Incep sa zambesc iar la sunetele triste si sa spun: cat mi-as dorii sa fiu plin de viata si in camera asta intunecata.
Tristetea imi da iar viata la amintiri, la sentimente si....nici eu nu mai inteleg de ce ma apasa stiind ca totul a trecut.
Mi-am dorit asa de mult sa fiu simplu, si am devenit complicat....mi-am dorit asa de mult sa o strang in brate si peste ani si ani ....ca la inceput.
A ramas o semnatura pe o cetatea care este inghitita de intuneric...si sunete triste, cuvinte fara rost...
...dar poate trece.
