Cele cinci porunci ale vietii:
BigDefender
Început de BigDefender, Lun 18 sep 2006 · 422 răspunsuri · 171.494 vizualizări
******************************************************
DE CITIT CU VOCE TARE SI CAT MAI REPEDE...
In padurea cu alune,
Aveau casa trei pitici,
Vine pupaza si spune:
"Simptomatic, idiosincrazia dilematica isi reverbereaza atenuant
ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent si
disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievala,
capsuland filonul crepuscular sincretic si aluziv
metempsihotic al transmigratiei alchimice inspre circumvolutiunile
interioare ale epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape
paleontologice inspre propensiunea paradigmelor de orientare paseista.
Parerea mea ..."
(...la final pupaza a fost impuscata..)
Codul Muncii:
1. Ne nastem obositi ptr. a ne odihni.
2. Munca l-a creat pe om dar nici lenea nu l-a omorat.
3. Daca vezi un coleg odihnindu-se, ajuta-l.
4. Daca ti se face chef sa te apuci de munca,stai jos, odihneste-te si o sa-ti treaca.
5. Ce poti face azi nu lasa pe maine ci pe poimaine sau raspoimaine, ca poate nu mai este nevoie.
6. Un lucru care nu se rezolva de la sine in 30 de zile, nu merita sa te mai ocupi de el.
7. Munca e sanatate curata, deci sa o lasam pentru cei mai bolnavi ca noi.
8. Munca il innobileaza pe om, societatea noastra nu mai are nevoie de nobili, caci a trecut vremea lor.
9. Cine se scoala prea de dimineata doarme prea putin, e obosit si casca toata ziua.
10.Cine nu munceste nu greseste, iar cine nu greseste merita promovat.
11.Serviciul nu e crasma sa stai toata ziua in el, asa ca mai du-te dracului acasa.
CINE MOARE?
Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru. Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile"responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi. Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat. Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-neintotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim ofericire splendida.
Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli,inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca vafi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, furao sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simtifoame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...
Autor: Pablo Neruda
Postez aici saptamanal, poate o avea cineva ceva de intrebat!
Chiar stiti totul despre mine?
Am incurcat topicele . 
Pentru detalii va rog sa mergeti pe regionale , Buzau . Nu mai sterg mesajul de acolo . ;)
REVOLTA UNEI MAIMUTE
(creatie sau evolutie?!)
Odata, o maimuta din neamul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis: Atentiune! Sunt foarte afectata!
Caci circula prin lume-o vorba, deloc adevarata,
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.
Si insasi ideea aceasta-mi pare odioasa!
Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?
Copii lasati pe drumuri sau strigat de razboi?
Cine-a vazut in hoarda la noi bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de carnuri sau homosexuali,
Excroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?
In neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!
Noi n-avem mafii crude in stirpea noastra-aleasa,
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa.
Cat am batut eu jungla... Scuzati, n-am observat,
In obstea maimuteasca vreun cocotier privat,
Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorati in taina de asa-zise mame.
Nu veti vedea vreodata cat soarele si luna
O minte de maimuta dospind in ea minciuna.
Chiar dac-as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni port-bata si nici informator.
Si iata, inc-un lucru din lumea mea de jos:
La noi nu se intampla razboi religios.
Nici sfinte inchizitii, nici libertati in lanturi
Nici chefuri dupa care sa ne culcam in santuri,
Nici ordine mondiala, nici nationalism,
Si nici vreo indoiala ce-aduce ateism.
E-adevarat ca omul a coborat la noi,
Dar nu, fiti rezonabili,
N-A COBORAT DIN NOI!
Puiul de lebada
Se revarsa in cranguri intaia zi cu soare,
loveau ciocanitoare in rugi de trandafiri,
de parca primavara cea vesnic zambitoare
batea la usa lumii cu degete subtiri.
Si iata gospodina s-a inaltat pe scara
sa puna sus, in cosuri, un asternut balan.
Si pasarile mame pe cuiburi adastara
sa scoata pui de aur, cu ciocuri de margean.
Iar dupa legea vietii si-a mortii, la soroace,
din fiecare coaja iesi un pui frumos.
Dar s-a-ntamplat sa iasa atunci dintr-o gaoace
un pui cum nici o closca pe-acolo n-a mai scos.
In loc de puf de aur si aripi smaltuite,
avea un strai ca fumul si ochii mari si tristi.
Iar pasarile toate priveau spre el uimite.
Si-l ciocaneau totii puii pe camp si-n porumbisti.
Pe gatul ca o coarba curgea adesea sange
si nu-si gasea prieteni de doruri nicaieri.
Iar pe-nserat, la vremea cand orice pui se strange,
dorit de aripi calde si blande mangaieri,
venea si el sfielnic, cu ceilalti sa se culce,
ca sa-si aline trupul si sufletul beteag.
Dar nu gasea nici pace, nici mangaiere dulce,
ci lovituri taioase, ce-l izgoneau pribeag.
Atunci, ascuns in umbra, privea cu lungi suspine
spre cuib ca spre-o cetate din plaiuri de povesti.
Si atipea pe scara, cu teama de jivine,
soptind incet: Mamico, de ce nu ma iubesti?...
Insa pe lac cand puii cu ghiare rasfirate,
priveau uimiti spre apa, din umbra de rachiti,
el, puiul fara fala, plutea c-o maiestate,
de care cei cu ghiare se minunau smeriti.
Dar el trecea departe in zarea diafana,
din papura fosnita de vant leganator,
sa-si vindece in larguri a sufletului rana,
in freamatul de unde si de ceresc fior.
Iar seara, cateodata... intarziind pe ape,
acolo printre stele... parca pluteau lumini...
Atunci, un zvon de glasuri venea tot mai aproape...
si disparea deodata, in zarea de rubini...
Ah, glasurile-acelea care pareau ca-l cheama...
cum se-auzeau de dulce! Si-adeseori, stingher,
in graiul lui de taina, striga deodata: Mama!...
Si ramanea cu ochii cautari spre cer...
Asa trecura zile si nopti de-nsingurare,
si puii cei de aur crescura ca feciori,
starnind prin colturi lupte si falfaind in soare
siraguri de margele si sclipet de culori.
Iar puiul fara slava si fara de prieteni,
tot mai urat, mai vanat si mai stingher crescu.
Dar toamna, cand pe coasta coboara vant prin cetini,
o tainica minune cu el se petrecu.
Caci vinetele pene i se facura albe,
si gatul ca o harfa taiata din omat.
Pareau ca-i stau pe umeri toti nuferii in salbe.
Iar el, porni pe ape, fara-a privi-ndarat,
porni pe lac departe, in pacea leganata
si toata vremea noptii pluti in departari.
Dar catre zorii zilei se arata deodata
un palid nor de stele calatorind in zari.
Atunci, c-un strigat, puiul, sfarmand un strop in pleoape,
aripile de nuferi le desfacu usor,
si, mangaind vazduhul, se ridica din ape
spre lebedele albe care-l chemau in zbor.
Si nimenea pe vale n-a cunoscut minunea,
cand puiul fara mama si fara mangaieri,
spre stolul de lumina a strabatut genunea
si-a disparut in zarea eternei primaveri...
← Înapoi la Intrebari pentru [user] si topicuri despre [user]