Pentru ca scrie ganduri triste (in versuri sau in proza) si ma gandeam ca aici macar citeste cineva... In sectiunea "creatiile userilor" nu citeste mai nimeni...
De ce esti trist azi?...ce te framanta?
Început de RadhaSara, Mie 9 aug 2006 · 9.766 răspunsuri · 578.376 vizualizări
semnatura ta e cea mai trista .. daca tii asa de mult
e asa adevarata....adevarul ala de care nu te poti ascunde
Ea. a scris:semnatura ta e cea mai trista .. daca tii asa de mult
e asa adevarata....adevarul ala de care nu te poti ascunde
Da... E vorba de o dragoste neimpartasita sau (daca vrei) poti sa o numesti - tristetea efemeritatii.
eu am fost experta la asa ceva dintotdeauna :D de aia ma identific cu ea
Ea. a scris:eu am fost experta la asa ceva dintotdeauna :D de aia ma identific cu ea
Atunci, ne intelegem... :)
Azi nu ţopăi de fericire, dar nici trista nu sunt.
Aş fi vrut să fiu cuprinsă de 'feerie'. 
n-am stresuri si nici foame nu-mi este...poate putin sete... :roll:
In the shadow of the valley of death
La cina am servit carne de animal transat.
In parc, pe banci construite de muncitori,
bagaboante si curvari instariti
se destrabalau in miezul noptii cu nerusinare.
Treceam mahnit pe un drum rece si sumbru -
printre niste blocuri negre si aproape daramate.
Saracia era pe taramul ei
parand sa descompuna fiecare celula
din organismul nostru hominid.
Nu mai era nicio scapare
din aceasta ocna
decat daca luai niste otrava
sau daca te aruncai de la etaj.
Cine incerca sa supravietuiasca mai mult -
nu facea decat sa-si prelungeasca agonia.
Sufeream cu totii, dar raufacatorii
ne priveau sufletele osandite cu incantare.
Era atat de eronata aceasta lume -
incat orice incercare de a face bine sfarsea fatal.
Aerul intoxicat inabusea suflarea.
Societati corupte si avide,
bolnavi uitati prin sanatorii,
preoti sarlatani, infractori,
cimitirul, morga, nefiinta,
si toate astea la un loc -
te torturau ca pentru totdeauna.
Timpul parea sa treaca tot mai greu
concentrand o durere nesfarsita in fiecare minut.
Aproape toti voiau bunastare,
dar niciunul nu avea curajul sa recunoasca
realitatea de dupa masca veseliei.
Puteai trai chinuit sau sa dispari.
Binele se prefacea-n dezgust, iar decadenta in placere.
Mortii sarbatoreau cu vin - triumful mortii.
Nu mai astept pana la iarna pentru a posta aceasta poezie. La mine in suflet deja e iarna.
Plumb de iarna
Ninge secular, tacere, pare a fi bine,
Prin orasul alb, doar vantul trece-ntarziat-
Ninge, parca toti murira, parca toti au inviat...
Dorm volumele savante-n inghetatele vitrine.
Printre ziduri, peste turnuri departate,
Ninge cu nimic in noaptea vasta, ning bancnote-
Numai vantul singur plange alte note...
Umbra mea se adanceste in cartiere democrate.
Ninge grandios in orasul vast cum nu mai este,
Ning la cinematografe grave drame sociale,
Pe cand vantul hohoteste-n bulevarde glaciale...
-Dar cine poate sa explice aceasta trista poveste?
G.Bacovia
P.S. Am ajuns sa am liniste sufleteasca doar cand dorm.
Editat Dum 9 sep 2012 18:18
La capătul lumii
(We'll be together while the planet dies)
Era ultima zi în care o mai vedeam...
Soarele adormea în codru lăsând în urma lui
o lume plină de amintiri.
Pe stradă luminile farurilor rămâneau în urmă
făcând să pară că maşinile merg în timp.
Aş fi vrut să o păstrez pentru mine,
dar ştia oricine că nici stelele nu rămân.
Amurgul picta oraşul cu nuanţe autumnale fantastice.
"-O, nu muri, iubito!",
spuneam trecând prin ploaia
ce cădea visător ca pentru ultima dată.
Sub soarele apocaliptic
udate de lacrimile celor ce-au iubit -
străzile oraşului sclipeau reflectându-se-n privire
ca un cer înstelat.
Ea era îmbrăcată într-un pardesiu roşu
abia atins de părul negru
lăsat pe spate în fire lungi şi subţiri,
iar pe degetul mic de la mâna stângă
purta un inel Vivienne Westwood
de culoarea ochilor ei.
Intrase în club cu o morbideţe de fantasmă plutitoare
printre sutele de poze cenuşii ce cădeau atât de încet
prin camera pătată de culorile globului de cristal.
Se opreşte în faţa mea privindu-mă
c-un zâmbet inocent şi larg.
"-De ce eşti trist?!"
Ne priveam amândoi cu ochii mari şi nevinovaţi
uitând de tot ce-i rău.
Ştiam că era ultima oară când mai vedeam soarele de pe cer,
dar pentru că eram împreună la sfârşit de drum -
nu ne-am luat rămas bun niciodată.
Editat Lun 10 sep 2012 19:41
Pentru ca desi stiu sa rezolv anumite situatii, aceasta nu face mai putin jenant procesul in sine. Mi-e rusine mie de rusinea ei.