Dedicaţii...poetice

Pentru ...piticoata! :flowers:

Poemul VII

Pablo Neruda

Aplec

Nu ştiu unde

:flowers:

Trup de femeie

Trup de femeie, coline albe, coapse albe,

eşti asemenea unei lumi, aşternută

unui pas

Aud cum paseste cineva dupa mine

Tu mergi lângă întrebările mele,

eu merg lângă liniştea ta.

Tu mergi lângă zorii dragostei mele,

eu merg lângă amurgul părului tău.

( Octavian Paler )

Rebecca

Mi-e toamnă, mi-e vis,

mi-e cântec şi ploi.

Mi-e albastru de-abis

Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.

Îmi este durere şi-mi este furtună.

Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…

Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.

Şi mi-e amurg şi pustiu.

Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.

Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,

mi-e rană de cântec în gând.

Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor

de ploi prea albastre plângând.

( Lelia Mossora - Şi-mi e să mai ning... )

Salvie

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.

Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.

Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită

din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.

Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,

aş fi putut împinge nopţile-ncremenite

ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,

numai gândul ca sunt şi că eşti.

Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,

sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.

Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,

şi când orele se-verzeau ca smaraldele,

ne bronzam la lumina dragostei noastre.

...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,

un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,

în care inima de-atunci îşi revărsa

meandrele pierdutelor candori.

( Nichita Stanescu - La inceputul serilor )

Vladyna

În ce să mai cred?

Cuvintele mă-ndeamnă să cred în ele,

soarele luna şi stelele în ele,

dar eu cred doar în noapte,

în îngerii de ceară

ce mă-ndeamnă să le descopăr

paradisul lor plin de dulceaţa pierzării,

o lume plină de vise frumos parfumate,

cu mireasma unei iubirii în ceaţă,

ce vrea să-mi dea un fir de speranţă

pentru a-mi reclădi livada viselor.

( Bogdan Marcel Hirja - In ce sa mai cred? )

mie

Eu fost-am poate-n alte lumi o floare

Că toamna când mor florile mă doare

Şi plânge trist în pieptul meu ceva:

E sufletul ce-n primăveri cânta.

Eu port şi-acum în ochi adeseori

Doi picuri mari de rouă sclipitori,

De rouă sfântă, caldă-alintătoare

Ce mi-au rămas de când eram o floare.

Şi mi-a rămas un dor nostalgic, sfânt.

După grădini ce nu sunt pe pământ

Şi-o dragoste adâncă pentru soare.

poezie de Ecaterina Pitiş (24 octombrie 1926)

Rebecca :flowers: :flowers: :flowers:

iti dedic si niste peisaje

În gând te am,

Când razele de soare

Pe mare cad;

În gând te am,

Când luna pe izvoare

Străluce-n vad.

În ochi te am,

Când pe poteci de munte

În praf mă-nec;

Şi noaptea, când

Pe vreo îngustă punte

Cu tremur trec.

În zvon te am,

Când se înalţă valuri

Şi larmă fac;

Şi când ascult

În pacea de pe dealuri

Cum toate tac.

Departe-mi eşti,

Ci-n toate ale mele

Te simt aci!

E ceas de-amurg,

Curând clipi-vor stele,

Oh, de-ai veni!

poezie de Goethe (1795),

traducere de Paul Abucean

***

Să te asemăn cu o zi de vară?

Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.

În mai, ades furtuni muguri doboară,

Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.

De multe ori cerescul ochi prea arde,

Sau ceţuri auriul chip l-au şters,

Şi ce-i frumos din frumuseţe scade

Întâmplător, sau de-al naturii mers.

Dar veşnica ta vară nu se duce,

Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,

Nu te umbreşte moartea-ntre năluce

Când în eterne versuri creşti în timp.

Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,

Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.

sonet de William Shakespeare,

traducere de Grete Tartler

***

Şi apele-ar seca pe orişiunde,

Şi soarele s-ar îneca în unde

Şi n-ar mai scânteia ca azi în ele;

Şi munţii mari cu înălţimi rebele

Tot mai curând în haos s-ar ascunde

Decât aş vrea să-mi fac spre-o blondă punte,

Spre-albaştrii ochi, cu dorurile mele.

Doi ochi căprui pe veci mă-ncătuşară,

Ceilalţi nici vii în faţa mea să-mi pară!

Şi nu mă-ncântă părul auriu.

Doi ochi căprui mi-ar lumina şi-n moarte,

Căci numai ei mi-s dăruiţi de soarte -

Doi aştri peste inimă să-i ştiu.

Sonet de Pierre de Ronsard

traducere de Pavel Darie

“O prietenie adevărată este, în viaţă, ceea ce este o oază în pustiu: un colţ verde de umbră în infernul fierbinte şi galben al nisipului nestatornic.” — autor necunoscut

“Un prieten adevărat îţi ştie slăbiciunile, dar îţi arată calităţile; îţi simte temerile, dar îţi întăreşte credinţa; îţi cunoaşte îngrijorările, dar îţi eliberează spiritul; îţi recunoaşte defectele, dar îţi subliniază posibilităţile.” –William Arthur Ward

“A avea sentimente de recunoştinţă şi a nu le exprima este ca şi cum ai împacheta cu grijă un cadou şi nu l-ai da. — William Arthur Ward”

Nu, nu stă în puterea ta

Nu, nu stă în puterea ta, de a face bobocul de floare, să se deschidă .

Scutură-l, loveşte-l: nu vei avea puterea de a-l desface.

Mîinile tale îl ucid; tu îl desfaci de petale

şi le arunci pe ţărînă.

Dar nici o culoare nu se arată şi nici un parfum nu apare.

Ah! nu-ţi este dat ţie să-l faci să înflorească.

Dar natura care face să învoalte floarea,

lucrează atît de simplu!

Ea aruncă o privire — şi seva vieţii curge prin venele sale.

La sorocul ei, floarea- şi desface aripile

şi se leagănă în bătaia vântului.

Ca un dar al inimii, culoarea sa izbucneşte,

şi parfumul său dezvăluie o dulce taină.

Natura care deschide floarea, o face atît de simplu!

poezie de Rabindranath Tagore

Ivan Slavinski

C

*Rebecca, Two, Ea. :)

SUNT AŞA CUM SUNT

Sunt aşa cum sunt.

Sunt facută-aşa,

Când îmi e de râs,

Râd în hohot da.

Drag mi-e cui sunt dragă.

Oare-i vina mea

Dacă nu-i acelaşi?

Dacă ba e unul,

Ba-i altcineva?

Sunt aşa cum sunt.

N-am ce să va fac

Nu mă pot schimba.

M-am născut să plac

Aşa mi-este dat.

Am tocuri prea-nalte

Mijloc prea cambrat

Sânul mult prea tare

Ochi prea-ncercanat...

Ei şi-apoi

Ce treabă-aveţi voi?

Sunt aşa cum sunt.

Cui mă place plac.

Ce treabă-aveţi voi

Ce mi-s-a-ntâmplat?

Dragă-am fost cuiva

Cineva-mi fu drag,

Dragi ca doi copii

Care se au dragi

Simplu: dragi, dragi, dragi...

Ce ma iscodiţi?

Trăiesc să va plac

N-am ce să va fac.

Jacques Prevert

Ea doarme cu capul pe umărul meu st

Ooo,pour moi? :roll:

Pentru Vladyna. :flowers:

Poemul V - Pablo Neruda

Ca tu să mă auzi,

cuvintele mele

se