Jocul de-a scriitorul!

Si chiar in acel moment un traznet il rapuse pe Daniel.

Uf ce zi, isi spuse in sine Bronx. Reusi sa se adaposteasca intr-o vagauna.

Dar nici in acea vagauna nu va avea liniste Bronx...

abia intra acolo, si observa ceva ciudat. Niste bucati de haine aruncat, pe jumatate arse, alaturi de lemne si niste pietre. Probabil ca persoana care fusese acolo, facuse focul... in mintea lui Bronx, isi faceau aparitia tot felul de ganduri mai mult sau mai putin sinistre. Abia peste 5 minute, observa ca vagauna se continua in munte. Porni intr-un fel de aventura in aceasta pestera.. cu cat inainta, cu atat de facea mai intuneric, iar pe jos era alunecos. Isi aduse aminte ca in buzunar, avea o bricheta. O aprinse, si vazu ceva, pe jos, la mai bine de 15 m de el. Alerga spre acel lucru si observa cu stupoare ca era Sonia. Se pare ca era inca in viata...

Sonia isi veni in fire...

-Bronx, tu esti??

-Da...am venit sa te salvez.

-Deodata, privirea Soniei i se incetosa...

-Daniel!..striga Sonia cand isi mai reveni in fire..unde e Daniel...?Vreau sa vorbesc cu Daniel!!

Bronx ii spuse cu parere de rau de nefericitul accident pe care il avuse bietul mafiot, iar Sonia izbucni in lacrimi disperata:

- Tu nu intelegi??Daniel e singurul care ne poate ajuta sa scapam cu viata.Esti sigur ca e mort?..

- Pai , sigur nu sunt ca nu am cercetat pulsul, am zis ca mai important e sa dau de tine , ca poate tu erai in pericol..am innebunit Sonia, parca traiesc un cosmar

-Esti un neghiob, spuse aceasta sarind la gulerul fratelui sau..fugi imediat si vezi daca poti sa il salvezi ep Daniel, altfel o sa murim dracului cu totii.

Ingrozit de privirea straina si de gheata cu care il fixa Sonia, Bronx fugi afara din epstera si alerga spre locul in care cazuse Daniel lat.

Stupoare! Nici urma de Daniel.

Bronx se invarti in jur in speranta ca poate va da de mafiotul acela marsav. Nu intelegea ce vazuse Sonia la el.

Tampit sunt (gandi el).

Ce ma mai intereseaza Mafiotul? Sonia este in viata asa ca se va spala ea pe cap cu libidinosul acela.

Si astfel gandind isi indrepta pasii spre casa, hotarat sa renunte la orice.

Incepu sa coboare in pasi rapizi.Afara ploua si in sufletul lui se mutase furtuna..nu avea sa mai lase pe nimeni sa il faca sa se simta vinovat..nu mai voia sa sufere si sa se autopedepseasca pt greselile altora..era deja prea mult. Demonii altora amenintau sa devina proprii lui demoni, si el avea deja atat de multi incat simtea ca nu mai poate duce.

Biata lui mama, chinuita o viata de complexele unui tiran care nu putea fii fericit..sarmanu ei suflet..a incercat sa ofere iubire pana cand, innebunind a ajuns pierzanei..nici un om nu merita sa te distrugi pt el..nimeni nu are dreptul sa iti ceara sa iti calci demnitatea si credinta..poate doar sa astepte ca tu sa aci sacrificii pentru el.nu sa iti impuna ca dovada de iubire.

Sonia era sora lui mai mica si avea sa o iubeasca toata viata, cu bune si rele, cu rele si bune. dar acum era timpul sa o lase in voia Domnului.

Bietul preot Bronx, mai amarat si trist ca niciodata, cu fiecare coboras care il depasea pe munte,..cu atat mai puternic ii parea rau de ce gandea si simtea..isi amintea de Sonia cand era o copila curata, cata lumina emanau ochii ei..cata veselie imprastia in jur , iar cele mai intunecate colturi, sub caldura ei deveneau fulgi de cristal...

Ajunse acasa la Sonia. Usa era larg deschisa. Intra cu teama in suflet. Poate a ajuns Sonia inaintea mea si a uitat usa deschisa. ... Dar ramase perplex! Toata casa era ravasita.

Pe pat vazu o cutie de carton plina de poze alb negru..poze vechi..poze din trecut indepartat...

Tot acolo o regasi si pe Sonia, acea Sonia care ii bucura-se privirile odata...acea Sonia langa un barbat..langa Daniel, dar un Daniel schimbat..un Daniel cu privire calda...erau 2 copii, nu le dadeai mai mult de 17 ani. Sonia zambea, cu zambetul ei frumos si plin de viata...in spate era un stejar al carui frunze luate de vant, ajungeau in parul ei bucalat.

Intoarse poza si de abia deslusi cateva randuri scrise cu cerneala : iubirea noastra va dainui veci, sufletul meu..iar mai jos: mereu al tau, Daniel

Puse poza cu grija pe noptiera si incerca sa caute atent nestiind ce..cauta acel ceva pentru care altii inainte intoarsera toate sertarele pe dos si imprastiasera toate lucrurile..acel ceva care poate va reprezenta o 'cheie' ..un semn ca totusi daca el poate sa faca o schimbare, si daca nu ar insista s-ar afce vinovat de faptul ca , desi ar fi putut, a refuzat sa ajute

Privi circumspect si in debara! De ce? Habar nu avea. Cert esta ca tocmai in acea incapere plina cu toate vechiturile posibile descoperi un caiet cu coperti maro. Patina timpului isi pusese amprenta pe el. Deschise la intamplare o fila si... surpriza!

Era jurnalul mamei lui. Incepu sa citeasca