Pentru a fi validat ca deputat sau senator, e nevoie ca noul Parlament sa se intruneasca. Or, intrunirea acestuia este legata, conform articolului 63(3), de decizia presedintelui: "Parlamentul nou ales se intruneste, la convocarea Presedintelui Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri". Adica pana la 18 decembrie. Daca va fi ales senator, presedintele Iliescu ar urma sa ii scrie senatorului cu acelasi nume sa se prezinte la Senat. Dupa validare, fiind de-acum senator si presedinte, el va trebui sa decida daca vrea sa fie senator sau, dimpotriva, daca vrea sa consume ultimele momente ale mandatului prezidential, pierzand astfel calitatea de senator. Daca alege prima varianta, va trebui sa demisioneze din functia de presedinte. Articolul 97 din Constitutie prevede ca o asemenea demisie obliga la organizarea, in termen de 3 luni, a unor noi alegeri. In functie de data la care noul Parlament va fi convocat si de timpul pe care si-la va acorda Iliescu pentru a reflecta, alte alegeri prezidentiale vor fi in curs sau vor fi tocmai incheiate. Ar trebui ele anulate daca Iliescu vrea sa fie senator? Vacanta functiei si expirarea mandatului se suprapun doar daca reunirea noului Parlament, exprimarea optiunii lui Iliescu si investirea noului presedinte vor avea loc cvasi-simultan
[url=http://www.revista22.ro/html/index.php?art=1302&nr=2004-11-18%5burl=http://%5dhttp://www.revista22.ro/html/index.php?art...2004-11-18%5burl%5d]]http://www.revista22.ro/html/index.php?art...2004-11-18

