Sufletul pereche, legate, reflexie unica pe pamant and stuff

Stu' a scris:

eu cred ca trecutul apare sa te mangaie, cand nu are cine sau nu stie sau nu poate - si ai nevoie de mangaieri.

Uneori te mangaie, alteori te trezeste la realitate. Depinde de caz. 

Stu' a scris:

daca o simti cu adevarat, nu ai nevoie sa o intelegi. cumva se traieste prin tine.

oricum, iubirea nu se poate exprima in cuvinte. asa cum nici eternitatea nu se poate. si nu se poate nici iintelege.

Iubirea se simte dar actiunile facute dinspre zona de sentimente pot fi explicate sau intelese ulterior. Nu zic ca rationalizarea se realizeaza pe loc. 

Maeve. a scris:

Uneori te mangaie, alteori te trezeste la realitate. Depinde de caz. 

de acord. 

orice revelatie te poate mangaia, daca o lasi. revelatia are rolul de a te vindeca, de a iti da ragaz de odihna din preaplinul vietii, sa te odihnesti undeva la marginea eternitatii.

Maeve. a scris:

Iubirea se simte dar actiunile facute dinspre zona de sentimente pot fi explicate sau intelese ulterior. Nu zic ca rationalizarea se realizeaza pe loc. 

poate si de aceea revine trecutul? sa ti se releve mai bine, mai profund, pe etape?

si tot o forma de mangaiere e si asta..da, nu se exclud reciproc.mt

Am inteles tot. 

Iubirea nu se poate reduce la un singur suflet. Dar sufletele pot sa se releve cu adevarat doar prin iubire.

Dar, pe cati oameni, pe atatea pareri.

Stu' a scris:

Ei, poate ca daca ai fi si tu un mai bun credincios, ai duce o cale mai dreapta si in iubire.

Asa, ca rebel, poate te indepartezi de sansa, te autosabotezi.

La asta te-ai gandit?

E exact invers. Dumnezeu este principalul vinovat pentru ca sufletele pereche nu se gasesc. Si am s-o demonstrez stiintific.

Este imposibil din punct de vedere matematic/statistic sa se gaseasca sufletele-pereche si sufletele-reflexii. Sunt 7 miliarde si jumatate de oameni, si fiecare este unic. Combinatiile sunt atat de multe, incat un om nu are absolut nicio sansa sa afle perechea sa in timpul unei vieti atat de scurte. Poate ca perechea sa e la 1000 de km de distanta, pierduta in multimi. Poti trece pe langa ea pe strada si habar nu ai. Cum o afli? Cum calculezi PERFECT MATCH? Cum sa intri in comunicare cu atatea posibile perechi, cat timp poti investi concret? In realitate un om are doar cateva sute de sanse in viata sa (anturajul din scoala, anturajul de la serviciu, ce mai intalneste in viata sociala). Sansele ca sa fie perechea sa in aceste sute de variante intalnite in viata este infinitezimala, neglijabila, aproape zero.

Dar sa presupunem ca ar exista un supercomputer care poate rula toate combinatiile posibile de oameni. El ar sti ca pereche cuiva (inginer in Urlati, sa zicem) este o secretara din  Sculeni. Pentru ca i-a iesit computerului ca ei doi au PERFECT MATCH. Sau un ungur mecanic auto din Tusnad are ca pereche o lituaniana asistenta medicala din Vilnius. No problem, invata engleza si se muta impreuna in Cernauti, sa fie la mijloc. Sau discuta in limbajul mutilor, ce importanta are, de vreme ce sunt suflete-reflexii. 

Ei bine, dumnezeu este aceasta entitate care ar putea procesa toate combinatiile pentru a gasi PERFECT MATCH fiecarui om. Deschideti orice carte de teologie, scrie negru pe alb ca dumnezeu este omniscient si omnipotent si omniinteligent. Deci are capacitatea de procesare.

De ce atunci dumnezeu desparte perechile si azvarle pe sarmanii oameni departe unul de altul, pe unul il face sa se nasca pe Slobozia si pe altul la Bekescsaba? "Na, mai gasiti-va, fraierilor, hai, cautati-va, eu ma uit de aici de sus si ma râd pe mine de ma doare burta", zice Dumnezeu. 

Nu numai ca e o batjocura totala, dar dumnezeu chiar uraste oamenii. Daca ar vrea sa fie fericiti, i-ar ajuta sa se gaseasca in copilarie/tinerete, si bietii de ei, cum s-ar aprinde de bucurie ca niste becuri cu led colorate! Dar nu, nu e voie. Dumnezeu intentionat ii arunca aiurea, ca sa sufere. 

Si in loc sa avem cupluri fericite, cu copii iubiti, in care dragostea sa ilumineze fiecare gest si imbratisare si cina si activitate in comun, incat cantitatea de bine sa creasca exponential in lume si sa se transforme lumea intr-un paradis, avem cupluri nefericite, adultere, tanjiri, indragosteli de persoane nepotrivite, traume, dezamagiri, menaje a trois, parasiri de domiciliu, copii crescuti pe strada si nefericiti si plini de furie, alcool, violente conjugale, certuri, angoase, si cate si mai cate, incat lumea se transmuta in infern.

dumnezeu este singurul vinovat. Poate, dar nu vrea sa ajute oamenii sa fie fericiti. Pentru ca e rau!

Asa... inainte de a sari sa va aparati dumnezeul lenes si care suge suferinta omenirii cu paiul, ganditi-va cinci minute la asta: imaginati-va cum ar fi fost daca intalneati PERFECT MATCH inca din copilarie/adolescenta, si ce energie s-ar fi generat prin alchimia voastra... cate realizari ati fi avut, motivati si ambitionati de dragostea curata dintre voi... si unde sunteti acum... in rahat pana la gura.... Cui trebuie sa multumiti pentru asta? Dumnezeului omniscient si omnipotent, care nu a miscat un deget pentru voi.

Stu' a scris:

Asadar tu vezi sufletul pereche/reflexia ca un partener de cursa lunga, lina, pana la finish?

Daca gateste bine, e posibil    daca nu devine si prea reflectie din oglinda! 

Stu' a scris:

fara certuri, fara razboaie?    se poate nasta arta din liniste?

Pentru oricare cearta e nevoie de un partner diferit sa ai ce-i reprosa!!! 

Stu' a scris:

si cum te vindeci..de sufletul pereche?

Asemanarea fizica n-are nimic cu acest topic?   Am auzit vorbe ca semanam ca 2 picaturi de roua ... ne-am nascut unu pentru altu, dar nu stiu care este filozofia in spatele acestori vorbe.   Pe unde am citit in maghiara nu tin minte sa fi intalnit aceste cuvinte sau nici pe alta limba, poate mai demult nu se vorbea de asa ceva???

observant a scris:

Uneori am impresia ca vorbesc cu un adolescent de 15 ani. 

Ia un om cu EQ mic, cum i-l cresti?

Ia un om cu muschi slab dezvoltat. Cum i-l dezvolti?

Ia iubirea si adauga ca si conditie de existenta si liberul arbitru - cum poti, concret, sa intervii?

Cand un copil iti cere sa il ajuti cu ceva anume si tu stii ca i-ar face mai mult rau, cum il ajuti?

Cum? Aceasta e intrebarea. 

Cat?

Noi suntem, ca oameni, limitati. Asta inseamna ca suntem limitati in cunoastere. Asta inseamna ca nu putem cuprinde cu mintea acea Logica universala, astfel ca acuzele noastre sunt schioape in fata intelepciunii universale. Cel mult putem intui aceasta intelepciune, cel mult.  Noi incepem lucruri, cu toata intentia de a face bine, dar nu avem certitudine ca se va finaliza cu bine, care oricum e un bine relativ. Tu vrei absolutul, dar cum sa ajungi acolo, la absolut, daca nu evoluezi astfel incat lucrurile pe care le incepi sa le si termini cu certitudine asa cum ai si inceput - tu, de unul singur? Nu stiu ce se intampla dupa ce evoluam, dar pana atunci, acum, suntem limitati in cunoastere si nu poti sa te dezvolti fara sa iti lucrezi muschii, si nu poti sa iti lucrezi muschii fara sa te straduiesti, si nu ai de ce sa te straduiesti sa faci mai mult daca le ai pe toate deja. Iar straduinta implica, dupa cum stim, in mai mica sau mai mare masura, suferinta. Il apreciai pe Cioran, nu? Si cat apreciaza Cioran suferinta!

Poti sa vrei sa faci un bine, dar bine va iesi in final? Cred ca fara ajutor, sansele sunt infime, la nivelul nostru de acum. De aceea oamenii care cred, se roaga. Se roaga sa fie ajutati. Cea mai frumoasa rugaciune nu este sa ceri ceva anume, ci sa ceri ce stie El ca e mai bine pentru tine si poate tu nu ai habar, macar. Si chiar daca nu avem certitudinea ca se indura de noi, sa ne ajute mai mult, macar avem speranta care ne duce mai departe, energia vitala de a continua sa ne straduim, sa incercam sa fim mai buni, sa facem mai putin rau in jurul nostru. Undeva, in coltul constiintei ramane speranta ca totusi ne-am straduit suficient incat sa meritam macar un strop de mai mult, acolo unde noi nu putem face mai mult. O picatura in ocean, dar o picatura! Si asa ne exersam smerenia si recunostina pentru fericirile pe care le avem deja. Le pretuim, nu uitam de ele, nu lasam sa se astearna praful pe ele. 

Tu nu vezi cum oamenii din jurul tau arunca la gunoi fericiri ,,invechite''? Oare pentru ca somnul ratiunii naste monstri? Oare pentru ca avand certitudini, devenim mai aroganti si lipsa smereniei ne face sa credem ca le meritam pe toate, fara sa oferim nimic in schimb? Sau prea putin?

Tu vii si imi spui ca un barbat si-a parasit femeia si copiii pentru ca a realizat intre timp ca acea femeie nu e sufletul lui pereche, ca exista si alte femei cu care rezoneaza mai bine, care il alinta mai mult, care il fac mai fericit. Eu vin si iti spun ca acel barbat nu merita fericirea aia ideala, ca se preocupa prea mult de el, prea putin de copiii si de familia lui. Un om e un intreg univers, iar lumina lui paleste doar atunci cand te indepartezi de el. Potential exista in toti oamenii si daca tu poti mai mult, provoaca in cei din jur sa fie mai mult. Nu degeaba se spune ca iubirea muta muntii din loc. Acei munti pot sa fie ce vrei tu sa fie, ce apreciezi tu sa fie.

Oamenii care se preocupa prea mult de fericirea lor, opusi 100% stoicilor, merita intr-adevar sa fie mai fericiti? Ce este fericirea absoluta de care te plangi tu ca nu ai parte?  Nu e ipocrizie sa plangi copiii batuti si parasiti, cand tu nu stii aprecia ca ai un acoperis deasupra capului, anumite , cum le spui tu, placeri intelectuale destul de constante, mancare pe masa si timp sa dezbati toate problemele universului? Din gura apreciezi, din traire nu. Te revolti. Daca nu e ipocrizie ce e, aroganta? 

Se spune ca esti fericit nu atunci cand ai mai mult, ci atunci cand ai NEVOIE de mai putin. Nemultumitul intotdeauna va fi nemultumit pentru ca se va concentra mereu pe nemultumirile lui, in loc sa isi umple sufletul de ceea ce are. Nu le poti avea pe ambele, in viata trebuie sa prioritizezi, pentru ca nu poti sa fii cu tot sufletul si in barca si pe tarm. Bineinteles ca  tu poti sa folosesti pretextul ideal de a nu prioritiza, doar pentru ca nu iti convine cum stau lucrurile. Si cu asta ce ai facut? Ce ai realizat? Nu inseamna ca esti pe drumul cel bun. Asta nu iti aduce nici certitudini, nici absolut. 

In viata, daca traiesti doar pentru tine si doar pentru placerile tale, ajungi sa fii cel mai singur om de pe pamant. Si nici macar singuratatea nu mai esti capabil sa o intelegi si rostul ei. Daca exista. 

Si acum, te invit sa cauti cu lupa fericirea zugravita in versurile de mai jos:

,,Te-am intarziat o clipa

Mi-ai scapat printre ezitari

Am regretat apoi o eternitate

Si inca mai doare.

Dar ce bine, suflete,

Ca te stiu pe de rost

Si inca mai pot sa vorbesc

Din cand in cand

cu tine.'''