Vriies a scris:No problem.
Mie mi s-a părut că ai analizat situația, cel puțin la început, „strategic și la rece” mai degrabă în favoarea Rusiei.
![]()
Mă rog, posibil. Adică, n-aș zice că sunt imposibile scenariile descrise de tine. Părerea mea este că, totuși, pui pe rol prea multe scenarii cu împărțeli. Îți aduc aminte că, cel puțin până acum, aia cu împărțirea Ucrainei nu prea ți-a ieșit.
![]()
De obicei sortii sunt de partea marilor puteri, din acest motiv consider ca balanta atarna mai greu in partea Rusiei, iar Ucraina are doar doua sanse si acelea probabile, prima daca invinge coruptia si inroleaza toti ucrainenii intr-un razboi defensiv de infanterie cu Rusia pe tot teritoriul Ucrainei, fie sa aiba norocul pe mana lui Putin ca acesta pe criteriul politic sa se retraga din Ucraina pentru a deschide frontul in Caucaz si Asia Centrala.
PS: Ai dreptate, Ucraina nu a fost impartita aparent, dar tot aparent a si fost impartita cel putin pe hartile geo-strategice.
Rusia a facut cateva greseli tactice majore in acest razboi:
1.) A pierdut controlul Ucrainei odata cu Revolutia Portocalie si nu a inteles nimic traind intr-o visare continua, desi putea interveni pe linie politica si FSB.
Rusia nu a invatat nimic din caderea si fragmentarea Imperiului Britanic ori a Imperiului Otoman ori Austro-Ungar.
2.) Rusia nu trebuia sa faca razboi cu Ucraina ci cel mult o Contra-revolutie Portocalie, iar apoi o purificare politica si in final federalizarea Ucrainei. Ar fi fost mult mai ieftin si foarte putin nociv pentru toata lumea.
3.) Daca tot a deschis acest razboi, trebuia sa oblige Belarusul sa participe cu trupe, iar Kievul nu trebuia lasat din mana cu orice pret.
Dupa ce ar fi cazut Kievul, Belarusul ar fi primit vestul Ucrainei pana la Carpati.
Republica Moldova trebuia capturata rapid, iar marile orase doar prinse in blocada si abia la urma lansata la nevoie o ampla ofensiva terestra dinspre nord si est.
PS: Practic Rusia a incalcat toate regulile unui razboi ofensiv de invazie si se bazeaza pe o taraganeala continua, pe pedepsirea ucrainenilor la modul naiv de parca oamenii de rand ar face si ar drege.
Rusia a actionat contraintuitiv si aproape ilogic, cam la fel cum au actionat Aliatii care fara norocul oferit cadou de catre Fuhrer la Dunkirk, fara erodarea resurselor germane in Africa de nord tot pe mana lui Hitler, la fel si decizia de a nu invada UK, si neutilizarea polonezilor si a prizonierilor rusi in batalioane mixte cu contract militar ca in Imperiul Roman, au ajutat Aliatii sa intoarca sortii razboiului.
