zod a scris:
.
Rusia ne-a luat teritorii, insa Ucraina le-a inghitit si le-a pastrat pe vecie.
In 1919 trupele bolsevice nationaliste ucrainene au infiintat statul ucrainean, apoi au invadat Maramuresul istoric gata sa coboare in Baia-Mare daca nu ar fi fost respinsi de armata romana.
Tot Ucraina nu a recunoscut independenta Basarabiei si Bucovinei in 1918 considerandu-le parte a statului ucrainean.
Sudul Basarabiei si Bucovina de nord au fost rupte din trupul Basarabiei la cererea imperativa a Ucrainei sovietice care a si macelarit agresiv romanii la Fantana Alba, samd.
Ideea e că Rusia ne-a luat teritorii și nu Ucraina.
Istoria acelor vremuri e una complicată, însă în niciun caz cum simplist o prezinți tu. Ia de aici și citește, poate te îmbogățești.
„Dezmembrarea Imperiului rus care s-a produs în urma revoluţiei ruse din februarie 1917 a însemnat momentul crucial în care popoarele imperiului au accelerat lupta pentru afirmarea identităţii naţionale şi pentru propria organizare în state naţionale proprii, pe baza principiului autodeterminării. Basarabia, care fusese ruptă din Moldova în 1812, se găsea în situaţia unică de a se putea desprinde definitiv de Rusia. Cu toate că suferise un proces brutal de rusificare în cei 100 de ani de dominaţie rusească, fosta provincie continua să fie în marea ei majoritate românească, mai bine de 65% dintre locuitori fiind români. În aceste condiţii şi făcând apel la dreptul istoric, Basarabia a urmărit mai întâi autonomia faţă de Rusia şi apoi, drept scop final, unificarea cu România. Aceasta din urmă se afla într-o situaţie extrem de dificilă, fiind nevoită să contracareze ofensiva armatei germane, care ocupase mare parte din România şi viza înaintarea spre est. Statul român nu avea posibilitatea să vină în sprijinul basarabenilor decât cu sfaturi.
Situaţia Basarabiei s-a complicat în vara lui 1917, după ce, în luna iunie, Ucraina se constituia ca republică independentă de Rusia. Rada ucraineană, condusă de Vinicenko, a revendicat Basarabia. Românii au protestat pe toate căile. Chiar şi „Rumcerodul” de la Odesa, organul revoluţionar bolşevic filorus care îşi asumase, printre altele, conducerea Basarabiei, a protestat faţă de politica "imperialistă şi antidemocratică" a Kievului. Basarabenilor nu le putea fi negat dreptul la autodeterminare pe care îl invocau popoarele Rusiei. Astfel, guvernul de la Kiev şi apoi cel de la Petrograd, au recunoscut că pretenţia de ucrainizare a Basarabiei era neîntemeiată şi în consecinţă au renunţat la ea.
La 25 septembrie/8 octombrie 1917, Sfatul Ţării proclama autonomia Basarabiei. Succesiv, la 2/15 decembrie 1917, a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Noul stat continua să fie legat de Rusia ca stat federativ. Ca organ conducător executiv a fost ales un „Consiliu al Directorilor” în frunte cu Petre Erhan. Pentru că în Rusia puterea era preluată de bolşevici, basarabenii au fost nevoiţi să ia o decizie radicală şi, la 24 ianuarie 1918, la scurt timp după ce vecina Ucraina se rupea de Rusia, Republica Democratică Moldovenească şi-a declarat şi ea independenţa. Preşedintele republicii a fost ales Ion Inculeţ, iar şeful guvernului doctorul Daniel Ciugureanu.
În condiţiile dezordinii de nestăpânit, Consiliul Directorilor decide să ceară ajutorul armatei române. După mai multe apeluri primite cu prudenţă la Bucureşti, guvernul Brătianu a decis să trimită peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populaţiei, apărarea căilor de comunicaţie şi a depozitelor, cu menţiunea că armata română fusese chemată prin comandamentul militar rus.
La trecerea Prutului, armata română a fost întâmpinată cu bucurie. O delegaţie a Sfatului Ţării în frunte cu Pelivan şi Inculeţ a venit în întâmpinarea diviziei a 11-a care se îndrepta spre Chişinău. La 13/26 ianuarie 1918, armata română, sub conducerea generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău şi a restabilit ordinea. Unităţile bolşevice s-a retras la Tighina, fără a opune rezistenţă. În acelaşi timp, divizia 13 a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele bulgare, lipovene, tătare, găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de bolşevici şi pe care armata rusă le scăpase complet de sub control. Pacificarea regiunii a fost mai dificilă, dar până la 8 martie, în condiţii de iarnă grea, armata română a intrat în Cetatea Albă. Totodată, forţele bolşevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie.
Puterea sovietică, ignorând principiul autodeterminării pe care aparent îl susţinuse până atunci, a considerat acţiunea drept un act de agresiune pe propriul teritoriu, a rupt relaţiile diplomatice cu România şi a confiscat tezaurul României aflat atunci la Moscova.
În după-amiaza zilei de 27 martie 1918 s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ şi prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. După aceasta, reprezentanţii români s-au retras pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat. Acesta spunea: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepţia polonezilor, au declarat că se vor abţine, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri.
Imediat după declararea unirii, Rada ucraineană a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul. Guvernul român a respins pretenţiile acesteia asupra nordului şi sudului Basarabiei, precum şi obiecţiile nejustificate ale Rusiei. Reacţiile ostile au continuat pentru multă vreme, statutul României Mari fiind pus sub semnul întrebării.
Conferinţa de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920 România a semnatat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia care prevedea: "Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; Considerând că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România", părţile contractante recunoşteau "suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest hotar".
Efectele unirii au fost anulate după 22 de ani, în anul 1940. În baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, Rusia sovietică a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.”
Dar iată că nimic!
