Mirada-Dicovici a scris:Oke, o sa-ti dau un raspuns propriu.
Nu sunt resemnat, dar nu pot face nimic. Tot ce-am gandit, tot ce-am trait, in fata mortii e nul. Credeam ca iubirea ma va face vesnic. Dar in van ! Mereu e mai aproape al vietii real. Dupa toate patimile savarsite rasplata ne e mormantul rece ?!
E vreo dreptate-ntr-asta ?! Ce Dumnezeu ar putea da ca lege universala - pieirea ?! E nedrept.
De parca nu ne mai vrea universul...
Dupa cum spuneai si tu : eternitate sau nimic.
Am iubit nespus de mult o fata ( colega de clasa ) mai presus decat Dumnezeu, mai presus decat familia, mai presus decat orice pe lumea asta. Dar din tot ce-am trait nu a mai ramas decat cenusa-n vant. Lumina din sufletul meu s-a stins. Ea nu m-a iubit. Sa mai sper la cineva e prea tarziu. Nu mai simt nimic.
urat calapodul dupa care am fost construiti : putem iubi aproape orice ... dar cel mai tare doare cand nu ne e intoarsa...cumplit si pretul pe care il platim pentru cunoastere...dar noi l-am ales...
esti una din fiintele care inteleg conceptul de totul sau nimic...si eu iti spun ca totusi ai castigat...cunoasterea si dreptul la revolta...ai gustat eternitatea...si ai sa razi...acum imi pare rau ca nu am la indemana un citat care ar exprima exact ce bolborosesc eu pe aici...dar il voi cauta...
iubirea de care vorbeai te definea social , ca fiinta incompleta intr-o lume ce-si cauta completarea infinit ( puteai macar sa retii din 'Alchimistul' ca nimic nu e intamplator...)
dar mai esti si tu ca fiinta , doar atat - cu o sete de cunoastere si de frumos imensa ( cum o au altii de putere sau de vin) - coboara-te in tine , trece Styx-ul si poate cand si daca vei avea puterea sa te intorci la suprafata...vei avea totul...la capatul de drum...
dar nu mai cauta raspunsuri in ce cred altii despre lume...nu vei gasi raspunsul tau acolo...poti scrie o poezie in care sa-ti reversi toata furtuna , tot gustul de fiere , toata neputinta de orb batran , cioburile de vise sfaramate , nedreptatea care simti ca ti s-a facut?
