Moartea...

Moartea poate fi analizata. Cu usurinta chiar. Avem deja in spate o experienta similara. Inainte sa ne gandim la ceea ce urmeaza sa se intample, puteti privi in spatele vostru. Inainte de nastere. Este exact aceeasi amnezie, acelasi paradox. Vechii alchimisti lansasera tot soiul de mituri, legende, legate de transformarea materiei/energiei. Din punct de vedere existential, moartea este o extensie nenaturala a vietii, in care omenirea si-a inghesuit cele mai teribile himere si inchipuiri fantastice. Eu am o teorie personala: daca vei muri visand, vei avea acea experienta a vietii de dupa moarte, in functie de spiritualitatea ta intrinseca. Este un subiect prea vast pentru a fi abordat astfel.

In schimb sunt mai mult ca sigur ca nu exista dualitatea rai/iad universal. Este cu neputinta. Decat daca fiecare am fi zvarliti in conditii contrafacturale diferite. Deci raiul/iadul popular este cu neputinta. Moartea este o coma absoluta cu sclipiri hedoniste.

AshOfPoets a scris:

Moartea poate fi analizata. Cu usurinta chiar. Avem deja in spate o experienta similara. Inainte sa ne gandim la ceea ce urmeaza sa se intample, puteti privi in spatele vostru. Inainte de nastere. Este exact aceeasi amnezie, acelasi paradox. Vechii alchimisti lansasera tot soiul de mituri, legende, legate de transformarea materiei/energiei. Din punct de vedere existential, moartea este o extensie nenaturala a vietii, in care omenirea si-a inghesuit cele mai teribile himere si inchipuiri fantastice. Eu am o teorie personala: daca vei muri visand, vei avea acea experienta a vietii de dupa moarte, in functie de spiritualitatea ta intrinseca. Este un subiect prea vast pentru a fi abordat astfel.

In schimb sunt mai mult ca sigur ca nu exista dualitatea rai/iad universal. Este cu neputinta. Decat daca fiecare am fi zvarliti in conditii contrafacturale diferite. Deci raiul/iadul popular este cu neputinta. Moartea este o coma absoluta cu sclipiri hedoniste.

Dupa cum observ, raportarea microcosmosului din care faci parte (viata) la macrocosmos o faci printr-o faurire a certitudinii conform careia omul provine din neant dar este brusc aruncat in vitalul care rezida tot din neant . Sigur, omul prin introspectie isi asuma individualitatea care se manifesta diferit. Dar o cunostinta pe care o dobandeste este ivirea mortii la un moment dat in dimensiunea contingenta care provine din neant si pe care sinele cercetator o venereaza ca fiind darul cel mai de pret sau cel mai indezirabil. De aici deriva multitudinea formelor de aparare impotriva propriei fatalitati, pe care asa cum le observ se sprijina pe puterea visului (expansiunea constiintei) si alimentarea senzatiilor care produc placere, in ceea ce te priveste .

Acestea fiind zise, intrebarea pe care doresc sa ti-o adresez suna in felul urmator : Pana la ce punct dedicarea unei vieti cu scopul investigarii provenientei sale este oportuna de vreme ce omul este sortit neantului ? O fi luciditatea un efort sisifian, de a ne transcede mortalitatea, (fie prin intelegere sau a strapungerii sale prin intrarea in eternitate ) care este inerent sortit esecului ? Este absurdul expansiunea finala a egoului cugetator ? Si ajungem la intrebarea finala, la singura care merita pusa . Suicid ? Da sau nu ? :)

Eu intotdeauna am crezut ca o sa ma sinucid, adica asta va fi moartea mea, probabil pt ca am o repulsie fata de ideea sa nu pot sa am un cuvant de zis in fata mortii. Macar daca mor, sa fie in stilul meu.

Moartea e la fel ca nasterea: 2 evenimente.

intradevar este tentant sa o faci in felul tau, dar daca ai mai avut tendinte de genul, nu ti s-a intamplat sa incerci si sa nu reusesti? sa simti intr-un fel ca inca nu a venit momentul, ca ceva nu te lasa s-o duci la bun sfarsit inca?

si oricum ce rost ar avea viata fara aceste mistere?

...parerea mea...

Ne am omori inainte de vreme.

Assomnio a scris:

intradevar este tentant sa o faci in felul tau, dar daca ai mai avut tendinte de genul, nu ti s-a intamplat sa incerci si sa nu reusesti? sa simti intr-un fel ca inca nu a vecanit momentul, ceva nu te lasa s-o duci la bun sfarsit?

Da, cand nu reusesti, inseamna ca nu a venit momentul. Inseamna ca trebuie sa gasesti ce trebui sa faci in viata asta. Odata si odata va fi momentul in care o vei putea sa o faci fara sa te opreasca, atunci vei vedea anumite lucruri.

de multe ori mi-i se spunea ca nu exista asa ceva, ca inseamna ca nu ai incercat suficient de tare...

si totusi dupa ce ti-ai atins scopul pe pamant, ce rost mai are sa ramai? observator? mai ales daca te mai alegi si cu un apus obositor...

Assomnio a scris:

de multe ori mi-i se spunea ca nu exista asa ceva, ca inseamna ca nu ai incercat suficient de tare...

si totusi dupa ce ti-ai atins scopul pe pamant, ce rost mai are sa ramai? observator? mai ales daca te mai alegi si cu un apus obositor...

Cred ca dupa ce iti atingi scopul, ramai ca sa vezi ce se alege de el.

Intotdeauna vom gasi un scop pentru a trai,fie in altii fie in noi. Deci de ce sa te gandesti sa te sinucizi decat din lasitate,din frica de a trece peste niste greutati,niste bariere in viata noastra care ne fac sa obosim , sa suferim. Dar cine nu stie sa stranga din dinti ,acela e cel care isi vrea moartea.

Omul este o fire egoista, mereu vrea mai mult, mai multa fericire,mai multe cunostiinte,mai mult timp, deci intotdeauna va vrea mai multa viata chiar daca asta inseamna sa ii dea pe ceilalti la o parte. Dar atunci cand apar mai multa tristete decat fericire,atunci simte ca nu isi atinge scopul si dispare acea dorinta de viata,e descurajat,vrea sa moara.Intotdeauna cineva va avea de suferit pe acest pamant datorita dorintelor celorlalti.

Nu-i asa?