Motorină a scris:
Sunt multe relatii care "functioneaza" pe schema asta: el sau ea sunt cu increderea la 0, dar obsedate de celalalt. Celalalt e mai prost decat primul, dar ramane sef, se lasa rugat, iubit, iar in schimb, face pe seful/nazuri. In total, amandoi sunt prosti, si nu depasesc inteligenta "sefului". Dar e dragoste oarecum neconditionata, pentru ca prostul care il iubeste orbeste pe "sef/sefa", ar face orice pentru el, nu vede rostul vietii fara acea relatie.
Ei bine, eu nu vreau asa ceva. Visez la o partenera egala, cu inteligenta ei, care sa ma aleaga la randul ei, si sa fie in stare sa respire fara mine, sa-mi poata da si peste nas (prietenos) unde o duce mintea mai mult, sa nu ma vada vreun ceva (maret) ce nu sunt, si nici sa nu se creada ea vreo nemaintalnita de neinlocuit.
Dragoste platonica, domne. Adica raman singur, dar am vise frumoase
O partenera care poate sa respire si fara tine te poate parasi in caz ca ajungi imobilizat la pat in urma unui accident de masina. In ziua de azi, nu se mai pune intrebarea cat de mult iubim pe cineva.