De ce e asa de grea comunicarea uneori? Caste diferite, nimic in comun?
De ce esti trist azi?...ce te framanta?
Început de RadhaSara, Mie 9 aug 2006 · 9.766 răspunsuri · 578.376 vizualizări
caste?
nu nu cred asta, ci doar fiindca se porneste de la ambalaj pentru a se ajunge la esenta...
Astazi incepe totul.Si-au batut joc destul de mine cei pe care ii consideram prieteni.Este timpul razbunarii.
C
Editat Dum 19 apr 2009 13:48
n-am ajuns aseara la inviere sa iau lumina...
' Arendaşul satului Nizy, Maxim Torciakov, un moşier de mijloc, se
Ma urasc pentru ceea ce sunt!
ce esti, copile?
eram copil si auzeam cuvantul
neintelegand sensul
taceam cuminte dar visam departari
descoperind valori
depasind granite
recucerind limite.
panoramand universuri.
eram copil si inteleageam sensul
dar nu simteam profunzimea
m_am departat de casa in cautarea
unei alte lumi caragialiene
am gasit aceleasi valori
in acelasi context
putin schimbate culori
dar tipologii umane
pitoresti sau urbane
de fumuri triste si trotuare goale
de pas lejer
putin rebel
acelasi tel
aceeasi intrebare.
eram copil si nu mai sunt
resimt acum cuvantul
asa cum raul resimte seceta
si muntele lipsa de viata
asa cum stanca tanjeste refluxul
asa resimt si eu acum
pamantul, leaganul si cantul
de dor..
Editat Dum 19 apr 2009 23:46
Am gasit-o, dupa multi ani de cautare. Am oprit-o din drumul din lumea umbrelor lucrurilor care au fost, am prins-o un pic de mana si am privit-o un pic in ochi. Doamne, nu s-a schimbat deloc! Aceeasi privire de copil, aceiasi ochi mari si sinceri... Parea atat de indepartata... Dar ar fi o idee. Chiar ma intreb daca nu trebuia sa fie asa de la bun inceput. Poate ca drumul a fost gresit. Dar oare conteaza daca iei un drum gresit si te abati pentru cateva secole de la carare daca tot gasesti drumul cel bun? Chiar daca asta se intampla la finalul romanului si personajele din jur sunt necunoscute?
Noaptea toti suntem nebuni. Nebuni de dragoste, de dor, nebuni de durere, sfasiati de incertitudini, temeri, griji, amar... Noaptea resimtim cel mai acut ca suntem prada destinului. Fara cale de scapare. Noaptea suntem indiferenti la lumea din jur. Ne ascultam sufletul, ascultam timpul care trece in tic-tac de orologiu...
As vrea sa strig atat de tare incat sa ma auda si cealalta jumatate de Univers. Pentru ca stiu ca va veni ziua in care picatura va umple paharul si vraja se va rupe. Orice vrajitoare are limitarea sa, ce ne-am face daca ele si vrajile lor ar fi vesnice? Nu s-ar mai scrie povesti si lumea ar deveni plictisitoare... Intrebarea este cum sa ridic eu vraja, inainte sa se destrame de la sine? Atunci va fi prea tarziu. Si ma tem ca nu voi mai fi acolo... Sau ca raul facut va fi deja prea mare ca sa-l mai pot indrepta... As vrea sa suflu panza de pe ochii albastri pana nu e prea tarziu, sa pastrez dulceata si inocenta care sunt acolo pentru mine... Fiecare om are dreptul la o poveste. Dar pentru asta uneori trebuie sa se lupte cu balaurii...
Trimit vantul ce se joaca noaptea printre stele, exact ca in cantec, sa iti alinte chipul dulce. Inca imi amintesc tot, am rememorat de mii de ori... Si promit ca timpul nu va sterge nimic, in masura in care vrei la fel de mult sa ne dai o sansa... Dar acum cerul s-a sters si lacrimile sunt franturi de cuvinte...
Editat Lun 20 apr 2009 03:02
Sunt trista pt ca am ajuns la varsta cand nu mai este sexy sa fii singura; la varsta cand toti sunt cuplati iar oamenii singuri nu mai au loc si nici prieteni. Sunt trista pt ca as vrea sa evadez si nu am cum si nici cu cine.... si doare.
