Acum am citit si eu toata povestea ta, ca mi-a aparut subiectul primul in lista.
E tare trist tot ce ai povestit, citind mi s-a facut pielea de gaina, prin tot ce ai trecut...
Nu te supara pe mine ca pun intrebarea asta, poate e o intrebare prosteasca, imi cer scuze daca te supar, chiar nu imi doresc asta, dar esti sigura ca nu esti adoptata? Ma rog, nici cu un copil adoptat nu te comporti asa. Dar diferentele facute de mama ta intre tine si sora ta? Comportamentul surorii tale si al mamei tale? Sa te blesteme sa mori? Si atatea si atatea. Sora ca sora, dar o mama adevarata nu are cum sa se comporte asa.
Cum adica, te-au facut ca sa ai grija de ei la batranete?
Nu ai cum sa pierzi iubirea unui parinte. Nu stiu daca intr-adevar poate sa existe asa ceva. Mai bine te gandesti ca iubirea aia nu a existat niciodata, din vina lor, nu ca ai pierdut-o tu sau mai rau ca ai participat cu ceva la aceasta pierdere si ca tot tu ai fost de vina ca nu ai recuperat-o. Gandurile astea te distrug.
Parerea mea este ca te distrugi si iti distrugi si sanatatea, si asa mai fragila, daca continui relatia asta bolnava cu ei, ca altfel n-am cum sa ii spun. Strange din dinti si termin-o cu ei. Si foarte important, nu ii lasa sa te castige iar folosindu-se de copil. Copilul nu are nicio vina, inteleg ca il iubesti, dar asta e, iubeste-l tu acolo de la distanta, dar fara sa te inmoi in fata lor daca il baga pe el la inaintare.
Este bine ca il ai pe sotul tau langa tine, ca te intelege, ca te iubeste si niciodata sa nu ii lasi sa se bage intre voi!
Ai grija de tine si de sanatatea ta!