Cred ca a venit timpul sa oferim un exemplu presedintilor Romaniei din urmatorii 100 ani. Sa vada ce li se intampla daca nu-si fac treaba, daca nu-si cantaresc si nu-si indeplinesc promisiunile electorale, daca se comporta inadecvat si neconstitutional.
Iohannis ar trebui suspendat. I-am tolerat destul comportamentul abject al acestui arogant lipsit de empatie, dar deja a intrecut masura. Situatia e foarte grava, iar vremurile disperate cer masuri disperate. Ne trebuie un lider capabil sa rezolve problemele tarii. La vara trebuiesc organizate alegeri prezidentiale anticipate. Si cred ca n-ar fi rau daca s-ar reduce durata mandatului la unul singur, pe 5 ani. E suficient. De la al doilea mandat li se urca puterea la cap.
Sunt in acest moment oameni mai capabili decat el sa ne conduca si sa ne reprezinte tara.
Anca Dragu, care e seful Senatului si potential presedinte interimar, ar putea fi un succesor foarte bun.Are SNSPA si ASE absolvite, are titlul de doctor. A ocupat funcția de Ministru al finanțelor publice între 17 noiembrie 2015 și 4 ianuarie 2017, timp în care economia Romaniei a crescut, leul a trecut in deflatie, si au fost implementate un număr de măsuri de relaxare fiscală, precum simplificarea CoduluI Fiscal si cresterea transparenței finanțelor publice și informatizare a sistemului de plată a taxelor și impozitelor.
Dacian Ciolos, care poate nu a fost un premier de succes in rezolvarea problemelor interne, ar putea sa ne reprezinte foarte bine tara pe plan extern, fiind fost comisar european, mai ales ca este si fost lider al grupului europarlamentar RENEW EUROPE. Cu toate astea, eu vad USR-ul ca un partid mort dpdv ideologic pentru ca nu reuseste sa-si respecte doctrina progresista.
Mircea Geoana, secretarul adjunct al NATO, ar fi un lider mult mai capabil decat Iohannis, in ciuda reputatiei sale. Nu cred ca oricine poate sa ajunga secretar adjunct NATO. Sunt sanse mici ca PSD sa-l nominalizeze, prioritari fiind Alexandru Rafila si probabil vreun primar PSD mai de succes precum Negoita.
George Simion- empatic, patriot si proactiv, este exact tipul de presedinte de care au nevoie romanii in aceste momente dificile. Evident, cu un guvern tehnocrat alcatuit numai din specialisti din mediul de afaceri si din partide liberale , cu niste consilieri care sa-l mai traga din maneca cand are rabufniri nationaliste , si cu niste delegati si ambasadori la fel de liberali ca cei actuali care sa ne reprezinte tara pe plan extern. El ar trebui sa fie doar in tara sa se preocupe de problemele interne ale romanilor.
Cristian Diaconescu - l-am vazut la Congresul PNL organizat recent si inca ma intreb cum de este presedintele unui partid obscur (PMP) si nu este presedintele PNL-ului. A fost si in PSD, dar macar omul asta are scoala multa si comportament de politician. A fost ministrul justitiei din PSD in 2004 si ministrul de externe independent in 2012. Pare rigid, dar e cu 10 clase peste Iohannis la personalitate.
Deci avem 5 oameni mai prezidentiabili decat actualul presedinte.
Acum intreb: de ce naiba mai sta asta la Palatul Cotroceni?
SUSPENDATI-L ODATA!









