Anii 90 au schimbat multe lucruri. Miscarea feminista, revolutia sexuala si abandonarea valorilor religioase traditionale au subminat imaginea cuplului unit la bine si la rau. In societatea noastra, noi cautam cu disperare o noua ratiune de a trai impreuna, si multi spera sa gaseasca aceasta ratiune in satisfactia emotionala specifica primei faze a unei relatii amoroase.
Cei mai multi dintre noi se simt incompleti, si e atat de tentant sa privesti intimitatea ca pe un mijloc de a umple acest gol imens. Ne dorim o atentie neintrerupta si o pasiune afectiva si sexuala mereu crescanda. Insasi prezenta acestor caracteristici in inceputurile romantice ale unei relatii amoroase ne indreptateste sa hranim aceasta speranta, evident atat de iluzorie. Astfel incurajati, ne construim o imagine mentala impodobita cu toate calitatile pasionale, permanente si pozitive, care ne impiedica sa resimtim solitudinea. Cuplurile se mentin astazi prin speranta unei continue gratificatii reciproce.
Aceasta dorinta nerealista conduce inevitabil la deziluzie. Orice individ care abordeaza o relatie intima avand ca scop satisfactia reciproca se indreapta catre o vale a plangerii: nimeni nu ne poate satisface la infinit. Dupa ce am cazut in capcana comuna a asteptarii ca partenerul sa ne faca fericiti pentru eternitate, vom descoperi rapid efemeritatea acestui "aranjament". Fiecare partener va avea atunci resentimente fata de celalalt pentru ca nu si-a indeplinit aceasta sarcina irealizabila. Incepe o noua faza a relatiei, in care fiecare simte o negativitate crescanda pentru care nu e pregatit.
Pentru a rupe aceasta inlantuire distructiva, trebuie sa invatam sa reactionam mai eficient atunci cand partenerul nu ne mai da satisfactie. E inutil sa asteptam de la el sau ea sa ia initiativa unei schimbari. Daca ati incercat deja, stiti ca a-ti schimba modul in care reactionezi la ceva negativ nu e deloc o sarcina usoara.
Intertitlu-
Acestui mod de abordare ii lipseste insa un ideal. El nu duce la depasirea sentimentelor negative. De fapt aspiratiile spirituale sunt percepute in acest caz ca o fuga de realitate. In aceasta eroare psihologica pe care o facem, presupunem fara nici o retinere ca aspectele negative al partenerului nostru sunt o amenintare reala si ca aceasta amenintare justifica in consecinta sentimentele noastre lipsite de dragoste si atitudinea noastra defensiva.
In cel mai rau caz, eroarea psihologica ne amplifica sentimentele negative si condamnarea
