Primul gand ne fuge la moartea bilogica. Dar exista multe feluri de a muri si probabil ca multi dintre noi chiar mor, putin. Cand o asteptare este neonorata, cand o speranta nu este implinita, cand o iubire nu e impartasita, murim putin. Poate nu stim ca asta facem dar ingropam un pic din speranta, dorinta si iubire. Cum le ingropam? Ne cream strategiid e aparare. Atat de bune sunt aceste strategii incat cineva despre sa ne deshumeze ca sa ni le aduca din nou la lumina.
De cate ori nu ma spus - nu mai investesc sentimente pentru ca ele imi vor fiinselate, amin! Eu cred ca acesta este un fel de-a muri. De cate ori nu ams pus -nu ma bag in chestia aia ca e prea complicata pentru mine si stiu cum se termina, mi s-a mai intamplat, amin! Sau - dar, ar fi minunat sa resusesc dar parca n-am ingredere, odihneasca-se! Se pare ca murim de mai multe ori decat ne-am imagina. Problema e sa ne dam seama cand mai suntem vii. Vii... cu adevarat, vreau sa spun. Daca moartea e incetarea vietii (sau a unei forme de viata) atunci ce este viata?. Sa ne focusam pe ea, poate ne iese mai bine.
Nu stiu ce urmeaza dupa moarte. De multe ori mi-o doresc, dar sunt convinsa ca habar n-am ce-mi doresc de fapt. Este uneori mai mult o tristete, o acedie, o cadere in tamas. O plonjare intr-o melancolie lipicioasa care, stiu, n-are legatura cu mine ci cu aspiratiile, dorintele neimpartasite/neimplinite. Viata ar fi nu implinirea lor ci acceptarea neimplinirii lor si mai ales luarea de la capat pe alte variante de expresie a vietii, in formule mai implinitoare.
Numai bine, Qusay
