Vriies a scris:
Eh, în legătură cu Biblia sau bibliile canonice, nah, avem o problemă. Uite, Conciliul de la Niceea din 325, care a stabilit niște chestii deosebit de importante pentru dezvoltarea ulterioară a Bisericii Creștine. Bine, acum se spune că, cică, nu acolo au fost stabilite evangheliile care fac parte din NT, respectiv cele patru canonice pe care le știm noi azi. Adică, a lui Marcu, Matei, Luca și Ioan, care au fost probabil anonime, fiind produsele unor îndelungate tradiții orale. Acum se zice că problema Evangheliilor care pot face parte din NT s-a tranșat mult mai devreme, respectiv prin secolul al II-lea e.n. În fine, mai puțin contează când s-a tranșat problema, însă îmi poți spune câte evanghelii au fost și cum anume s-a ajuns la concluzia că numai 4 sunt reprezentative?
Simplu, citeste ceva necanonic de pe internet, Cartea lui Enoch de exemplu, sunt fake-uri agramate, se vede ca sunt scrise de oameni simpli. Pe cand tot ce e canonic e beton armat, cum spui si tu. Eu nu cred ca autorii evrei ai bibliilor erau prosti incepand cu Moise si pana la Ioan cu Apocalipsa lui. Faptul ca evreii au atatia oameni de valoare atesta ca in spatele lor este Cineva. Acum ca tu nu esti credincios e treaba ta strict personala. Nici eu nu cred in popi sau secte/culte, am studiat pe cont propriu, rapirea din serai pe care o propovaduiesc ei ma face sa zambesc.
Uite, ceva palpabil, daca evreii isi fac al treilea templu in Ierusalim si in el apar aia doi martori ai lui dumnezeu si vor profeti acolo 1260 de zile, apoi vor fi ucisi de Fiara anticristica si vor invia, in vazul tuturor, plus un cutremur de pamant in Ierusalim cu mii de morti, poti sa fi sigur ca e de bine, sau de rau.
Legat de cipuri, deocamdata nu sunt asa cum scrie acolo dar ramane de vazut pe viitor. Ce as face eu? As asculta ce vor spune aia doi in acel templu, sigur va fi televizat.
p.s. mi-ai facut o impresie buna, am crezut ca ai si o dimensiune spirituala, dar nu, esti doar un bun psiholog (psihologii sunt atei majoritatea si se ocupa cu zodiace, cu ghicit in cafea, etc.)