Poate pentru ca ploua ; sau poate pentru ca e tot mai departe, poate pentru amintirile care vor ramane doar atat -amintiri , poate pentru ca-i atata tacere - sunt trista pentru ca nu-i nimic al meu care sa ma determine sa ma duc in alta parte, trista fiindca oamenii in care am crezut si in care cred inca mi-au spus, intr-un fel sau altul, ca nu ma ridic la nivelul asteptarilor lor, trista pentru ca nu are sens sa rad si sa sper intr-un maine care nu-i al meu.
Si daca zambim, cu ce-o sa ne-ajute? Sau daca speram? Nu mai am rabdare, nu mai imi doresc ca inainte, nu mai visez si nu mai cred in minuni ; cuvantul "miracol" din dictionar exprima atat de putin - pana si cel din sufletul meu si-a luat zborul - a plecat acolo unde oamenii cred . Eu nu mai cred. Eu nu mai vreau. Si poate ca sunt trista c-am decis sa schimb fiecare coltisor al vietii mele. Si daca n-ar durea atat de tare, cred ca m-as transforma intr-un monstru.
Sunt trista, si nimic nu ma mai cheama, ca alta data, nu ma mai las prinsa in valtoare, si nu mai am curaj sa intru in ape adanci, nu mai vreau sa invat sa innot, nici sa dezleg mistere , nu mai pot da interpretari si nici judeca oamenii, si stiu ca asta inseamna sfarsitul... Se sfarseste-o vara, ca multe altele care-au trecut, se sfarseste-o etapa, oamenii nu mai danseaza, eu nu mai am incredere in ochi - si prea putin imi pasa.
Si's trista c-am devenit un om gol, desi am umplut fiecare colt - 'geaba, n-a fost ce-i trebuia sufletului meu. Daca ziua de azi inseamna renuntare, cu siguranta maine nu exista - nu vreau sa mai stiu - de tine, de mine, de noi - si-mi doresc sa nu mai vina primavara in sufletul meu, ca-i voi starni ploi si-o voi alunga.
Vreau sa plec - si's trista ca trebuie s-o fac. Sunt trista ca te doare - dar cel mai tare ma intristeaza gandul ca nu m-am intors dupa tine, sa te ard c-o privire si sa-ti spun... "bun ramas!"....
