Probleme grave in familie. Cum sa gestionez situatia?

Buna seara!

Apelez la acest forum cunoscut pentru a primi niste sfaturi, niste idei, despre cum as putea sa gestionez o situatie care ma depaseste.

Situatia este urmatoarea:

Eu momentan nu ma aflu in tara, am plecat de cca. 1 an in Elvetia, ca reprezentant al companiei la care lucrez. De atunci nu am mai revenit in tara (planuisem sa revin cateva zile in vara aceasta, dar data fiind situatia actuala, nu am mai venit).

Acum cateva zile, cea mai buna prietena a mea, care sta pe aceeasi strada cu mama, mi-a spus ca mama si iubitul meu sunt impreuna.

Logic ca nu am crezut prima data, adica, pe bune??? Sa fim serioase, nu ne  mai uitam la telenovele de 15 ani...cam asta i-am raspuns prima data prietenei mele...Ea a incercat sa ma convinga ca nu-i arde de glume proaste si ca este cat se poate de adevarat, ca nu se ascund, ca se afiseaza impreuna...I-am spus sa-i surprinda cumva si sa-mi trimita poze pentru ca altfel nu pot sa-mi inchipui asa ceva. Am primit si pozele respective si asta a fost...intr-adevar sunt impreuna. Nu mai zic ca au recunoscut in fata prietenei mele, deci mai clar de atat...

I-am sunat sa imi explice ce se intampla, dar niciunul nu vrea sa vorbeasca despre asta. Spun doar " nu putem sa vorbim despre asta acum, vorbim cand vii in tara".

Momentan nu pot reveni in tara si ma simt ca un leu in cusca pentru ca nu am nicio explicatie de la ei, pentru ca nu pot sa-i infrunt...sentimentul asta ma omoara, imi vine sa ma duc peste ei.

Ma simt extrem de ranita, tind sa intru in depresie, dar sunt si nervoasa in acelasi timp. Chiar nu-mi vine sa cred, cum s-a putut intampla asa ceva?? Ei mereu s-au inteles bine, au facut o echipa buna, dar sa se ajunga la asa ceva? 

Incerc sa gasesc o explicatie in faptul ca mama intotdeauna a fost o fire mai aventuroasa, mai libertina in relatia ei de cuplu cu tata, a mai calcat si stramb, tata o iubea foarte mult si mereu inchidea ochii si trecea peste, pana intr-o zi cand mama a cam sarit calul si tata nu a mai suportat si a divortat...mama a fost mereu o femeie frumoasa, aranjata, dorita de barbati...dar dorita de iubitul meu? El are 32 de ani, ea are 55...

Alt aspect important de mentionat este faptul ca eu si iubitul meu (daca ii mai pot spune asa) avem o fetita de 2 ani care este in tara, in grija mamei mele. Am lasat-o cu toata increderea cu mama, stiam ca o sa aiba grija de ea, pentru mine si pentru sora mea a fost o mama grozava si este o bunica super...dar acum cand ma gandesc la situatia asta imi vine sa o iau de acolo, nu suport sa o stiu cu cei doi "porumbei". Ma gandesc la situatii practice si mi se face rau...fiica noastra doarme si ei doi...in fine...

Pe de alta parte, am o oarecare retinere in a ma certa foarte rau cu mama sau a ajunge sa nu ne mai vorbim. Acum cativa ani am pierdut-o pe sora mea, a murit intr-un accident de masina, pe mama a daramat-o, nici in ziua de azi nu stiu daca si-a revenit complet, plus divortul de tata, pe care stiu ca in sufletul ei l-a iubit, apoi si-a pierdut sora, practic eu si fiica mea i-am mai ramas...dupa ce s-a intamplat cu sora mea, nu stiu cum ar suporta sa ne piarda si pe noi, o iubeste foarte mult pe fiica mea...Dar pana la urma nu eu trebuie sa ma gandesc la asta, ea trebuia sa se gandeasca, inainte sa faca ce a facut.

Ce as putea sa fac in situatia asta? Cum sa actionez? Si mai ales, cum sa rezist aici, fara sa imi pierd mintile, ca simt ca innebunesc? Voi ce ati face daca ati fi in locul meu?

Multumesc,

Silvia

As lua fata iar prietenului si mamei le-as da flit. Totusi, nu as indeparta copilul de ei, are nevoie de tata si bunica. 

E bine ca ai curajul sa vorbesti despre asta; e posibil sa ai nevoie si de terapie, pentru a nu avea consecinte pe termen lung.

Nu ma pot pune in locul tau, insa e clar ca ambii au actionat fara nicio grija fata de tine si fata de copil (daca relatia continua, copilul va fi pus in situatia de a intelege lumea un pic anapoda, crezand ca asa ceva e normal).

Tu, pe termen lung, te intorci sau ramai in strainatate? Daca ramai acolo, poti aranja sa iei copilul cu tine, fara sa ii negi acces partenerului, dar asigurandu-te ca nu creste intr-un mediu in care tatal si bunica au o relatie. Daca esti acolo reprezentand o companie, probabil ai o situatie finaciara OK si ai putea face acest aranjament. Fiica ta cati ani are? E deja la scoala? E constienta de ce se intampla?

Presupun ca relatia nu va fi pe termen lung, din cate spui despre mama ta (e nepoliticos ce spun, insa pare sa sara de la unul la altul). Mama ta imi pare o influenta mai periculoasa decat iubitul (sa spunem ca el a fost slab si a cedat, e curvar etc). Insa mama ta ar fi trebuit sa stie ca e o limita de netrecut, si daca a facut asta odata, cine garanteaza ca nu o va mai face cu alti barbati cu care ai relatii in viitor?

Fiica mea are 2 ani. Stiu ca nu imi face o recomandare prea buna faptul ca am plecat cand ea avea doar 1 an, dar situatia a fost de asa natura. Era ceva provizoriu, care ne aducea beneficii pe termen lung, stiam ca o las pe maini bune cu mama mea si cu iubitul meu. 

O sa vad ce am de facut dupa ce le aud "explicatiile", nu ca ar conta prea mult, finalitatea e aceeasi, dar innebunesc daca nu aflu ce au de zis vis a vis de asta.

Incerc sa vin acum in tara, sa vorbesc cu ei, dar sa vad cum este situatia, daca trebuie sa stau in carantina 2 saptamani dupa ce ajung etc.

Contractul meu aici expira in februarie, iar din martie ar trebui sa revin la locul de munca din tara...ma rog, cu pandemia asta sa vedem ce o mai fi...

Pana atunci nu am posibilitatea de a o lua pe fiica mea cu mine aici, am multe deplasari, nu am cu cine sa o las...

Probabil tot cu mama o voi lasa pana ma intorc pentru ca nu am cu cine. Desi in acest moment simt ca imi murdareste copilul, nu stiu sa explic sentimentul.

Cand revin in tara, copilul o sa stea cu mine, iubitul meu la revedere, iar in ceea ce o priveste pe mama, nu stiu o sa vad. Dupa ce a pierdut-o pe sora mea, a fost rau de tot, cu greu si-a mai revenit, am crezut ca o pierdem si pe ea, nu as vrea sa se intoarca de unde a plecat, ma mir ca ii mai port si de grija, pt ca acum simt ca daca as avea-o in fata ochilor, as...nu mai zic...simt o repulsie fata de ea de fiecare data cand vorbim la telefon despre fiica mea.

Dar acum mor pana nu ajung la ei, e un sentiment pregnant de neputinta, de frustrare, de durere, de scarba.

Nu am ajuns sa ma gandesc pana acolo, ca in viitor ar putea avea relatii si cu alti barbati din viata mea.

Am mai citit despre situatii asemanatoare si se intampla mai des decat am putea crede. Principala explicatie in majoritatea situatiilor este ca cei doi in cauza (mama si ginerele/tatal si nora/cumnati etc), petrecand atat de mult timp impreuna, ajung sa se apropie prea mult, sa descopere ca au lucruri in comun, pana ajung sa se descopere de tot.

Oare asta sa fie si explicatia lor? Ca am plecat eu, ca iubitul meu a ramas singur de un an, ca au petrecut atat de mult timp impreuna avand grija de copil, incat s-au indragostit? Sau sa fie doar ceva fizic? Doamne... Dar oricum o dau, chiar poate exista dragoste adevarata intre un barbat de 32 si o femeie de 55? Sau atractie fizica? Nu zic, mama este superba, chiar si la varsta ei, dar oricum are o varsta...in fine...ce sa mai zic...

Observ doar ca vorbesti mult, cauti tot felul de explicatii si faci prea mari eforturi sa intelegi ceva foarte simplu.

Ai doar doua posibilitati mari si late:

1. Iti iei copila si termini orice fel de relatii cu cei doi.

2. Accepti situatia si il impartiti in mod cat mai egal pe partenerul tau.

Cineva ar putea sa spuna ca mama ta s-a sacrificat pentru tine si a preferat sa intretina relatii sexuale cu partenerul tau, pentru ca acesta sa nu incerce cu alte tipe.

My god!

Ceva foarte simplu? Asta e ceva foarte simplu de inteles? Serios? De cand?

Fac eforturi sa inteleg un lucru atat de banal, cum ar fi ca mama si iubitul meu nu stiu ce?

In ziua de azi, asta a devenit ceva normal? Imi cer scuze atunci, nu stiam.

Normal ca de la asa ceva ajungi sa vorbesti si singur, n-ai cum sa nu-ti pui intrebari. Nu sunt atat de "deschisa" sa inteleg asa ceva.

Si ultimele randuri nu prea stiu ce-i cu ele...asta poate in lumea oamenilor bolnavi la cap

multumesc oricum pt interventie

SilviaPP a scris:

Ceva foarte simplu? Asta e ceva foarte simplu de inteles? Serios? De cand?

Simplu de inteles. Lucrurile sunt atat de grave, incat solutia devine foarte simpla. Ce nu intelegi?

Problema ta este ca inca mai cauti solutii. Ok. Spor la gasit.

Odata ce tu esti plecata de acolo de peste 1 an,  tot ce a ramas in spate nu mai are valoare.  Pe copila o poti ridica oricand si cu forta daca s-ar impotrivi cei doi.  Sentimentele nu mai conteaza.  Nu mai umbla dupa poze si alte prostii, n-ai nevoie de nimic din astea decat copila.   Mergi si tu acolo cu un barbat energic, un avocat si politist eventual sa fi in siguranta. 

Sint convinsa ca si tu ai intrat in diferite relatii de cand in Elvetia, ca nu-i Arabia Saudita stilul de viata de acolo, in plus, esti o femeie in viata, nimic condamnabil.

Te orientezi sa te mariti cat mai repede sa ai drepturi legale in Elvetia si povestea s-a terminat.   Timpul rezolva restul.   

SilviaPP a scris:

Buna seara!

Apelez la acest forum cunoscut pentru a primi niste sfaturi, niste idei, despre cum as putea sa gestionez o situatie care ma depaseste.

Situatia este urmatoarea:

Ce as putea sa fac in situatia asta? Cum sa actionez? Si mai ales, cum sa rezist aici, fara sa imi pierd mintile, ca simt ca innebunesc? Voi ce ati face daca ati fi in locul meu?

Multumesc,

Silvia

Cu prima ocazie când o să poți, îți iei fetița și pe ei  îi lași să se f*tă în draci. 

Ce poti sa faci?

Iti iei copilul, cat de repede, si restul nu cred ca mai tine de tine. 

Iubitul, tatal, va avea si alte aventuri, mama ta la fel. Si probabil si tu.

Dar separi viata voastra tumultoasa de sanatatea psihica a copilului. Explici si tatalui si bunicii ca nu se pot afisa ca un cuplu in fata copilului, ci doar separat. Cel putin pana va creste mai mare -pana atunci oricum se despart.