Se casatoresc rom

Olga Khan a scris:

Ea era elvetianca si el roman ??? poate ea zbura si mai departe din Zurich !!! sau cum se califica acest love story aici ???

Era cam invers....

Cunosc foarte multe cazuri de casatorii pentru acte.Aici in Austria am observat ca se practica la greu.Am cunoscut cu ceva timp in urma o tipa din Satu Mare care s-a casatorit special pentru acte;nu sta impreuna cu sotul ei;trebuie sa cotizeze lunar cu vreo 400 de euro,daca ramane in urma cu plata acesta ameninta cu divortul si atunci s-a dus pe apa sambetei toata munca ei de pana acum.Cam asa sant casatoriile pentru acte aici.La scoala e o romanca impreuna cu fiica ei,tot din Satu Mare,care la fel e casatorita pentru acte.Imi e greu sa inteleg unele persoane care se casatoresc pt acte si apoi muncesc pt.un salariu de 600-700 de euro pe luna;macar de ar ramane cu banii astia toti insa sant si aici atatea de platit..

Olga Khan a scris:

O casatorie falsa se anuleaza imediat pe aici fara divort traditional.

Dupa acte si legi americane, ei nu sint casatoriti !!!

insa in RO va trebui sa umble dupa drepturile ei daca n-a facut

imediat cand a aflat decizia ambasadei.

Daca are si ea hartia, s-o duca la tribunal, ajuta sa se desfaca mai rapid casatoria.

Adevarul este ca, natura umana e tare dificila, ca sa ma exprim elegant.

Tipa asta nu vrea sa divorteze si tine mortis acum, ca va reusi ea sa mearga si sa-l determine sa divorteze ca sa-si tina angajamentul! Si au trecut aproape doi ani, cred. :D Treaba ei!

Marlboro a scris:

Casatoriile rom

erina a scris:

Sunt romanca, casatorita de mai mult de 10 ani cu un japonez. Diferenta de varsta intre noi este de 24 de ani . Asiaticii arata intr-adevar mai tineri, nu se observa acesti 24 de ani dintre noi , poti crede usor ca-s doar vreo 10...dar nu e numai fizicul. Nu am simtit NICIODATA o diferenta de varsta mare intre noi. L-am iubit si-l iubesc si-l voi iubi si n-am avut niciodata sentimentul ca mi-ar putea fi tata. Motivul casatoriei noastre a fost dorinta de a ne petrece viata impreuna si am oscilat intre deciziile de a trai in Japonia sau in Romania. Din pacate , nu ne-a sfatuit nimeni sa ramanem in Romania, nu ne-a tras nimeni de manecute sa ramanem aici, pana si parintii mei ne impingeau sa alegem Japonia. In schimb, parintii lui ne vroiau acolo, prietenii lui la fel. Cand ne-am casatorit era un om sarac(i-a placut dintotdeauna muzica si in afara unui jobulet care sa-i asigure strictul necesar nu-si irosea timpul pt. a realiza ceva mai mult, ii placea sa asculte si sa compuna cantecele) Nici ai mei nu aveau mare lucru. La inceput a fost ok. dar, dupa nasterea celor doi baieti ai nostri , lucrurile au inceput sa se inrautateasca. Colac peste pupaza ne-a mai lovit si-un mare necaz , el pierzandu-si jobuletul si ramanand fara casa, masina, fara nimic si cu datorii imense. Am muncit cot la cot, pt. noi, pt. copiii nostri, pt. creditorii pagubiti si au fost cei mai frumosi ani din viata nostra! Nu numai romanii, ci si japonezii ne priveau ciudat ascultandu-ne povestea. Erau mirati vazand diferenta de varsta si neintelegand dragostea dintre noi, fiind obisnuiti cu romance (si nu numai) casatorite pt. bani, cetatenie, resedinta, situatie, etc...E greu in Japonia (si sunt convinsa ca nu numai) sa-ti piezi serviciul la 50 de ani. La fel de greu sa gasesti serviciu ca strain cu trasaturi perfect vizibile de strain.Si tare greu fara casa, cu doi batranei (parintii lui) de ingrijit, cu doi tzanci de cativa anisori care te roaga cu lacrimi in ochi: mami , imi iei si mie guma care face baloane? iar tu te gandesti ca daca-ai mai avea 300de yeni scapi de saptamana asta cu fiertura de cartofi si paste.

Acum sunt amintiri frumoase. Radem amandoi la un paharel de sake si ne facem planuri de vacanta pt. Romania. Nu mi-am luat niciodata cetatenia japoneza, desi , uneori ma simt mai japoneza decat el. Nu m-am casatorit cu omul asta pt. banii lui (nici n-aveam cum- au fost momente cand ma gandeam la parintii mei , pensionari, in Romania si ii vedeam "bogati" si fara griji), nici pt. situatia lui de muzicant ratat si visator, nici macar pt. pasaportul ala verde de Japan. Tot rosu a ramas si tot romanca scrie-n el!

Dorinta de a fi invidiata a fost si a ramas! Si-a fost o bucurie sa fim invidiati de japonezi instariti cu familii respectate, invidiati pt. dragostea noastra, pt. bucuria de a trece peste toate in doi si tot in doi a culege roadele eforturilor.

bravo dom'ne

erina a scris:

Sunt romanca, casatorita de mai mult de 10 ani cu un japonez. Diferenta de varsta intre noi este de 24 de ani . Asiaticii arata intr-adevar mai tineri, nu se observa acesti 24 de ani dintre noi , poti crede usor ca-s doar vreo 10...dar nu e numai fizicul. Nu am simtit NICIODATA o diferenta de varsta mare intre noi. L-am iubit si-l iubesc si-l voi iubi si n-am avut niciodata sentimentul ca mi-ar putea fi tata. Motivul casatoriei noastre a fost dorinta de a ne petrece viata impreuna si am oscilat intre deciziile de a trai in Japonia sau in Romania. Din pacate , nu ne-a sfatuit nimeni sa ramanem in Romania, nu ne-a tras nimeni de manecute sa ramanem aici, pana si parintii mei ne impingeau sa alegem Japonia. In schimb, parintii lui ne vroiau acolo, prietenii lui la fel. Cand ne-am casatorit era un om sarac(i-a placut dintotdeauna muzica si in afara unui jobulet care sa-i asigure strictul necesar nu-si irosea timpul pt. a realiza ceva mai mult, ii placea sa asculte si sa compuna cantecele) Nici ai mei nu aveau mare lucru. La inceput a fost ok. dar, dupa nasterea celor doi baieti ai nostri , lucrurile au inceput sa se inrautateasca. Colac peste pupaza ne-a mai lovit si-un mare necaz , el pierzandu-si jobuletul si ramanand fara casa, masina, fara nimic si cu datorii imense. Am muncit cot la cot, pt. noi, pt. copiii nostri, pt. creditorii pagubiti si au fost cei mai frumosi ani din viata nostra! Nu numai romanii, ci si japonezii ne priveau ciudat ascultandu-ne povestea. Erau mirati vazand diferenta de varsta si neintelegand dragostea dintre noi, fiind obisnuiti cu romance (si nu numai) casatorite pt. bani, cetatenie, resedinta, situatie, etc...E greu in Japonia (si sunt convinsa ca nu numai) sa-ti piezi serviciul la 50 de ani. La fel de greu sa gasesti serviciu ca strain cu trasaturi perfect vizibile de strain.Si tare greu fara casa, cu doi batranei (parintii lui) de ingrijit, cu doi tzanci de cativa anisori care te roaga cu lacrimi in ochi: mami , imi iei si mie guma care face baloane? iar tu te gandesti ca daca-ai mai avea 300de yeni scapi de saptamana asta cu fiertura de cartofi si paste.

Acum sunt amintiri frumoase. Radem amandoi la un paharel de sake si ne facem planuri de vacanta pt. Romania. Nu mi-am luat niciodata cetatenia japoneza, desi , uneori ma simt mai japoneza decat el. Nu m-am casatorit cu omul asta pt. banii lui (nici n-aveam cum- au fost momente cand ma gandeam la parintii mei , pensionari, in Romania si ii vedeam "bogati" si fara griji), nici pt. situatia lui de muzicant ratat si visator, nici macar pt. pasaportul ala verde de Japan. Tot rosu a ramas si tot romanca scrie-n el!

Dorinta de a fi invidiata a fost si a ramas! Si-a fost o bucurie sa fim invidiati de japonezi instariti cu familii respectate, invidiati pt. dragostea noastra, pt. bucuria de a trece peste toate in doi si tot in doi a culege roadele eforturilor.

Impresionanta poveste - mult noroc in continuare

:P

asa este :P

"Dorinta de a fi invidiata a fost si a ramas! Si-a fost o bucurie sa fim invidiati de japonezi instariti cu familii respectate, invidiati pt. dragostea noastra, pt. bucuria de a trece peste toate in doi si tot in doi a culege roadele eforturilor."

Totul e in regula in povestirea tipei maritate cu un japonez in afara de fraza de mai sus. Nu e prima data cand citesc despre dorinta fierbinte a romanilor de a fi invidiati. Ce e cu tampenia asta? Complexe de inferioritate, ceva? Nu pricep de ce trebuie cineva sa te invidieze ca sa-ti dea satisfactie in interior. Satisfactie ca ce? Ca esti mai bun, mai tare, mai presus decat ei? Mi se pare o aberatie, e ca si cum siguranta de sine (a ta) depinde inca intr-o oarecare masura (in cazul asta intr-o mare masura) de parerile celor din jur, de cum esti vazut de cei din jur, de gura lumii cu alte cuvinte, in fond de aparente. Inteleg sa zici..."mi-a facut placere admiratia celor din jur" (desi suna putin a umflare a pieptului si a egou-lui dar ma rog) insa..."a fost o bucurie sa vad invidia celor din jur"?!?! ;)

Invidia e un sentiment oribil, grotesc si injositor. Cine se bucura pentru asta nu are o viata fericita in realitate. Ma indoiesc ca un om fericit cu adevarat, are nevoie de invidia celor din jur ca sa-i dea satisfactie si implinire interioara. Nu vad logica aici. Iar cei care-i invidiaza pe ceilalti pentru neimplinirile si nefericirile lor proprii de fapt sunt oameni mici, care-si rod unghiile (in mintea lor) de oftica. E tot un complex de inferioritate aici. :-

NEVASTA ROMANCA, PASAPORT DE UE

Ziarul 11/3/2007

Articolul complet la:

http://www.ziarulcn.com/article/nevasta-ro...e-ue-46583.html

"Cetatean moldovean. 48 de ani. Caut femeie din Romania pentru casatorie, in vederea obtinerii cetateniei romane. Ofer recompensa". Cam acesta ar fi anuntul ideal pentru casatoriile de convenienta, ultima moda? in Moldova europeana. Birourile de Stare Civila din Iasi, Vaslui, Botosani si Suceava sunt practic luate cu asalt de cuplurile "mixte", romano-moldovene. Dupa integrarea in UE, numarul casatoriilor dintre cetateni romani si basarabeni a crescut de cateva ori, pentru ca doar asa moldovenii de peste Prut pot obtine mult mai usor cetatenia romaneasca. "....

a browser a scris:

Invidia e un sentiment oribil, grotesc si injositor. Cine se bucura pentru asta nu are o viata fericita in realitate. Ma indoiesc ca un om fericit cu adevarat, are nevoie de invidia celor din jur ca sa-i dea satisfactie si implinire interioara. Nu vad logica aici. Iar cei care-i invidiaza pe ceilalti pentru neimplinirile si nefericirile lor proprii de fapt sunt oameni mici, care-si rod unghiile (in mintea lor) de oftica. E tot un complex de inferioritate aici. :P

mdeap, si ? ;)

eu ma simt bine c