dublu fata de inainte. O fi poate de la innotul zilnic in apa marii .

Iesisem din Eforie si mergeam pe marginea soselei cin deodata simt niste intepaturi usoare pe o mina. Tineam ambele miini pe chingile rucsacului. Cind intorc privirea spre mina vad niste miriapozi (adica viermi cu multe picioare ) negri cu picioare rosii pe mina mea . Erau doi unul linga altul si erau foarte mari. Ingrozit am scuturat mina de viermi si cred ca am si tipat. Apoi m-am uitat pe jos sa vad dihaniile alea groaznice pe care le aruncasem de pe mina. Dar nu erau. Nu era nimic pe jos. Ori poate sa ii fi aruncat mai departe ? Si de unde sa fi aparut asa deodata pe mina mea ? Sa fi cazut de prin vreun copac ? Dar cum de-au ajuns amindoi chiar pe mina mea ? Si oricum ce erau ? Nu-mi amintesc sa exista asa o specie de miriapozi in tara la noi. Am cunostiinte foarte bune despre natura , nu exista asa ceva nicaieri in lume. Mi-am dat seama ca nu fusesera reali. Innebunisem ! De data asta innebunisem cu adevarat ! La fel ca aceia care vad paianjeni si urla ingroziti ca sint atacati de paianjeni , asa ajunsesem si eu acuma. Aveau dreptate doctorii . Sint bolnav ! Niciodata nu mi se mai intimplase asa ceva. Da sint om care pot vedea dincolo dar lucrurile din lumea de dincolo nu arata ca nimic din lumea de aici. Acesta nu era de dincolo fiindca arata ca un miriapod. Si nu avea nici un sens sa vad asa ceva, nu avea nici o logica. A fost doar o halucinatie datorita starii de nervi si de furie prin care trecusem in statiune.

Am mers in continuare pe marginea soselei uitindu-ma din cind in cind speriat la mina sa nu apara din nou miriapozii. Spre asfintit am iesit oleaca spre mare sa vad daca nu pot gasi vreun loc unde sa poposesc peste noapte. Iesisem pe plaja si ma uitam in jur cind deodata de la foarte mare distanta , cam 200 metri un ciine negru incepe sa urle sare in picioare si incepe sa alerge spre mine latrind furios. Dar plaja era plina de oameni. Alerga printre oameni direct spre mine si asta de la o distanta foarte mare. Pina sa-mi dau eu seama ce se intimpla ajunsese la mine si latra furios cu coltii rinjiti gata sa ma atace. M-a apucat si pe mine o furie de nedescris , ma uitam in ochi lui si era o rautate cumplita care mi s-a transmis parca si mie. I-am zis : Nu ! N-ai sa ma mai musti din nou ! Te omor daca te atingi de mine ! Mi-am incordat trupul si m-am pregatit de lupta , voiam sa-l omor pe ciinele ala , voiam sa omor pe Diavol. N-aveam timp sa scot cutitul din rucsac dar asteptam sa se repeada la mine si sa ma muste , voiam sa-l prind cu miinile si sa-l sugrum. Eram grozav de frurios si acuma aveam ocazia sa-mi descarc furia pe cineva , aveam pe cineva pe care aveam voie sa-l omor. Ciinele latra de parca turbase cu coltii rinjiti . Au mai venit inca doi ciini negri mai mici , dar care nu latrau ci dimpotriva sareau asa cu labele si deadeau cu boturile peste ciinele turbat de parca ar fi incercat sa-l opreasca. Pina la urma a intervenit alt om de pe plaja care a inceput sa arunce cu pietre in ciinele turbat si l-a alungat.

Am ramas apoi nedumerit. Ce-a fost asta ? Ce-a avut ciinele ala cu mine ? De ce a traversat asa printre toti oamenii de pe plaja si s-a oprit tocmai la mine ? De ce ? O vreme am crezut ca din cauza mirosului meu poate au ceva ciinii cu mine. Ca eram imputit de transpiratie. Dar acuma fiind la mare faceam baie in fiecare zi de mai multe ori pe zi. Apoi amgindit mai apoi ca poate hainele mele sint nespalate de mult si fiind mereu ude de transpiratie probabil ca emana un miros groaznic incit innebunesc ciinii . Dar … vrind sa verific aceasta teorie am luat tricoul si l-am mirosit. Culmea era ca avea un miros placut , parfumat. Mirosea a iarba, a pelin. Desi nu il spalasem de foarte multa vreme.

Si inca un lucru straniu era ca nu toti ciinii reactionau asa. Unii turbau dar altii dimpotriva veneau si se gudurau pe linga mine. Spre exemplu ciinele acela ciobanesc de la stina a mers pe urma cu mine multi kilometri pe sosea dupa ce am plecat de acolo.

(acuma citind niste evanghelii apocrife am citit cum veneau fiarele salbatice la Iisus si i se inchinau. Iar asta mi-a amintit de o faza cu un ciine petrecuta in Galati in care dupa ce ma muscase un ciine , mergind mai departe prin oras , de dupa o poarta a iesit un alt ciine. Era alb. Si ciinele asta alb a venit pina linga mine. Eu fiind deja muscat de unul imi era frica si am sat linistit si i-am zis rugator : Mai catel te rog, nu ma mai musca si tu ! Iar ciinele acela alb s-a lasat pe labele dinainte cu capul in jos , asa ca si cum s-ar intinde. Atunci nu mi-a trecut prin minte ca asa un gest ar fi ca si cum s-ar inchina , doar citind aceste apocrife ma gindesc la aceasta posibilitate. Eu nu stiu ce sa cred dar in orice caz eu spun exact ceea ce-am vazut si ce-am trait , nimic altceva. )

Ziua 25-a Am ajuns la Costinesti. Aicea era plin de femei , fete super-frumoase , complet goale fara nici un costum de baie. Am innebunit complet. M-am imbatat si am hotarit sa ma spinzur la noapte de obeliscul ala din Costinesti. Am la mine fringhie. Din pacate cind am ajuns la obelisc am vazut ca nu ma pot urca pe el ca sa agat fringhia , era prea mre. Mai erau copaci prin jur da n-avea nici un rost sa te spinzuri de-un copac. Obeliscul acela era un simbol. Aici a inceput cartea mea aici e prima pagina din cartea mea si mi s-ar fi parut logic sa se sfirseasca tot aici unde a inceput. Un om atirnind intr-un streang e un bun sfirsit pentru o carte in care Dumnezeu a fost invins. Da ! Caci eram complet invins . Simteam ca nu mai pot continua , nu mai pot suporta. Eu nu sint Iisus, eu nu sint calugar , eu sint om si nu pot trai fara o femeie. Mai ales cind te afli pe o plaja plina cu femei goale , superbe ! E innebunitor !

Eu in toata viata mea am avut o singura prietena pe la virsta de 23 ani ci care am fost impreuna doar citeva luni si am avut o relatia normala cu o femeie. Dar inainte de asta n-am avut nici o femeie iar dupa asta iarasi nimic. Adica eu in toata viata mea doar citeva luni am fost si eu impreuna cu o femeie. Nu fiindca n-am cautat ci dimpotriva am cautat ca disperatul. Pur si simplu nu mai suport viata asta ! E groaznic de chinuitor si umilitor sa n-ai o femeie !

Si mai vin si niste natarai care te invata ca masturbarea e un pacat si ca n-ai voie sa faci asa ceva , ca nu stiu care Sfint si-a ars un deget ca sa scape de pacatu asta ! Iata ca eu o sa fiu si mai mare sfint decit acela , eu am sa-mi tai gitul ca sa scap de pacatul asta !

Intr-adevar cred ca se poate scapa de pacatul asta doar in situatia in care nu te uiti deloc la femei si faci si un efort fizic istovitor care sa-ti consume energia. In cazul asta da se poate. Dar in conditiile in care stai si trindavesti si ai mereu numai femei in fata ochilor , e imposibil sa nu pacatuiesti. Eu vreme de-un an nu ma-m uitat la nici o femeie decit accidental, iar acuma deodata sa te trezesti pe-o plaja plina cu femei complet goale si foarte frumoase toate , studente din alea tinere , asta era cu mult peste puterile mele de a suporta.

Neavind cum sa ma spinzur de obelisc m-am gindit sa folosesc cutitul , sa-mi fac sepukku. In curind avea sa se intunece si sa plece lumea , o sa-mi scriu asa dupa moda japoneza de facut sepukku , ultimul poem si dupa aia … in rasaritul soarelui… aici unde a inceput cartea mea, si unde Dumnezeu a fost infrint.

Aici este orasul acela despre care ziceam ca a fost sters de pe fata pamintului de ploi. Dar nu-i adevarat. Nu-i nimic adevarat. Nu se cunoaste nimic din dezastrul care a fost. Orasul e intreg si aproape neschimbat. S-au alocat fonduri europene si s-a refacut tot orasul. Obeliscul sfarimat a fost reconstruit inca mai mare decit cel dinainte. Singurul semn al urgiei care a fost aici este doar canalul care leaga lacul de mare. Acest canal nu a fost sapat de oameni ci de suvoiul apelor. Despre Moise se povesteste cum s-a despartit marea in doua. Dar aici iata aici s-a despartit pamintul in doua ca marturie ca e existat totusi ceva adevarat in ceea ce am povestit eu. Dar ceea ce era ingrozitor era ca lumea se plimba cu hidrobicicletele pe canalul acela. Adica acolo au murit oameni , a fost urgie si dezastru si ia uite la dinsii cum se plimba turistii cu barcile pe deasupra cadavrelor omenesti. Categoric Dumnezeu a fost invins. Oricita putere ar avea, n-are ce mai face. Daca oamenii au ajuns sa se plimbe cu hidrobicicleta peste semnele miniei Dumnezeiesti ce mai poti sa mai ceri de la oamenii astia ? Credinta ? Frica de Dumnezeu ? In secolul asta nu mai are putere Dumnezeu. Chiar daca i-ar omori nu-i poate face pe oameni sa se intoarca la El. Toata lumea crede ca dezastrul de aici a avut cauze naturale… eu sint singurul din lumea asta care crede ca e datorat cartii mele. Aici s-au intimplat lucrurile povestite in prima pagina a cartii mele. Aici a inceput cartea mea. De aia a fost urgia !

Evident ca sint nebun, nu ? Daca sint nebun atunci de ce sa nu plec din existenta ? Mi-am facut datoria am ajuns la mare acuma gata am voie sa mor. E dreptul meu! Pe care mi l-am cistigat cu atita suferinta ! Am dreptul sa nu mai sufar ! Pe cind asteptam sa se intunece afara si sa plece lumea , mi-a vorbit iarasi Dumnezeu si mi-a zis ca vrea sa imi termin calatoria si sa ajung pina la Pestera de la Mangalia , altfel n-am voie sa mor. Iar eu i-am raspuns: Esti de-a dreptul patetic Doamne, nu vezi ca s-a sfirsit ? Nu mai pot , gata ! Ori ce crezi ca 10 km cit mai sint pina la Mangalia mi-ar schimba cu ceva hotarirea ? Iar El mi-a zis totusi sa merg pina la capat asa dupa cum ne-a fost intelegerea. Odata ajuns acolo am voie sa-mi iau viata. Atunci eu am zis : Bine ! Ce mi-s 10 kilometri ? Intr-o clipa is acolo. Si m-am pornit indata la drum. De fapt erau 17 km si de-a lungul marii era mai lung drumul. In seara aceea am ajuns la o manastire. Avea ziduri albe compacte in care ferestrele camerelor erau inguste ca niste creneluri de cetate . Ziduri anti-pacat ... Ce straniu sa gasesti manastire pe litoral. Cred ca se cheama “Sfinta Elena de la Mare” Fiindca imi era sete m-am dus sa caut apa. Am gasit o portita intredeschisa si am intrat inauntru. Era intuneric afara. M-am furisat ca un hot pina la o fintina si am luat apa de acolo. Pe urma am mai mers oleaca dincolo de manastire si m-am culcat.

Peste noapte mi-a vorbit Dumnezeu , si mi-a dezvaluit ce aveam sa fac in continuare. Mi-a spus ca acum ii pot cere mamei sa-mi dea voie sa-mi vind casa si cu banii sa-mi public cartea caci acum mama va fi de acord cu asta. Fiindca dovedisem prin aceasta calaatorie dusa pina la capat ca sint in stare sa implinesc ceea ce spun ca voi face. Mi-a spus ca acuma ma va crede ca sint in stare sa ma sinucid . Se va teme sa nu fac acest lucru si de asta ma va lasa sa-mi lepad averea.

(cam in aceeasi perioada mama a avut niste vise groaznice , cosmaruri cu mine cum cadeam intr-o prapastie intunecata , si alte vise inspaimintatoare incit s-a speriat crezind ca am murit , chiar a anuntat la Politie si am fost dat in urmarire generala )

M-am trezit a doua zi cu o noua speranta. Daca voi putea sa-mi public cartea atunci poate ca nu-s invins complet. Fiindca eu n-aveam nici o sansa ca sa dau lumii cartea mea. Doar cinci carti scosesem din banii mei si le dadusem pe la Biserici la preoti si calugari dar acestia stiam ca le vor ascunde de oameni. Aveam o carte in spinare si atit. Era complet imposibil sa transmit lumii mesajul meu. Discutasem problema vinzarii casei cu mama iar mama a fost categoric impotriva mi-a spus clar ca daca incerc sa vind ceva ma declara bolnav psihic fara discernamint si nu-mi da voie sa vind nimic.

Ziua 26-a Mangalia…Pace si liniste in sfirsit. Am ajuns la pestera. Inca n-am intrat inauntru sa vad cum e.

A fost groaznic de chinuitor drumul de la Costinesti la Mangalia. Eram obosit . deprimat si abia asteptam sa ajung la gara sa iau primul tren spe casa. Ideea e ca nu mai am bani. In afara de banii de tren pusi deoparte , mai am doar 60 mii. Am cheltuit mult gindind ca oricum cind ajung la Mangalia plec acasa. Dar odata ajuns aici parca nu ma indur sa plec miine. Am batut atita drum ca sa ajung aici… Iar aici e superb… Marea e limpede, vremea e superba , am cazarea asigurata la pestera… si cel mai important lucru stau aici intr-o relativa singuratate fiindca oamenii normali nu pot merge pe stabiloponti. Numai copiii se aventureaza pe aici , unii pscari si cel mai rau indragostitii romantici. Dar aicea la pestera e singuratate. La numai 4 metri de lumea civilizata si aglomerata stabilopontii ridica un zid de netrecut pentru majoritatea oamenilor.

Am intrat in pestera. Era plina de gunoaie care cazusera de pe “horn” sticle sparte, cutii , bidoane … Am gasit barca ! Barca mea de acuma doi ani ! Cu doi ani in urma cind ma dadusera afara din servici ma apucase aceeasi nebuneala a plecatului la mare. Eram distrus psihic de faptul ca de 5 ani nu mai plecasem nicaieri in nici un concediu. Cu ultimul salar m-am dus la mare… Dar inainte de-a pleca la mare mi-am amintit de visul meu de-o viata , visam sa merg pe care cu ocorabie cu pinze. Acuma ca-mi pierdusem pina si amaritul ala de servici , cum voi mai ajunge eu vreodata sa-mi implinesc visul ? Sa renunt oare la vis ? Nu ! Vreau corabie cu pinze ! Vreau corabie ! Intotdeauna am fost un visator … practic . Am pus mina pe bani si mi-am cumparat un pachet de scinduri si o camera de tractor. Citeva zile am taiat cu fierastraul si am slefuit bucatile unei corabii demontabile. Mi-am construit o ambarcatie stranie un fel de pluta cu catarg chila si visle . Pinza era nelipsita mea patura care-i acuma mantia de Sfintu Oliver. Intentionam sa innalt pinza pe doua vergi ca pe un zmeu si manevrind din sfori pinza-zmeu sa pot naviga pe mare in aproape orice directie. Pe urma am impachetat toata corabia si am infasurat-o cu patura intr-un balot mare si enorm de greu. Am tiriit-o asa pina la tren. Si… da, s-a implinit visul meu am navigat cu corabia mea cu pinze pentru … citeva minute. Am avut parte chiar si de o furtuna si de un naufragiu. Am pierdut corabia din cauza ajutorului prietenilor mei. Daca nu erau ei n-as fi pierdut corabia. M-au chemat sa stau cu ei la gazda si a trebuit sa abandonez corabia am scufundat-o in adincul marii acoperind-o cu bolovani. Dar n-am mai gasit-o a doua zi. Cred ca a luat-o cineva ca se vedea de pe dig subt apa . Am salvat din naufragiu doar cauciucul de tractor . L-am dus in aici pestera. L-am infasurat in folia de plastic si l-am acoperit cu bolovani grei. Iar acum l-am gasit aici exact asa cum il lasasem cu doi ani in urma.

Stau si ma intreb oare la noapte sa dorm in pestera ? E cam oribil aici , inca n-am facut curatenie, e mult gunoi si miroase urit. Oricum am gasit doua bucati de lemn pe care le-am sprijinit pe niste bolovani intruchipind un fel de pat si l-am probat. Mda , se putea sta culcat pe scindurelele alea intr-un echilibru precar dar nu era prea placut.

Am iesit afara . E asa de bine afara ! Stabilopontii sint un lucru foarte confortabil daca te obisnuiesti cu ei. Chiar la intrarea pesterii mele este un sezlong confortabil de piatra , ceva mai incolo este un loc drept pe care se poate sta la plaja.

Deocamdata am sa folosesc pestera drept depozit pentru bagaje si o sa dorm afara. Atunci cu ani in urma am intrat in pestera numai fiindca ploua si aveam neaparat nevoie de un adapost. Daca era vreme buna n-as fi intrat niciodata in vagauna asta. Acuma fiind o vreme atit de frumoasa ce rost ar avea sa stau inauntru ? In pestera imi pot lasa rucsacul fara nici o grija. Fiindca nimeni nu poate descoperi intrarea in pestera mea decit doar daca ma vede intrind sau iesind. Si chiar daca m-ar vedea, tot ramine un loc sinistru in care oricui i-ar fi frica sa intre. E o gaura intunecata si ingusta care intra in adincul pamintului . Nimeni n-are curaj sa intre acolo. Dar odata intrat inauntru parca nu mai e chiar asa de sinistru. Este oleaca de lumina care vine pe un fel de “horn” care duce la suprafata , si mai este si lumina care intra pe gura pesterii. Spatiul este foarte ingust numai atita cit sa se intinda un om pe jos. Mai este si un bolovan intr-o parte care poate fi folosit ca mesuta de scris ori de mincat.

Noaptea m-am dus alaturi la “Casalot” unde erau o fisie mica de nisip . Stateam intins pe nisip si ma uitam la luminile Mangaliei . Ma simteam atit de bine ! Ma simteam atit de … implinit ca om. Ma simteam foarte puternic psihic si chiar fizic , de parca eram asa vreun fel de Rambo sau alt erou din ala care sta linistit noaptea pe malul marii. La orice miscare imi simteam muschii ca niste fiinte vii incolacite pe mine tresarind la fiecare gest al meu. Nu aveam asa ceva inainte. Vreme de-o luna facusem doar efort incontinuu. Iar acuma devenisem foarte puternic fizic. Macar ca trupul acesta e doar un simplu sac cu lut , totusi e o senzatie interesanta si placuta sa fii alcatuit dintr-un lut atit de viu si atit de puternic. Niciodata nu m-am simtit asa plin de sanatate si vitalitate.

Voiam sa dorm acolo , dar au venit niste copii , niste adolescenti din astia neastimparati care se jucau pe acolo. Cu un sparay , dadeau foc cu bricheta si scoteau flacari mari. Pe urma au facut un foc acolo. O vreme i-am ignorat gindindu-ma ca n-am nici o treaba cu ei. Dar pe urma au aruncat sprayu in foc si a explodat sarind ca o racheta prin aer ingrijorator de aproape de mine. In plus a trecut si un scurt ropot de ploaie de citeva secunde . Am hotarit ca-i mai bine sa plec de acolo si sa merg la pestera.

In drum spre pestera incepuse sa fulgere pe tot cerul in toate partile , si spre port si catre statiuni , peste tot erau fulgere semn ca era acolo ploaie torentiala . Numai aici unde eram eu nu ploua. Vazind acele fulgere si tunete in jurul meu fara sa ploaie deasupra mea, ma bucuram ca uite iarasi miracol eram protejat de un fel de clopot protector care ma ferea de ploaie in mijlocul ploii. Mi-am facut culcusul intre doi stabiloponti si ma bucuram ca nu ploua desi fulgera si tuna asa tare. Era firesc sa ma apere Dumnezeu de ploaie , doar citeva zile am si eu de relaxare , hai ca pe drum era logic sa ma chinuie ca sa ma incerce dar dupa atita chinuiala prin cit trecusem era drept sa-mi dea si mie citeva zile linistite sa am si eu parte atita cit mai stau aici. Am incercat sa adorm bucuros fiind ca Dumnezeu are grija de mine…prin miracol . Dar pe urma ratiunea a inceput sa cirteasca zicindu-mi ca n-are sa tina miracolul fiindca vintul bate cu putere si pina la urma are sa vina ploaia si aici. Pe de alta parte credinta se impotrivea zicind ca Nu! Aici nu va ploua ! Doar n-are sa-si strice Dumnezeu miracolul ! N-ar fi drept . Doar 3 zile am si eu de stat aici linistit la mare , macar astea 3 zile vreau sa nu ploaie. Am atipit cu frica ca o sa ploua apoi am simtit o usoara rapaiala de ploaie, m-am trezit si am fugit speriat inauntru, in pestera. Era bezna totala inauntru. Nu intelegeam de ce nu mai erau stelute fosforescente. Cu doi ani in urma mi-a fost o groaza cumplita sa intru noaptea in pestera dar cind am intrat m-am bucurat mult cind am vazut o ghirlanda de stelute luminoase care scaparau si tresaltau subt picioarele mele. Erau un loc in care marea patrundea in pestera si in apa pluteau acele stelute fosforescente care scaparau cind le miscau valurile . Erau asa de frumoase incit alungau tenebrele intunericului din pestera si nu-mi mai era frica. Acuma nu intelegeam de ce disparusera stelutele . Bijbiind prin intuneric m-am asezat pe scindurelele acelea pe care le pregatisem din timpul zilei. Stateam foarte incomod si imi era cald in sacul de dormit , si mirosea oribil. Uneori mai cadea o scindurica de subt mine si ma rasturnam pe-o parte si pe urma imi era groaza sa bag mina sa scot scindurica din gunoi si sa o potrivesc iarasi pe bolovanii pe care era sprijinita. Fiindca cine stie ce dihanii fosgaiau noaptea pe acolo. Cred ca erau multi crabi care se plimbau pa acolo prin bezna aia , dar nu-i puteam vedea. Imi parea foarte rau ca nu facusem curatenie in timpul zilei. Acuma noaptea n-aveam ce face trebuia sa stau asa ca n-aveam incotro. Probabil ca afara ploua zdravan. Ma simteam foarte rau acolo in bezna aceea. Avem senzatia ca sint ingropat intr-un mormint. Si mirosea urit , aveam senzatia ca miroase a cadavru , ceva e mort pe aici ! Apoi am inceput sa am senzatia ca eu sint cadavrul ingropat la 4 metri subt subt pamint si care putrezeste. M-a apucat o groaza … Vreau afara! Vreau sa ies de aici! Vreau aer curat ! Nu-mi pasa ca ploua ! Ploaia e curata! Ma zbateam sa ies de acolo cit mai repede tiriindu-ma pe canalul ingust si abrupt care era iesirea. E foarte greu si complicat de iesit din pestera. Trebuie sa te lasi pe spate si sa te tirii in sus si poti iesi numai daca pui piciorul in anumite crapaturi si sa te agati de anumite colturi de stinca , si dupa ce te zgirii de toti peretii abia daca poti iesi.

Afara am vazut ca nu ploua. Era uscat , nu plouase. Ma speriasem degeaba. M-am pus iarasi intre doi stabiloponti incercind sa dorm. Dar nu se putea dormi fiindca era foarte incomod patul. Dormeam intre doi cilindri de beton in forma de Y si contactul dintre trup si piatra se facea doar in citeva puncte. Dupa ce atipeam incepeau sa ma doara acele puncte si trebuia sa ma trezesc si sa ma misc , sa-mi caut alta pozitie. Apoi iar atipeam si iar durerea ma trezea , si ma tot frasuiam asa toata noaptea intre pina cind ma durea tot trupul si atunci rasarea soarele. Ma ridicam de acolo mai obosit decit ma culcasem. Nu cred sa fi dormit vreodata pe-un pat mai incomod.

Ziua 28-a Teoretic acum ar trebui sa ma simt bine. Sint la mare ! Visul meu de doi ani… Da, dar sint mult prea obosit. Eu de multa vreme cam nu prea mai dorm noptile decit asa iepureste. Nu se poate dormi in orase. E prea multa lume. Fugi de politisit dai de alte minuni . Nicaieri n-ai unde sa pui capu jos sa te odihnesti intr-un oras… Nu-I de mirare ca acu 2 ani m-am bagat in pestera asta. Am s-o botez Pestera Sfintului Oliver , macar ca nu-s sfint. Si apoi de ce sa nu ma autodenumesc Sfint ? Daca Stefan cel Mare ori imparatu Constantin , au fost oameni sfinti atuncea cu cit sint eu mai sfint decit ei ? Pai da ce a stat vreounul dintre ei in vreun loc asa de urit precum Pestera Sfintului Oliver ? Pai da ce, nu asa se zice in biserica despre sfinti ? Ca au locuit in crapaturile pamintului , ei cei de care lumea nu era vrednica. Apoi ia sa-l vad eu pe Sfintia sa Mitropolitu macar intrind vreodata in pestera asta sa vada macar unde am trait eu. Dar porcul acela e prea gras sa incapa pe intrarea Pesterii Sfintului Oliver ca-i precum poarta raiului, ingusta. Preotii vorbesc in biserici despre Sfinti cistigind bani in numele Sfintilor dar preotii n-ar fi in stare niciodata macar sa intre citeva clipe sa vada in ce fel de locuri au trait Sfintii. Nici n-ar avea curajul sa intre dar nici n-ar incape. Numai oamenii slabi pot sa intre aici. Acesta-i ultimul loc in care si-ar dori sa fie cineva. Stau si scriu aici in pestera la mesuta de scris si mi-as dori sa ies chiar acum de aici. Nmumai ca iesirea este un lucru foarte dificil , trebuie sa te ridici in miini , sa te zgirii de pereti , sa te zbati in fel si chip pina cind te vezi iesit din vagauna asta. Iar acolo afara te asteapta … oamenii… Mereu cu ochii pe tine. Aseara m-a luat la rost cineva de la restaurantu de deasupra parindui-se foarte suspect ca stau atit de multa vreme aici. De asta m-am retras in pestera ca sa nu ma mai vada nimeni. Mi-e scirba de pestera asta . Mi-e o scirba infinita sa stau aici. Dar si mai scirba mi-e de oameni. Aici macar ca indur mirosul asta de gunoi putred macar sint complet ferit de privirile oamenilor. Am incercat sa dorm aici macar ziua dar nu pot. Ma uit pe gura pesterii si vad ca-i amiaza. Degeaba am venit la mare daca stau aici in pestera. Ar trebui sa ies afara sa fac plaja sa innot… Dar sint obosit , un fel de oboseala cronica adunata noapte de noapte de cind sint pe drumuri si nu mai dorm. Tot ce mi-as dori acum ar fi un pat si-o camera inchisa unde sa pot dormi. Aseara n-am dormit si nici alaltaseara. Pe stabiloponti nu se poate dormi decit intr-un fel foarte chinuit. Ar trebui sa ies din oras si sa caut un cimp unde sa pot dormi ca aicea nu se poate. Dar de acuma mi-am luat biletul de tren. Poimiine plec. N-are nici un rost sa mai plec nicaieri de aici. Mai rezist azi si miine , iar poimiine sint in tren. Imi pare rau ca n-am luat biletul pentru azi. Ce chestie! Sint la mare si tot ce mi-as dori este sa fiu acasa. Asta nu se cheama vacanta ci chinuiala. Intr-adevar sa mergi la mare doar cu o hirtie de un milion ramine o utopie imposibila. Sint aici dar degeaba sint, ca nu-mi tihneste.

Bere, seara, petunii…Ma gindesc oare ce sanse ar avea sa dorm aici in parc linga stratul de petunii ? Comparativ cu pestera mea imputita aicea ar fi un adevarat paradis , sa dorm pe gazonul verde in mirosul parfumat de petunii…

Nu vreau sa ma mai duc la pestera ! Nu vreau ! Dar aicea oricum nu m-ar lasa politistii sa dorm. Unde am ajunge daca am permite boschetarilor sa doarma asa linga straturile de flori din parcuri ? Nu se poate ! Se strica imaginea publica a orasului…

Mi-as dori sa merg in noaptea asta prin statiuni , asa cum faceam alta-data. Mergeam noaptea Mergeam noaptea de la Mangalia pina in Venus si chiar pina la Neptun. Era frumos. Dar acuma sint obosit si banii sint treminati. Am gasit aici un magazin foarte ieftin dar din pacate acuma e prea tirziu . Am luat ultima bere si acuma cu berea alaturi m-am asezat aici in parc sa scriu in caiet.

Am vorbit azi cu o fata. Venise singura la plaja acolo linga dig. Adica unde nu-i nimeni. M-am gindit ca poate o venise si ea singura la mare ca si mine. M-am uitat multa vreme la ea dar de la distanta nu se vedea cum arata. Mi-am facut drum incolo cu scuza ca merg sa fac scufundari in partea cealata a digului. Nu prea am vazut cum arata fiindca de stinjenit ce eram abia daca am aruncat o privire. Dincolo de dig insa am gasit niste peisaje submarine grozave cu pesti mari si frumos colorati , cu stinci si covoare de ierburi submarine , incit pentru o vreme am uitat de fata respectiva. Dar dupa o vreme mi s-a facut frig si am iesit din apa. M-am asezat acolo la uscat pe o piatra fierbinte. Era totul superb in jur dar eu eram foarte necajit. Ma gindeam ca eu nu mai pot vorbi niciodata cu vreo fata.. Nici inainte nu puteam intotdeauna am fost un timid , dar acuma in plus mai eram si boschetar fara bani, fara masina, fara casa, fara nimic altceva decit un rucsac cu zdrente murdare si o carte jerpelita. Pe linga asta mai sint si om al lui Dumnezeu si port ditamai crucea la git. Ce sa fac ? Nu se poate sa vorbesc c-o fata ! Atuncea inseamna ca tre sa ma sinucid ca altceva nu-mi mai ramine de facut. Nici calugar nu pot fi, dar nici c-o fata nu pot vorbi. Cum e mai rau !

Am stat acolo multa vreme acolo dincolo de dig straduindu-ma sa-mi fac curaj sa merg sa vorbesc cu ea. Imi fac eu curaj si ma duc spre ea , dar trec pe la distanta. Ma uit la ea. Parca ar fi frumusica… Da , dar oricum nu indraznesc sa-i vorbesc. Ma indrept eu hotarit sa plec de acolo si sa termin odata cu prostia asta , dar dupa citiva pasi ma opresc. Gindesc : Mai da chiar totusi nu sint in stare sa vorbesc cu o fata ? Doar am vorbit cu atita lume de la Iasi si pina la Mangalia. Ce poate sa mi se intimple daca vorbesc cu ea ? Doar spun ca nu mi-e frica nici de moarte , cum sa-mi fie asa de frica sa vorbesc c-o fata ? Nu se poate trebuie sa merg sa vorbesc cu ea ! Si m-am dus la ea si am intrebat-o de ce sta asa singura aici ? Desigur m-am bilbiit foarte tare dar totusi am vorbit. Mi-a spus ca este din Mangalia si ca prietenul ei lucreaza si de asta a venit singura la plaja . Eu mi-am cerut scuze ca am deranjat-o , si i-am spus ca am venit de la Iasi pe jos pina aici si i-am mai povestit cite ceva despre mine . Ma bilbiiam asa de tare si imi ceream asa de multe scuze ca vorbesc cu ea , eram atit de jalnic si patetic incit pe cind vorbeam cu ea ma gindeam : “Sarmanul imparat al lumii !” Eu care am ajuns acuma sa ma rastesc autoritar la politisti , sa fiu atit de jalnic in fata unei fete. Oricum m-am bucurat ca a avut politetea rabdarea si bunavointa sa discute cu mine citusi de putin. M-am bucurat ca reusisem sa vorbesc cu ea fiindca aveam senzatia ca imi depasisem o spaima.

Pe cind scriam eu aceste rinduri, acolo, noaptea in parc pe banca subt lumina unui lampadar , au venit doua fete frumusele de s-au asezat pe o banca chiar in fata mea. Si discutau tot felul de lucruri interesante, filosofie , literatura. Zicea una ca viata este determinata de noi insine , ca nu exista soarta si predestinare. Apoi au discutat despre carti care merita sa fie citite si care nu , si despre cum ne influenteaza cartile pe care le citim viata noastra. M-am gindit ca ar fi o idee buna sa intru in vorba cu ele , sa le intreb ce anume face o carte sa fie buna. E drept ca bausem mai mult de jumate din sticla de bere si eram in caea stare euforica in care incepi sa crezi ca tot ce zboara se maninca… Desigur povestea cu scriitoru interesat de cine stie ce discutie filosofica era doar un pretext de a intra in vorba , in realitate reau doua fete foarte frumusele iar eu visam sa-mi gasesc vreo prietena. Dumnezeu a zis mai demult ca ar putea fi asa ceva. Merg eu catre ele si le intreb :

- Nu va suparati, imi permiteti sa iau si eu parte la discutie ? Eu sint din Iasi , sint scriitor si imi place sa stau de vorba cu oamenii.

S-au uitat la mine citeva clipe c-o expresie de uluire si groaza si mi-au spus :

- Ne pare rau dar…acum sintem ocupate…

- Atunci va rog sa ma scuzati ca v-am dranjat…

- Nu face nimic…

Am plecat de acolo foarte stinjenit trezit brusc la realitate de un dus rece. Cit de mult poate sa te raneasca o singura privire… Oare cum de am putut sa-mi imaginez ca as putea sa stau de vorba cu ele ? Pai…ma gindeam ca as fi scriitor nu ? Am un caiet murdar si mototolit pe care mazgalesc aceste rinduri cu un pix si ma cred “Scriitor” adica o mare personalitate. Cu adidasii flenduri cu haine murdare si rupte, c-o barba lunga si incilcita , cu mustatile care mi-au acoperit gura, cu pletele astea zburlite si incilcite amestecate cu alge si cu nisip, arat ca un monstru marin iesit dintr-o caverna. Am fugit repede sa ma ascund inapoi in bezna pesterii mele, sa nu ma mai raneasca privirile oamenilor.

Numai in basme Frumoasele se indragostesc de Bestii. Dar vedeti voi ca in basme Bestiile sint de fapt niste printi fermecati prefacuti in monstri de catre o vrajitoare rea . Eu chiar m-as fi putut foarte usor transforma din Bestie intr-un Print Charming. Hainele se pot schimba barba se poate rade, sint un barbat frumos , bogat sint , destept sint , am toate atuurile de a fi o alegere perfecta pentru orice femeie. Daca vreo fata frumoasa m-ar iubi m-ar putea transforma. Dar nu se poate sa ma iubeasca pe mine cineva fiindca … aparenta e totul .

Si mai e si soarta care nu este deloc in puterea omului de-a o hotari . Nu-mi pot schimba soarta oricit as incerca. Iar acuma e prea tirziu sa mai incerc. Pur si simplu Dumnezeu m-a vrut pentru El , si n-am nici o alegere.

Ziua 29-a Ultima mea zi la mare ! Ma bucur nespus ca miine plec acasa si ca se termina cosmarul asta de excursie. Nu spun ca ar fi rau la mare e chiar superb , o mare asa de frumoasa , si limpede o vreme minunata. Da dar vreau o camera si-un pat unde sa dorm. Aici noaptea pentru mine e un lucru chinuitor , nu prea pot dormi pe stabiloponti ci toata noaptea ma rasucesc de durere pe pietrele astea incomode. Nici nu doare tare incit sa ma faca sa plec de aici , dar nici nu pot sa dorm linistit. De asta nici ziua nu-mi mai tihneste. Daca as avea un loc unde sa dorm ar fi minunat la mare.

Cind am plecat de acasa vedeam casa ca pe un fel de inchisoare. Acuma o vad ca pe un adapost minunat , abia astept sa ajung acasa , sa incui usa pe dinauntru si sa ma bag in patul meu moale … Oricum nu mai am nici bani asa ca e minunat ca merg acasa.

A venit repede un baiat angajat aicea la bar. I-a dat voie seful sa faca o baie… A sarit in apa de 2 ori si fuga inapi la munca. Zicea ca inainte era mai bine ca era numai o femeie care ii supraveghea dar acuma a venit sefu si-I tine din scurt. Munceste de dimineata pina seara tirziu inclusiv Duminica pentru 4,5 milioane. Adica munca non-stop si viata deloc. Eu stau aicea si trindavesc pur si simplu. Nu fac nici plaja ca-s acoperit cu patura si nici nu innot ca mi-e lene. Stau uite asa degeaba fara sa ma gindesc la nimic , ma uit in apa marii traind intr-o lene infinita si-o pace eterna. N-as suporta sa mai fiu la comanda vreunui sef. Auzi la el ! Pauza de 2 minute si fuga repejor inapoi la munca !

Din lenea in care zac aici toropit de o caldura placuta ma uit la hotelurile alea de lux de pe plaja si ma gindesc ca acei oameni care stau acolo sint mai desperati decit mine. Isi traiesc si ei in concediu cele citeva saptamini de libertate dupa care se duc inapoi la munca subt papucul sefului.

Imi inchipui ca pentru alti oameni ultima lor zi de concediu e tare nefericita . Eu n-am de unde sa stiu ce-i un aia un concediu fiindca eu n-am avut niciodata concediu. Am muncit si eu 3 ani dar n-am avut concediu ci cind se apropia perioada de concediu ma dadeau afara din servici. Pesemene ca nu le convenea sa-mi dea concediu platit. Asa ca eu in loc de concediu am cunoscut doar disperarea somerului fara nici un ajutor de somaj. Acuma insa nu mai am nici o frica de ziua de miine. O bucata de piine s-o gasi si pentru mine. Iar daca n-oi gasi oi muri si tot nu-i bai.

Acum la sfirsitul excursiei mele mi-a vorbit Dumnezeu si m-a intrebat :

- Acuma ce ai hotarit sa faci in continare ? Mai vrei sa te sinucizi ?

- Pai… mai intii vreau sa dorm foarte mult. Si sa maninc bine. Pe urma … o sa mai vad ce voi mai face. Dupa cum va fi sa fie viitorul.

- Bine. Acum mergi acasa si odihneste-te . Scoala practica s-a terminat deocamdata . Ai trecut de inca o etapa din Scoala lui Dumnezeu . Aceasta calatorie a fost doar primul antrenament pentru a deveni un bun soldat al Meu. Va fi nevoie de mai mult. Dar deocamdata e bine. Te-ai dovedit vrednic pina la urma fiindca cu toate poticnelile tale totusi ai ajuns la capatul calatoriei. Ti-ai cistigat o noua putere , iti cunosti acum alte limite ale propriei tale fiinte. Acum stii pina unde poti suporta durerea foamea si oboseala. Ai vazut ca poti rezista cu mult dincolo de ce credeai ca poti. Acum esti pregatit sa lupti cu adevarat cu lumea si nu numai in joaca. Prin aceasta calatorie ai devenit mai puternic decit inainte. Iarna asta vei sta acasa si vei scrie. Te odihnesti si te pregatesti pentru o noua lupta. La primavara vei lupta din nou. Acum esti mai puternic decit inainte. Si aminteste-ti ca numai victoria in aceasta lupta iti va fi rasplatita. Daca nu-mi cistigi pentru Mine aceasta Lege a Existentei in lume atunci degeaba iti va fi totul caci nu te voi rasplati cu nimic , orice efort ai face.

- D-apoi Doamne nu rasplatesti Tu oare pe orice crestin catolic sau ortodox cu viata vesnica, chiar daca n-a facut nimic nimic in viata ?

- Asta spun preotii nu Eu. E scris in Evanghelie Imparatia cerurilor se ia cu navala Prin lupta se cistiga nemurirea si nicidecum altfel. Eu iti spun ca nu vei avea parte de nici o viata dupa moarte daca dai gres in misiunea pe care ti-am dat-o . Vreau aceasta Lege in lume. Doar atunci cind orice om din aceasta lume va primi bani gratuiti dupa cum e scris in Legea Existentei , doar atunci sufletul tau va fi nemuritor. Altfel nu. Alti crestini au si ei rostul lor pe lume , tu ai misiunea ta. Ei vor fi raspaltiti pentru ceea ce au ei de facut iar tu si toti ceilalti care te vor urma pe tine cei care se vor numi Cavaleri ai Adevarului acestia vor fi rasplatiti dupa implinirea acestei misiuni pe care v-am dat-o in lume. Fiecare om trebuie sa-si implineasca rostul sau.

- Doamne nu stiu cum sa reusesc. Mi-ai dat o misiune imposibila. Nu voi putea niciodata s-o implinesc.

- Nu uita ca esti un soldat al lui Dumnezeu si nu vei putea fi invins atit de usor fiindca Eu sint Acela care lucrez prin tine. Esti Cavaler al Adevarului si asta iti intinde puterea pina dincolo de aceasta lume. Vei lupta si mort fiind caci nu-ti vei gasi linistea nici in mormint pina cind nu se va da in lume Legea Existentei. Ba inca mai tare vei lupta cind vei fi mort si mai puternic vei fi atunci decit acum cind esti viu. Puterea omului sta in credinta sa. Nici macar pina la mare n-ai crezut ca poti sa ajungi dar iata ca ai ajuns. Multe lucruri nu le crezi tu , dar sint.

- Pai da daca ma sinucid nu inseamna ca am fost invins ?

- Nu , fiindca ramine cartea in urma ta si tot va merge inainte lupta pe care ai inceput-o. Dar va fi mai greu . Daca te sinucizi iti pierzi trupul si Eu pierd o piesa importanta din aceasta lume fizica . Dincolo am ingeri destui dar aici am nevoie de oameni . Stai aici si lupta mai intii de aici .

- E greu Doamne. E foarte greu.

- Rabda si lupta. Credeai ca nemurirea se cistiga usor ?

- O sa fac tot ce-mi va sta in puteri Doamne. Dar … cit oi putea si eu .

- Ti-am dat urmatoarele mutari ale luptei tale. Implineste-le pe acestea si pe urma vei primi altele. Deocamdata ti-am dat sa te odihnesti si sa scrii. Asta ar trebui sa poti .

Pe cind stateam acolo pe malul marii privind in apa am inteles ca viata e precum mersul pe bicicleta , ca sa-ti pastrezi echilibrul trebuie sa pedalezi inainte. Daca stai pe loc cazi , numai daca mergi inainte iti poti mentine echilibrul psihic. Am inteles ca omul in viata are neaparat nevoie de o destinatie , de-o motivatie de-a trai de ceva care sa-l duca inainte. Altmiteri omul se prabuseste.

Probabil ca Legea asta a Existentei n-o sa schimbe lumea prea mult. Saracia va ramine in lume. Cu Lege cu tot, dar oamenii vor ramine nefericiti. Insa este important ca omenirea sa aiba un ideal , sa aiba ceva de facut ca sa-si pastreze echilibrul. Macar pentru o vreme oamenii vor avea un ideal pentru care sa se lupte. Dupa ce se vor da aceste legi ale cartii mele vor fi nevoie de alte idealuri care sa duca lumea inainte …

Am dat cartea mea la baiatul de aici de la bar. Mi-a cerut cartea ca sa citeasca cite ceva si daca l-am vazut interesat i-am dat-o lui de tot. Mi-a fost oleaca cam greu sa ma despart de cartea asta fiindca am trecut prin multe impreuna. Dar daca un om e curios sa citeasca cum as putea sa-l refuz ? Lasa ca eu imi fac alta carte. Totusi n-o sa fie la fel de pretioasa ca asta. Eu ma necajeam ca se jerpeleste de la ploi si de la diverse lupte stradale iar Dumnezeu ca sa ma incurajeze mi-a zis ca prin jerpeliturile pe care le capata , cartea mea nu se strica ci dimpotriva creste in valoare. Imi zicea ca va deveni o piesa de muzeu , ca fiind cartea originala pe care a purtat-o in spinare Sfintul Oliver in primele cruciade.

Ei , hai lasa sa nu-mi para rau , era jerpelita de tot. Oricum trebuia sa-mi fac alta. Si apoi oricum doar n-am scris cartea asta pentru mine ci pentru altii.

Ziua 30-a Am plecat azi de la mare. Cind am urcat in tren locul meu era ocupat. Erau doi boschetari care se urcasera in tren si desigur din tot trenul coincidenta facuse sa vina sa se aseze exact pe locul meu ca sa pot eu vorbi cu ei. Unul era un copil de 12 ani si celalalt eraun tinar de 25 ani . Amindoi erau descult si fara nici un bagaj la ei. Copilul nu avea nici macar acte. Am stat de vorba cu ei si le-am spus cite cava despre mine si despre Legea lui Dumnezeu de a se da gratuit la tot omul un ban si o casa. Le-am spus sa vorbeasca si ei cu altii saraci sa ne adunam si sa facem un grup. Fiindca de unul singur pe mine ma declara imediat nebun , dar daca am fi mai multi atunci poate ca as ajunge sa am si eu un cuvint de spus. Eu oricum sint pregatit sa ma lupt si de unul singur dar mult mai mare putere ar avea lupta mea daca as avea si citiva oameni in jurul meu. Un astfel de grup de boschetari si saraci ar fi ca un fel de armata efemera care ar dispare imediat la cel mai mic semn de pericol si atunci as ramine eu singurul care sa platesc in fata autoritatilor pentru agitatia provocata. Acelasi lucru a facut si Hristos. Intr-o asemenea context as deveni erou si asta ar insemna victorie fiindca abia atunci oamenii m-ar urma.

Oricum cel ma incredibil lucru a fost ca boschetarul a spus despre Legea Existentei : “Eu daca as fi Presedinte n-as da niciodata asa o lege ! Fiindca trebuie sa munceasca oamenii. ” Am ramas socat de vorbele lui. Extraordinar de inteligent boschetarul acela ! A priceput instantaneu ca prin Legea Existentei s-a terminat cu cersetoria iar asta nu-i convine deloc. Fiindca daca omul va plati impozit pentru Legea Existentei atunci nu va mai da nimic la cersetori. Eu ziceam se se dea macar un milion pe luna ca venit social gratuit . Iar boschetarul si-a dat seama imediat : Ce fac eu cu un milion pe luna daca nu-mi mai merge cersetoria ? Fiindca el cistiga mai bine din cersit. Iata o realitate incredibila dar adevarata. Saracii sint primii impotriva Legii Existentei.

Pai ma intreb atunci … De ce sa ma lupt pentru o lege pe care n-o vrea nimeni ? Culmea este ca oamenii care muncesc au fost de acord cu Legea Existentei , in vreme ce toti parazitii sociali de orice fel s-a declarat impotriva. Stranie lume ! Dumnezeu s-o mai inteleaga ca eu nu mai pricep nimic. Daca pina si boschetaru e impotriva acestei legi atunci ce mai pot face eu ? Dar Legea Existentei o vrea Dumnezeu . Nu-mi pasa de ce vor oamenii. Daca Dumnezeu vrea asta atunci eu ma voi lupta pentru ea. Atit cit voi putea.

Spre seara am ajuns in Iasi. Mi se parea un oras strain la fel ca unul din multele orase prin care trecusem Ma gindeam ca poate nu mai am casa. Poate or fi schimbat parintii butucul de la usa si nu mai am cheie. Ma gindeam ca poate va trebui sa ies din oras sa-mi caut undeva un loc bun de innoptat. Ma obisnuisem atit de mult sa dorm afara incit imi venea parca greu sa cred ca o sa mai dorm intr-o casa.

Dar cheia s-a potrivit si am intrat in casa. Era bezna si nu mergea nici un bec. Erau scoase sigurantele covoarele strinse , parca eram intr-o locuinta fantoma. Nu era nimic de mincare in casa decit un borcan de 1 kg cu miere de albine. Am mincat miere , asa simpla , am mincat deodata mai mult de jumate de borcan , si nu mi-a fost rau.

Zilele urmatoare am dormit mult si am mincat mult. Deschizind televizorul au venit imendiat una dupa alta stirile : Prefectul Iasului a fost arestat pentu coruptie , Directorul Spitalului Psihiatric mort brusc , Mitropolitu descoperit ca fost colaborator al Securiatatii si tavalit in noroi pe prima pagina a ziarelor impreuna cu intreaga Biserica. Acestia sint Capii Institutiilor care m-au condamnat pe mine Biserica, Primarie si Spital. Unul e in pamint si il maninca viermii, altu e dupa gratii in puscarie pentru multi ani , iar altu e facut de toata rusinea publica. Aceste sint Faptele Concrete care le-am auzit la stiri. Voi credeti ce vreti , da eu cred ca a fost mina lui Dumnezeu aici. Ca sa nu creada cumva Marii Stabi ca Dumnezeu e neputiincos. E drept ca de obicei Dumnezeu nu face astfel de lucruri , dar sa nu creada ca n-ar putea. Oricind Dumnezeu poate ucide, aresta, ori darima, pe absolut orice om oricit de mare ar fi el in functie.

Pe cind stateam acolo in fata Primariei iesisera citiva oameni pe balcon la o tigara. Eleganti si rafinati la costum si cravata Marii Stabi se uitau la mine de la inaltimea balconului lor si al functiei lor de innalti oficiali , se uitau la mine care stateam acolo in genunchi in fata lor ca la un gunoi mic si marunt. Se uitau atit de amuzati la mine si atit de ironic zimbeau si discutau intre ei... Intr-un mod straniu intelegeau toti ca sint un fel de rival al puterii lor. Eram un om care le contesta puterea lor oficiala prin simpla mea prezenta acolo neautorizata de ei. Dar n-a catadicsit nici un oficial sa vina sa vorbeasca cu mine. Trimisul lui Dumnezeu era ceva prea marunt si neinsemnat pentru ei. Ei uite ca unul dinte acei Inalti Oficiali a fost doborit de la inaltimea puterii sale si azvirlit dupa gratiile inchisorii. Nu inteleg de ce Prefectul si nu Primarul. Prefectul e mai mic in grad e al doilea dupa Primar. Dar poate ca Dumnezeu nu stie gradele astea politice si n-o fi stiut care e dintre ei mai mare. Ori cine stie ce alte motive o fi avut El de l-a lovit pe Prefect si nu pe Primar. Eu spun doar faptele concrete care au fost. Spun ce am auzit la stiri.

Fara indoiala ca eu comentez stirile si le interpretez intr-un mod favorabil cauzei mele dar totusi trebuie sa admiteti ca am niste fapte reale si concrete de care ma agat ca sa le interpretez in folosul meu. Iar aceste fapte reale nu puteam sa le fac eu. Nu puteam sa-l omor eu pe Directorul Spitalului Psihiatric care m-a tinut prizonier. Nu puteam sa-l bag eu pe Prefect dupa gratii . Si nu puteam eu sa-l fac eu de rusinea lumii pe Mitropolit oricit de Porc il fac eu in cartea mea. Ci numai Dumnezeu putea sa faca aceste lucruri.

I-am cerut voie mamei din nou sa-mi vind casa si cu banii sa-mi public cartea . I-am spus mamei cu foarte mare hotarire ca daca nu-mi da voie sa fac acest lucru atunci voi merge si imi voi da foc in fata Mitropoliei si Primariei . De data asta m-a crezut ca sint in stare de asa ceva. Aceasta carte trebuie sa fie publicata. N-a avut incotro decit sa ma lase sa-mi vind casa pentru carte fiindca altfel as fi facut acel gest.

Nu mi-e deloc usor. Mi-e frica si mie sa fac asa ceva ca-s om si eu. Dar trebuie. Vreau sa las o carte lumii , vreau sa ramina in urma mea o carte mai mare decit vreun Eminescu ori Sheakespeare. Iar asta costa mai mult decit bani.

oliver a scris:

Ziua 25-a Am ajuns la Costinesti. Aicea era plin de femei , fete super-frumoase , complet goale fara nici un costum de baie. Am innebunit complet. M-am imbatat si am hotarit sa ma spinzur la noapte de obeliscul ala din Costinesti. Am la mine fringhie. Din pacate cind am ajuns la obelisc am vazut ca nu ma pot urca pe el ca sa agat fringhia , era prea mre. Mai erau copaci prin jur da n-avea nici un rost sa te spinzuri de-un copac. Obeliscul acela era un simbol. Aici a inceput cartea mea aici e prima pagina din cartea mea si mi s-ar fi parut logic sa se sfirseasca tot aici unde a inceput. Un om atirnind intr-un streang e un bun sfirsit pentru o carte in care Dumnezeu a fost invins. Da ! Caci eram complet invins . Simteam ca nu mai pot continua , nu mai pot suporta. Eu nu sint Iisus, eu nu sint calugar , eu sint om si nu pot trai fara o femeie. Mai ales cind te afli pe o plaja plina cu femei goale , superbe ! E innebunitor !

Eu in toata viata mea am avut o singura prietena pe la virsta de 23 ani ci care am fost impreuna doar citeva luni si am avut o relatia normala cu o femeie. Dar inainte de asta n-am avut nici o femeie iar dupa asta iarasi nimic. Adica eu in toata viata mea doar citeva luni am fost si eu impreuna cu o femeie. Nu fiindca n-am cautat ci dimpotriva am cautat ca disperatul. Pur si simplu nu mai suport viata asta ! E groaznic de chinuitor si umilitor sa n-ai o femeie !

Si mai vin si niste natarai care te invata ca masturbarea e un pacat si ca n-ai voie sa faci asa ceva , ca nu stiu care Sfint si-a ars un deget ca sa scape de pacatu asta ! Iata ca eu o sa fiu si mai mare sfint decit acela , eu am sa-mi tai gitul ca sa scap de pacatul asta !

Intr-adevar cred ca se poate scapa de pacatul asta doar in situatia in care nu te uiti deloc la femei si faci si un efort fizic istovitor care sa-ti consume energia. In cazul asta da se poate. Dar in conditiile in care stai si trindavesti si ai mereu numai femei in fata ochilor , e imposibil sa nu pacatuiesti. Eu vreme de-un an nu ma-m uitat la nici o femeie decit accidental, iar acuma deodata sa te trezesti pe-o plaja plina cu femei complet goale si foarte frumoase toate , studente din alea tinere , asta era cu mult peste puterile mele de a suporta.

Neavind cum sa ma spinzur de obelisc m-am gindit sa folosesc cutitul , sa-mi fac sepukku. In curind avea sa se intunece si sa plece lumea , o sa-mi scriu asa dupa moda japoneza de facut sepukku , ultimul poem si dupa aia

Are dreptate Prayer..ar fi trebui sa-ti creezi un blog.

Cat mai multa inspiratie!Bafta!

hmm... s-ar parea ca nu e totusi vorba de simpla fictiune...

prayer a scris:

Oliver, par interesante introspectiile tale: no' offence, fa-ti blog promoveaza-l si poate e mai de bine

Ce-i aia "blog" ? N-am mai auzit cuvintul asta pina acum... in orice caz mai am de scris, povestea continua

blog = un fel de jurnal pe net, sau un loc unde se pot publica diverse scrieri

De exemplu, pe www.blogger.com

Mama a continuat lupta pe cale oficiala pentru reabilitarea mea ca om. Adica a continuat sa mai caute alti medici psihici in speranta ca va gasi pe cineva care sa-mi dea alt verdict . Fiindca mama ma crede bolnav. Atita vreme cit 5 psihiatri m-au declarat schizofreinic n-am absolut nici o sansa sa-mi curat vreodata numele de acest diagnostic.

A avut loc si recursul procesului in justitie unde s-a rejudecat cazul meu in conflict cu Politia. De data asta a fost un proces mai serios , la tribunal , cu 3 Judecatori , cu avocat al Politiei. Cind am fost chemat sa vorbesc , n-am putut vorbi nimic din cauza defectului meu de vorbire. Dar scrisesem pe-o foaie ce aveam de spus . Fiindca nu puteam vorbi am cerut sa mi se permita sa vina mama ca martor sa vorbeasca ea in locul meu. Dar avocatul Politiei , a luat cuvintul si a spus ca in baza atricolului cutare si cutare nu am dreptul sa chem un martor in proces. Adica nici mama n-a putut vorbi. Prin urmare daca un om nu are bani sa plateasca un avocat si daca nici nu poate vorbi din cauza unui defect de vorbire, nici nu se citeste ce este scris , nici martori nu am voie , atunci Legea cum se aplica? Am reusit totusi sa spun in fata tribunalului ca sint Scriitor si nu Cersetor dar mi-au respins recursul. Adica in mod oficial tribunalul m-a declarat Cersetor.

Prin urmare statutul meu social este de Cersetor. Nu doar ca n-a venit nimeni sa-mi ofere vreo slujba sau vreun statut social corespunzator inteligentei mele dar m-au declarat Cersetor Oficial hotarit atit la Judecatorie cit si in Tribunal.

In situatia in care totusi eu nu am luat nici o moneda de la nimeni si in mod clar nu pot fi acuzat de cersetorie si s-a judecat de doua ori cazul meu atit la Judecatorie cit si in Tribunal atunci eu cred ca Legea se anuleaza pe ea insasi. Ma declar asadar deasupra legii fiindca nu exista nici o lege. Prin urmare eu nu mai respect nici una din legile oficiale. Fereasca-va Dumnezeu sa ma urmeze oamenii ca nu se stie ce iese.

Iata rasplata si pretuirea lumii ! Cersetor si Schizofreinic. Ar trebuie sa ma bucur nu ? E culmea crestinismul asta. Tre sa ma bucur ca sint batjocorit in halul asta !

Uneori regret ca m-am nascut crestin. Daca eram islamic … ce razboi porneam cu lumea … Incit m-ar fi tinut minte mai ceva ca pe Ben Ladden. La urma urmei modelul actual al eroului american slavit si pretuit de omenire este Rambo. Si conditia fizica pe care o aveam asta vara era mult mai apropiata de Rambo decit de Iisus. Povestea lui Rambo a fost ca s-a certat cu sistemul politienesc si dupa ce conflictul s-a agravat pur si simplu Rambo a renuntat la mentalitatea de civil supus legilor , s-a intors impotriva politistilor care-l haituiau macar ca nu facuse nimic rau si a declarat Razboi! I-a considerat dusmani si a atacat orasul. A omorit un politist , i-a luat arma, s-a suit intr-un camion a spulberat tot ce-i statea in cale incit cu toate baricadele de masini de politie nu l-a putut opri nimeni sa intre in oras. Cu camionul a darimat citeva pompe dintr-o statie de benzina , a aprins un chibrit si tone de benzina au inceput sa explodeze. Cu arma in mina nu-i statea nimeni in cale asa ca a mai dat foc la vreo citeva magazine cu vopseluri de intreg orasul ardea in flacari. In dezordinea si haosul creat de incendii s-a dus la sefu cel mare al Politiei din acel oras cu care avea el conflict si l-a impuscat. E drept ce-a facut Rambo ? Este corect ? Daca nu sinteti de acord cu o asemnea Justitie Divina atuncea de ce ati facut asa un film ? Asta e dreptate dincolo de orice coruptie si birocratie.

Daca asta este modelul eroului actual , de ce nu l-as urma si eu ? Trebuie sa va dati seama ca ce-a facut Rambo poate face absolut orice om. Fiindca muschii nu au folosit la nimic in film decit asa pentru frumusetea eroului. Orice om chiar si un om mic si slabut se poate sui la volanul unui camion si face intocmai acelasi scenariu . Tot ce ai nevoie ca sa faci asa ceva este curajul de-a face asa un gest. Intr-un sistem corupt e singurul fel prin care poti sa-ti faci dreptate. Trebuie sa iau o pusca si sa impusc pe toti psihiatrii care m-au declarat nebun. Asta inseamna sa gindesti liber si deasupra oricaror legi. Fiindca cinstit si corect dupa dreptatea lui Dumnezeu asa trebuie sa fie.

Sincer sa fiu mi s-a cam acrit de tot cu armele spirituale si de superioara mea inteligenta inutila. Degeaba scriu. Fiindca orice as scrie oricum nu citeste nimeni. Sincer sa fiu ma gindesc cu toata seriozitatea la o lupta din aia necrestineasca , violenta brutala. Hristos a dat gres cu lupta lui. N-a reusit sa schimbe lumea. Macar daca tot mor nu s-ar merita oare sa-mi vars si eu rautatea din mine inapoi celora care m-au chinuit ? Mare pacat ca m-am nascut crestin. Daca as crede in Mahomet cum ca devin nemuritor prin violenta atunci chiar as face o lupta din asta terorista. Dar din pacate cred in Hristos si cred ca o sa ajung in iad daca fac asa ceva. Ufff … !

Totusi a ma declara in afara legii inseamna razboi. Desigur razboi din ala crestin inteligent si plictisitor incit nu s-ar uita nimeni la asa un film , dar ramine totusi razboi. Am sa-mi cumpar o sabie din aia japoneza si o pun frumusel la briu si ies cu sabia in strada. Desigur o sa-mi fac si un costum mai special ca sa se potriveasca cu sabia. Adica un om cu sabie trebuie sa arate special ca nu merge sa fii imbracat in blugi si sa porti sabie. Mantie am , ma gindesc sa-mi fac si o haina ceva asemanatoare cu cea de calugar. Si pe urma cu sabie si imbracat asa frumos o sa merg iarasi in centrul orasului. Sa vedem ce vor zice politistii. Un nebun cu o sabie … liber de orice lege… cu mantie colorata… Nu cred ca vor putea sa ma lase sa stau acolo. Dar vom lupta cinstit si drept fara viclesuguri birocratice si va fi care pe care. Pur si simplu care va fi mai iute de mina va cistiga lupta.

Adica in momentul in care o sa vina politistul o sa-mi pun sabia la git si discutam oricit poftesc. Dar in clipa in care politia incearca sa puna mina pe mine atunci am aprobare de la Dumnezeu sa-mi tai gitul. El Insusi mi-a spus asta ca am dreptul sa ma apar in acest fel. Daca politistii m-ar aresta ca sa ma duca intr-o inchisoare obisnuita atunci n-as avea nici un drept sa-mi iau viata fiindca majoritatea Sfintilor au stat in puscarii si e o cinste pentru un crestin sa stea intr-o puscarie din cauza credintei sale. In acest caz m-as lasa arestat si as suporta inchisoarea asa dupa cum si alti Sfinti au suportat. Dar nici un Sfint nu a fost vreodata inchis intr-un spital de nebuni. Cu acest lucru nu sint de acord . Fiindca ma distruge spiritual. Mult mai mare cistig spiritual am daca imi tai gitul decit daca ajung intr-un azil de nebuni. Adica altfel spus impactul cartii mele asupra mintii oamenilor este mai mare in situatia “om liber in legitima aparare” decit in cazul “nebun inconstient internat dupa gratii”.

Scopul meu este sa dau in lume Legea Existentei. Prin orice metoda posibila. Privind lucrurile din contextul in care ma gasesc eu acum, acest gest este cistigul spiritual maxim pe care il pot obtine. Nu-i nicidecum solutia perfecta , asa un gest nu ofera nici o garantie ca va fi data aceasta lege in lume . Dar este maximul a ceea ce pot eu face. Desigur soarta este ceva in continua schimbare . Daca miine contextul s-ar schimba atunci si eu mi-as schimba planurile. Adica daca as avea alta cale mai buna asa alege alta cale. Dar deoacamdata nu vad ce as putea face altceva.

Unii mi-au spus ca nu cred ca as fi in stare sa faca un astfel de gest . Pina acum n-am fost in stare sa fac asa un gest desi am avut zeci sau poate sute de tentative de sinucidere. Nici eu n-am de unde sa stiu daca voi fi in stare sau nu. Cind va veni momentul atunci se va vedea daca sint in stare sau nu sa fac asa un gest. Altii mi-au spus ca sint prea destept ca sa fac un asemenea gest . Carora le raspund ca omul oricum moare. Ca este acum sau mai tirziu , intr-un context sau in altul , sfirsitul e acelasi pentru toti , pamintul si viermii. Cu diferenta ca unii tremura toata viata de frica mortii in vreme ce altii asteapta cu bucurie trecerea la Dumnezeu. Pentru un crestin moartea ar trebui sa fie o fericire , o eliberare , o plecare intr-o lume mai buna. Iar eu care am vazut lumea aceea , care am fost acolo si am vazut-o , n-ar trebui sa-mi mai fie frica. Nu ? De ce mi-ar fi frica de moarte daca moartea inseamna sa mergi in rai si sa fie mai bine decit aici ?

Tot omul care traieste fuge de moarte cit poate de mult straduindu-se sa fie cit mai tinar si cit mai sanatos. Numai Sfintii isi doresc sa vina moartea cit mai grabnic ca sa scape odata de aceasta lume si de trupul acesta murdar sa mearga in ceruri in lumea lui Dumnezeu sa primeasca celalalt trup. Iar eu am vazut. Am fost acolo, am vazut lumea aceea , am trait acolo. Si vreau sa ma intorc inapoi. Am senzatia merg acasa. Desigur inainte de eliberare trebuie sa-mi indeplinesc misunea pe pamint altfel nimeni nu pleaca nicaieri. Ca doar nu degeaba mi s-au aratat acele lucruri ci ca sa ma determine sa fac ceea ce Dumnezeu imi spune sa fac.

Victoria ideala intr-o lupta crestina este sa fii omorit pentru ca iti sustii ideile . Dar in secolul nostru nu mai functioneaza asa ceva. Poti sa spui ce vrei ca nu te mai omoara nimeni. Acuma in vremurile noastre, de cind cu libertatea gindirii, nu te mai baga nimeni in seama orice ai spune , cel mult ta inchide intr-un azil ca sa scape de tine.

Poate or fi existind solutii sa fii omorit chiar si in secolul nostru , cu putin noroc daca flutur oleaca sabia prin aer poate ca m-ar impusca politistii si as deveni martir… Dar tot nu merge fiindca in acest caz politistii ar avea scuza ca eram periculos. La vremuri noi trebuiesc gasite solutii noi. Iar in timpurile noastre eu cred ca in orice caz cistigul spiritual e mai mare in cazul sinuciderii decit in cazul tranchilizarii psihiatrice.

Deci un schizofreinic liber de orice lege, purtind sabie si costum de Jedi… Inspaimintator nu-i asa ? Si inchipuiti-va ca boala asta s-ar raspindi in lume si o multime de Cavaleri ai Adevarului or sa apara asa din senin iesind in strada cu sabiile la lupta liberi de orice lege fiindca ei sint Legea. Cavalerii Adevarului ar fi o armata de nemuritori care-si cauta moartea spre a trai vesnic. Asta e un fel de terorism crestin in care omul creeaza contexte in care raminind cit mai nevinovat posibil trebuie sa-i faca pe altii sa loveasca in el. Aceasta idee este foarte bine spusa in Evanghelia lui Toma (apocrifa) unde Iisus zice : Ferice de leul care maninca pe om caci leul va deveni om. Dar blestemat fie omul care maninca pe leu caci leul va deveni om. Deci metaforic vorbind daca vrei sa umanizezi o fiara salbatica trebuie s-o determini sa te manince. Numai asa ramii om si ceilalti devin si ei oameni. Adica un luptator crestin trebuie pur si simplu sa atraga tot Raul din lume spre el si sa nu-l mai intoarca inapoi. Sa pastreze nerazbunate rautatile lumii si sa ia cu dinsul tot Raul in mormint. In acest fel lumea s-ar curata de Rau. Desigur ca scenariul acesta de “carte si spada” este complet nebunesc. Dar ce pot face altceva? Sint un scriitor care trebuie sa scrie o carte buna , nu ? Daca nu-i interesanta o carte nu se citeste. Atita vreme cit societatea ma ignora total atunci trebuie neaparat sa fac ceva foarte interesant incit sa nu ma mai poata ignora.

Intotdeauna mi-am dorit sa port o sabie, macar asa de jucarie. Iar acuma ma uit si la tot felul de filme cu Super-Eroi din aia gen Bat-Man , Spider-Man , in care uite asa un omustean se trezeste el deodata Justitiar isi coase un costum de Super-Erou isi face vreo citeva arme speciale si se porneste sa lupte cu infractorii. Iar in cazul de fata infractorii sint politistii , judecatorii si psihiatrii. Au incalcat legile firescului , au incalcat Legile lui Dumnezeu . Asa ceva nu trebuie tolerat . Trebuie luptat impotriva acestor banditi oficiali.

Asa a cucerit Hristos lumea. Cu citeva mii de soldati martiri Iisus a cucerit o lume intreaga si imparatia Lui este vesnica. Ar fi destul sa ma urmeze doar citeva mii de oameni si atunci lumea intreaga se va supune celor patru legi ale cartii mele.

Si in orice caz eu imi doresc moartea in primul rind din cauza neacceptarii mele de catre societate. Daca lumea m-ar accepta atunci as putea trai. As vrea sa fiu recunoscut in aceasta lume ca scriitor, geniu si vorbitor de la Dumnezeu. Dar cum sa acepte lumea pe un om care vorbeste cu Dumnezeu ? Nu se poate asa ceva, ar insemna sa fiu Seful Sefilor Este imposibil sa accepte vreodata lumea pe vreun om viu ca vorbitor de la Dumnezeu . Desigur eu n-as primi nici o functie oficiala fiindca nici un om dela Dumnezeu nu poate detine functie oficiala dar ar trebui sa fiu acceptat ca un fel de sfatuitor al inaltilor oficiali. Adica tot un fel de sef ar trebui sa fiu pina la urma. Dar atita vreme cit lumea nu ma accepta deloc nici macar ca scriitor , atunci eu n-am cum sa traiesc in aceasta lume. Eu nu cred ca este normal ca un scriitor de geniu trebuie sa-si vinda casa pentru a-si publica cartea si sa faca astfel de gesturi disperate ca sa-l bage lumea in seama. Eu cred ca societatea ar trebui sa-si respecte geniile.

Un minunat exemplu de geniu indumnezeit a fost Mahatma Ghandi. Un caz in care o societate a respectat un geniu si avut de cistigat. Ghandi era un simplu om fara nici o functie era un fel de Sfint intelept dar toti politicienii indieni ascultau de el fiindca era extrem de inteligent si oamenii au recunoscut si au apreciat aceasta inteligenta. Adica cind exista o problema in tara conducatorii politici mergeau la Ghandi sa-i ceara sfatul ce sa faca . Problema Indiei in acea perioada era cistigarea independentei. Asta insemna sa porneasca la un razboi cu imperiul Britanic si insemna milioane de morti si oricum ar fi fost invinsi fiindca oricit de mare era India , totusi Imperiul Britanic era cu mult mai mare si mai puternic. Ghandi a purtat un extraordinar razboi al inteligentei , un razboi crestin. . Adica oricit de incredibil ar parea armata britanica si-a luat tancurile si mitralierele si s-a retras din India . Cum ? Prin niste gesturi aparent foarte absurde.

Spre exemplu Ghandi a declarat : Voi merge pe jos o mie de kilometri pina la mare , voi lua o cana de apa din mare o fierb si obtin sare , si pe urma Anglia va fi infrinta si va parasi India. Toti au ramas uluiti neintelegind nimic ? Adica ce legatura este intre mers pe jos o mie de kilometri apoi fiert niste apa sarata si razboiul cu Anglia ? N-a putut nimeni pricepe , fiindca omul era pur si simplu geniu si nu putea fi inteles. Dar intr-adevar a fost asa cum a spus el si de la acel gest stupid Imperiul Britanic a cazut. Dupa acest gest, l-a chemat Regina Angliei pe Ghandi la Londra sa discute conditiile retragerii trupelor britanice si a autoritatii englezesti din India.

Printre alte metode de lupta ale lui Ghandi este si aceea de a declara o sarbatoare generala in care toti indienii s-au oprit din munca. Adica de fapt era o Greva completa a intregii tari dar mascata sub numele de sarbatoare. Intelgeti ? Adica in loc sa iei armele in miini si sa ucizi dusmanii mai bine pornesti o sarbatoare generala in care petreci , chefuiesti si sarbatoresti mai multe zile, intocmai asa cum spuneam eu ca trebuie sa fie cruciadele. Asa ma sfatuia si pe mine Dumnezeu sa cer oamenilor citeva zile fara munca.

Toate ideile lui Ghandi se regasesc in cartea mea spuse de la Dumnezeu. M-a invatat lupta crestina. Cu diferenta ca … Ghandi avea acces la mass-media si era cunoscut in toata tara. Adica daca un politist ii dadea o palma lui Ghandi afla toata planeta. Ghandi era sprijinit de intreg poporul sau. El nu detinea nici o funtie oficiala era doar un simplu om intr-o casuta mica dar toti inaltii politicieni ascultau de sfaturile lui. Dar ascultind de un astfel de om uite ca India a reusit sa rezolve pe cale pasnica un lucru care altfel nu s-ar fi putut cistiga decit prin razboi si milioane de morti.

Dar eu nu pot sa fac acelasi lucru. Eu , n-am nici un om alaturi de mine. Pe mine daca ma baga dupa gratii nu stie nimeni in afara de mama .

De asta metodele lui Ghandi nu se potrivesc in cazul meu. Nici metodele lui Iisus nu merg in cazul meu fiindca traim in alte vremuri. Eu acum trebuie sa gasesc solutia de a purta o lupta crestina a unui om singur .

Ei , poate ca totusi n-oi fi asa de singur … caci pina la urma fara oameni tot nimic nu poti face. In cele din urma mama a gasit o doctorita psiholog care a negat ca as avea vreo boala psihica. A spus ca … dupa parerea ei nu este boala ci ea crede ca am intrat in contact cu o entitate dintr-un alt plan al existentei… Adica mai clar spus, m-a crezut ca sint un om de la Dumnezeu. Dar in cazul in care 5 medici psihiatri m-au declarat nebun , atunci inseamna ca si aceasta doctorita psiholog este nebuna ? Cum a putut sa ia atitudine impotriva colegilor ei de breasla ? Chiar am intrebat-o :

- Daca 5 medici m-au declarat bolnav , cum se poate ca dumneata sa ai alta parere ?

- Fiindca pe linga psihologie eu cunosc o multime de alte domenii , religie , filosofie , si asta ma face sa am un punct de vedere mai larg asupra lumii pot sa judec un om dupa mai multe criterii. In lumea actuala se considera ca unii oameni sint mai sensibili la anumite vibratii si pot percepe lucruri pe care altii nu le pot percepe. Pe cind psihiatrul e doar psihiatru si judeca doar dupa criteriile psihiatriei.

Aici se pare ca exista un conflict intre doua ramuri ale medicinii psihice. Psihiatria si Psihologia au puncte de vedere foarte diferite despre nebuni si despre metodele de tratament. Psihologii incearca vindecarea omului prin discutii iar eu n-am nimic impotriva discutiilor. Eu chiar vreau si imi face placere sa discut cu oamenii.

Mi-a dat o carte de psihologie in care am citit si eu cite ceva din istoria metodele si conceptiile medicinii psihice. In aceasta carte parintele psihiatriei moderne Emile Kraepelin este descris aproape ca un fel de monstru , si in plus primele experimente cu electrosocuri aplicate pe creier sint ceva de domeniul filmelor de groaza. Adica au prins politistii pe strada un vagabond si profitind de faptul ca pot dispune de el dupa cum doresc “medicii” l-au bagat la experimente. La inceput nu se stia ce curent trebuie sa se bage in om asa ca au experimentat … sa vada pina la cit rezista omul. Mai intii l-au bagat la 80 volti si vazind ca dupa ce s-a zgiltiit bine a ramas inca constient , pe urma l-au pus la 110 volti. Dupa care … omul n-a mai spus nimic. Inspaimintator este ca psihiatrii isi justificau actiunile cu idei de genul : daca statul tine om in puscarie 20 ani asta costa Statul 100 mii dolari , pe cind tratamentul medical costa numai 6 mii dolari. Deci e mai ieftin sa aplicam electrosocuri si lobotomie decit sa tii un om intr-o puscarie.

Fara indoiala ca desi unele carti critica psihiatria si metodele sale nu exista nimeni cu suficienta autoritate ca sa interzica psihiatria. Psihiatria si Psihologia sint precum sectele crestine Iehovistii si Ortodoxii. Nu se inghit dar sint obligati sa se accepte reciproc. Bine … In calitate de imparat al lumii am sa scriu un edict imperial de interzicere a psihiatriei in intreaga lume.

Medicii mi-au spus ca sint nebun dar eu le-am spus la toti medicii cu care am discutat ca stau singur de doi ani izolat de lume inchis aici in cameruta mea intunecata ca si cum as fi la o puscarie. Cum ai vrea sa fiu normal in asemenea conditii ? Atita vreme cit tu ca medic nu ai facut nimic sa ma scoti din aceasta situatie in primul rind sociala atunci cum poti avea pretentia de la mine sa fiu normal daca situatia in care ma aflu este complet anormala ? Ba inca pe linga complexele si problemele mele mele mai adaugi si stigmatul de schizofreinic ca sa ma adincesti si mai tare in izolarea mea sociala. Pai daca eu ma stiu ca sint schizofreinic , adica chiar ma stiu nebun cu acte in regula , atunci cum vrei sa mai am curajul sa mai ies in lume si sa discut normal cu oamenii ? Prin acest act oficial nu-mi iei oare si ultima sansa sansa de a ma mai putea intoarce inapoi in lume ?

In cazul acestei doctorite psiholog pot spune ca a facut ceva pentru mine. A incercat sa ma aduca inapoi intre oameni. M-a invitat la niste seminarii si acolo am putut sa vorbesc studentilor despre cartea mea devenind un fel de coleg neoficial la seminarii. Si uite asa in calitate de invitat neoficial undeva am fost citusi de putin din nou in lume. E mare lucru sa ai macar o data pe saptamina un loc unde sa te duci si sa vorbesti cu niste oameni nu conteaza ce , conteaza in primul rind ca iesi din casa si vorbesti cu oameni. Acest lucru m-a ajutat foarte mult fiindca oricit as fi eu de profet as fi eu si eu intr-adevar problemele mele psihice. Sint departe de a fi perfect am si eu descurajarile mele si limitele mele. Sint un biet om. Dumnezeu e mare si puternic dar eu sint mic si slab. Simteam ca nu mai rezist ca nu mai pot suporta situatia in care ma gaseam. Nu mai puteam sa scriu nimic nici macar o litera. Eram doborit de inutilitatea si neputiinta mea de-a iesi din izolare cu atit mai mult cu cit misiunea mea imi cere sa vorbesc cu oamenii. Este imposibil sa existi in asemenea conditii. Dar nici un psihiatru nu a vrut sa inteleaga acest lucru , ei atita stiau , pastile si altceva nimic.

Si cred ca este ceva care tine nu doar de medicina ci de omenie. Aceasta doctorita psiholog cred ca o pot numi primul om care in limita posibilitatilor sale s-a alaturat cauzei mele. Merita sa-i amintesc numele in aceasta carte. Se numeste Roxana. Fiindca daca observati in cartea mea personajele nu au nume. Prietenu, preotu, 5doctorate , iehovistu … Dar nume nu au. Si stiti de ce ? Fiindca nici unul dintre ei n-a avut curajul sa mi se alature. Fiindca au stat cuminciori fiecare in bancuta lui si m-au privit cum ma zbat si ma chinui dar n-au miscat nici un deget ca sa ma ajute cu nimic. N-au luat nici o atitudine, n-au avut curajul sa se declare public de partea mea. De asta nu le amintesc numele in aceasta carte fiindca acei oameni n-au avut curajul sa aiba vreun nume. Acei oameni sint nimeni si de aceea nimeni nu-si va aminti numele lor. Insa aceasta Roxana a avut curajul sa fie in primul rind om si sa faca ceva dincolo de statutul oficial. Adica inainte de a fi politist , preot sau psiholog , trebuie sa stii sa fii om. Fiecare om ar trebui sa inteleaga ca are o datorie dincolo de datoria oficiala. Daca nu esti in stare sa fii mai intii om si abia pe urma politist atunci esti un infractor. Daca nu esti mai intii om si abia pe urma preot atunci esti un excroc. Iar daca nu esti mai intii om inainte de-a fi medic atunci esti ucigas. Daca fiecare persoana din aceasta lume ar face asa ceva adica sa fie mai intii oameni si abia pe urma oficiali atunci intreaga lume s-ar schimba din temelii.

Adica nu-i neaparat nevoie de gesturi din astea extraordinare de genu sa iei sabia si sa iesi in strada sa-ti tai gitul ca sa schimbi lumea si sa devii nemuritor. Ci trebuie sa-ti faci datoria ta de om acolo unde te afli.

Cei pe care ii chem sa ma urmeze pe mine sint foarte putini. Citeva mii de oameni de-a lungul veacurilor inseamna putini. Adica nu oricine poate merge pe calea Sfintilor. Dar pe majoritatea oamenilor ii indemn sa urmeze exemplul Roxanei , de a face acele gesturi mici si simple , banale chiar dar care fac diferenta intre om si neom. Caci psihiatrul la care am fost prima data ar fi putut sa faca si el gestul acesta simplu de a ma intoduce neoficial intr-un colectiv. Si preotul “cel bun” putea face asta . Dar nu l-au facut. S-au limitat la functia lor oficiala. Psihiatrul mi-a dat bilet de internare in spital si asta a fost tot ajutorul lui , cu o stampila si un diagnostic toata datoria lui fata de mine s-a incheiat . Nu putea oare sa gaseasca acel om ceva cumva unde cit de cit sa pot fi reintegrat in societate ? Era un gest atit de simplu firesc. Pai psihiatrul care aflind ca de doi ani stau inchis intr-o camera intunecata singur si in loc sa ma ajute, mi-a prescris pastile si mi-a pus pe frunte stampila de nebun apoi acela se mai poate numi om ? Sau mai degraba e o fiara salbatica care ucide pe oricine intilneste ?

Eu inteleg si pe psihiatru ca atuncea cind ai 100 nebuni internati subt ingrijirea ta ti se face lehamite si scirba de bolnavi. Majoritatea sint niste betivani uriti alcoolici hidosi internati pentru violente , adica si eu sa fiu in locul medicului mi-ar fi scirba de acei bolnavi si probabil ca i-as ingriji doar asa, oficial, ca sa-mi fac datoria de medic. Poate ca nici eu n-as misca nici un deget sa-i ajut in plus fata de datoria oficiala.

Adevarat va spun voua ca mai mare schimbare s-ar aduce in lume urmind exemplul simplu si firesc Roxanei decit urmind exemplul meu. Foarte putin e nevoie ca sa schimbi o lume dar numai daca fiecare ar avea curajul sa-si faca putinul sau.

Majoritatea dintre voi nici macar atit nu sinteti in stare sa faceti. Mai sint in lume oameni care fac astfel de gesturi ale firescului, dar sint foarte rari, doar 5% dintre oameni sint oameni. Restul sint animale. Pot fi transformati din animale in oameni doar cu ideea :

Ferice de leul care maninca pe om caci leul va deveni om. Dar blestemat fie omul care maninca pe leu caci leul va deveni om.

Alta solutie in afara de asta nu cred ca exista. Discutind cu studentii am constatat ca sint total refractari la ideile mele. Legile lui Dumnezeu li s-au parut… glume , bancuri. Sa se dea salariu pe gratis… Pur si simplu s-au amuzat copios de asa ceva. A fost o experienta uluitoare sa imi dau seama ca niste idei atit de normale si firesti si corecte pot sa para atit de nebunesti pentru altii. Acesti oameni s-au nascut si au crescut educati intr-o mentalitate, si orice contravine educatiei lor este absurd. Pur si simplu nu pot fi schimbate mentalitatile printr-o simpla discutie. Eu ca sa fiu asa cum sint acum a trebuit sa trec printr-un soc existential . Pina cind nu vor trece si ei printr-un soc , prin ceva care sa-i zguduie din temelii pina atunci nu vor vedea adevarul vorbelor mele. Cind vorbesc oamenilor parca as vorbi la pereti. Ma privesc dar nu ma vad , ma asculta dar nu ma aud.

De fapt au fost si unii dintre studenti deosebiti care au fost interesati de experientele mele fiindca … traisera si ei asemenea experiente… Am fost foarte bucuros ca pot vorbi unor oameni dar… am constatat ca sint prea bucuros rideam incontinuu de la orice spuneam… Fiindca respiram aerul de la tigarile lor … Ne uitam la un documentar cu Iisus si rideam de ne prapadeam , unu a si adormit amortit de la atita buna dispozitie.

Droguri…