Mi se pare ca lucrurile care s-au spus pan-acum despre secte sunt mai mult la nivel de pareri sociale mai raspandite, dar care se pot schimba in functie de regiune. De exemplu, in Dobrogea, unde predomina ortodoxia, exista si o oarecare comunitate islamica deloc de neglijat, care totusi nu poate fi numita secta desi se-ntelege ca nu urmeaza nici religia oficiala si nici Biblia.
Eu as pleca mai curand de la etimologia cuvantului secta, inrudita cu verbul "a sectiona". De aici am putea sa ne gandim ca o secta e un grup care urmareste sa faca parte separata de restul oamenilor, care are asadar anumite criterii care limiteaza apartenenta la acel grup. Daca e un grup care are alte credinte insa e complet permeabil, oricine putand sa asiste la intalnirile lui, nu cred ca poate fi numit secta. Ca sa fie secta ar trebui ca accesul sa fie conditionat macar intr-o masura minora.
Si mai e o caracteristica pe care as atribui-o tendintei de sectarism, si anume o lipsa de legatura cu viata practica, in cele mai diferite aspecte. As zice ca sectele au tendinta sa cultive niste invataturi in cercul lor, care insa nu au niciun fel de efect in exterior. Chiar as putea sa spun ca Biserica in ultimele secole s-a "sectarizat" putin, pentru ca a pierdut tot mai mult legatura cu viata zilnica a oamenilor, cu munca de cercetare si cunoastere, s.a.m.d. Si din cauza ca nu mai reuseste sa restabileasca aceasta legatura, vine cu afirmatii de genul: credinta e o problema a inimii, cunoasterea una a gandirii, si cele doua nu trebuie amestecate. Asta zic eu ca-i tot o incercare de a face parte separata de restul vietii in ceea ce priveste latura religioasa, si de aici un iz de sectarism in aproape tot ce se numeste astazi "viata spirituala".
Ai sa imi spui cu siguranta ca in Biblie nu scrie ca nu ar fi 
!Eu nu acuz pe nimeni,dar invatatura lor o gasesti priunde pe net,si poti clar sa compari 
