Bien v-am gasit!
N-am mai trecut demult pe la voi si ma bucur sa nimeresc in plina dezbatere.
Sa va povestesc ceva.
Cand l-am citit pe Lazarev eram furioasa ca lasa pe umerii femeii o mare responsabilitate - aceea de a proteja iubirea din familie. Ca nascatoare, ei ii pretindea Lazarev (mai ales in primele 4 volume) intelegere, iubire, acceptare, neagresiune.
Eram revoltata. Eu vedeam lucrurile egal, chair daca barbatul nu are aceeasi sensibilitate perceptiva are propriile mecanisme de accedere la sufletul propriu si prin el la sufletul partenerei sale - altfel barbatii s-ar mantui cu incetinitorul!
In timp am mai acceptat ca prin natura sa femeia are unele "scurtaturi" care o duc spre spirit, desi prin natura sa e ancorata de viata materiala.
Candva pretentiile mele fata de sot erau dese si mari. Nesatisfacute am inceput sa produc din belsug plangeri. El s-a simtit sufocat, asa cum spune List. SI agresat. A inceput sa se distanteze de mine. Eu sa formulez mai multe plangeri, care acum aveau si mai mult suport. Cand am renuntat la plangeri (discriminand in contiunuare, sesizand ce imi face bine si ce nu, ce foloseste cuplului si ce nu, dar nu sub forma de plangere ci de constientizare neutra, fara a da semnificatii si judecati bun/rau) parca s-a ridicat o plasa energetica de pe sotul meu. Iar comportamentul lui s-a schimbat. Putea sa nu se schime dar sa se creeze posibilitatea de a ne separa armonios - in unele cupluri aceasta este o solutie foarte buna.
Cred ca prin natura firii mele am formulat plangeri despre lume foarte devreme.
Primii de care m-am plans au fost parintii mei. Ii vedeam extrem de agresivi cu noi. Rudele spuneau ca erau. In timp, pe masura ce am crescut violentele s-au rarit. Fratii mei le-au uitat sau ingropat. Eu le-am lasat la suprafata. Furia m-a ajutat sa le mentin acolo. La un moment dat am crezut ca am iertat si ca nu voi mai simti furia. Dar la aceleasi tipete binecunoscute am reactionat emotional ca atunci. Desi acum aveam 40 de ani.
Ce vreau sa spun este ca intr-un parteneriat intervin 2 oameni. Teoria este ca atragi ceea ce gandesti, ca ai lucrul cu care rezonezi. De aceea victima mereu va intalni calaul. Asta nu il absolva pe calau de fapta. Daca l-ar absorbi ar fi normal sa ne intoarcem pe pamant, in reincarnari succesive, care tind la infinit. Dar stim, din toate religiile lumii, ca in orice clipa te poti mantui. Poti rupe lantul. Ca atunci cand victima te perverteste sa-i fi calau poti spune NU. Cu forta Constiintei tale Libere poti spune: nu, mantui aceasta experienta, nu raspund cu agresiune la agresiune.
Vom continua sa ne strigam calaul pe nume pana cand el va spune NU. Vom fi tentati sa fim calaii unui semen pana cand vom spune NU. Atunci vom aplica legea atractiei, rezonantei sau efectului, dar vom modela rezultatul. Ne-am atras victima/calaul dar am avut puterea sa schimbam finalul si cu asta destinul unei relatii, dand sufletului accesul la propriul Sine.
