Uneori ,
cand observ oamenii de pe strada si fetzele lor abatute , incruntate ... hilare sau ... anoste , preocupate de lucruri de nimic ,
- forfota inutila si neobosita ... goana dupa vant - ,
imi e atat de greu sa stavilesc pornirea fizica pe care o am ... ca un flash ... de a ma napusti asupra lor sa-i strivesc in imbratisari incat ... trebuie sa-mi musc buzele pana la lacrimi ... pana corpul incepe sa-mi tremure ... si atunci las capul in jos , imi ascund fata , ... pentru ca sa nu se observe vreo lacrima rebela , si pentru ca unii incep sa se uite fix ...
Uneori as face ORICE sa pot aduce oamenilor un strop de ... pace ... liniste ... profunzime ...
... iubire
... dar , daca ma gandesc prea intens la asta ... , ma disociez , ...
... ma sfasii in interior , ... ma dezintegrez
pentru ca nu pot sa-mi spal creierul
pentru ca nu pot sa-mi schimb inima
pentru ca fac numai erori , una dupa alta
pentru ca realizez ca sunt un NIMIC ... ce nu poate face nimic ... pentru nimeni .