Despre deciziile grele - situatii ipotetice

King1 a scris:

Si ar mai fi niste nuante de elucidat aici:

Inselatul ar putea fi sentimental sau numai fizic? Adica sa zicem ca eventuala sotie a mea sa aiba la locul ei de munca o iubire platonica cu un coleg (petrec mult timp impreuna, mananca mereu unul cu altul, isi spun vorbe dulci, ca se iubesc etc), dar care cumva umbreste relatia cu mine (fara sa imi dau seama insa ca ar fi vorba despre asta)?

Iar fizic - cat de departe ar trebui sa mearga lucrurile pentru a fi inselat fizic?

Inselatul cu gandul se pune?

Cred ca un gen de asta de relatie si faptul ca ii ocupa gandurile, si spera la mai mult si isi face planuri, are efecte mai mari in comportamentul partenerului in relatia voastra decat una strict fizica, unde deja are ceea ce si-a dorit.

ar conta daca relatia ar fi fost doar platonica, dar nu foarte mult. Prea putin, adica...

King1 a scris:

Si ar mai fi niste nuante de elucidat aici:

Inselatul ar putea fi sentimental sau numai fizic? Adica sa zicem ca eventuala sotie a mea sa aiba la locul ei de munca o iubire platonica cu un coleg (petrec mult timp impreuna, mananca mereu unul cu altul, isi spun vorbe dulci, ca se iubesc etc), dar care cumva umbreste relatia cu mine (fara sa imi dau seama insa ca ar fi vorba despre asta)?

Iar fizic - cat de departe ar trebui sa mearga lucrurile pentru a fi inselat fizic?

Inselatul cu gandul se pune?

Iubirea adevarata rezista oricarei "ispite"... 

De ce n-ar functiona "liberul arbitru" si in sensul alegerii de-a nu-ti insela partenerul nici cu gandul, nici cu fapta, chiar daca exista "provocarea la tot pasul", sa zic asa?

In relatiile de cuplu apar "semne" destul de evidente cand ceva nu-i chiar "cosher" si simti ca relatia incepe sa se transforme in altfel de relatie, avand ca baza mai mult compromisul , ceea ce in mod firesc nu ar trebui sa fie...

Fiecare om are libertatea de-a lua decizii, care pot duce la a continua o relatie de compromis sau de-a incheia relatia.

Da, sunt semne, noi ne-am prins de ele ca erau semne dupa ce am aflat.

Dar aici am dat doua exemple in care in unul decizia de a face un compromis a dus la o viata de familie normala, in care relatiile dintre parinti si copii sunt asa cum trebuie sa fie pentru binele psihic al copiilor - si nu doar alor tai, ci si ai celeilalte - ce femeie ar putea face asta, eu nu cunosc pe nimeni altcineva care ar fi reactionat ca ea, - iar in cealalta, in care s-a decis incheierea relatiei si s-a refuzat compromisul, ai un om care era bun si implicat ca tata, dar care acum este evitat si urat de fiica sa, sub influenta mamei care nu poate trece peste ideea ca a fost parasita pentru alta si in felul asta se razbuna pe fostul sot.

Stai, Enki, nu trage concluziile. Nu e sigur ca in cazul copiilor cu tata cu 2 familii se va dovedi pentru psihicul lor ca a fost mai bine. Insa, e clar, sa iti intorci copilul impotriva oricui, doar pentru ca tu ai probleme - nu se face. Doar ca unii parinti devin mai putin responsabili si fata de copii cand isi iau lumea in cap - si nici in acest caz nu i-as lua apararea, i-as lasa sa si-o gestioneze singuri - tata si copil.

Enki a scris:

Da, sunt semne, noi ne-am prins de ele ca erau semne dupa ce am aflat.

Dar aici am dat doua exemple in care in unul decizia de a face un compromis a dus la o viata de familie normala, in care relatiile dintre parinti si copii sunt asa cum trebuie sa fie pentru binele psihic al copiilor, iar in cealalta, in care s-a decis incheierea relatiei si s-a refuzat compromisul, ai un om care era bun si implicat ca tata, dar care acum este evitat si urat de fiica sa, sub influenta mamei care nu poate trece peste ideea ca a fost parasita pentru alta si in felul asta se razbuna pe fostul sot.

Mai devreme sau mai tarziu se-ntampla "despartiea" in fapt acolo unde relatia functioneaza " normal", dar baza ei este compromisul. Decat sa se produca "separarea" mai tarziu (care poate fi chiar prin disparitia prematura a unuia dintre ei), mai bine pleaca unul din relatie atunci cand s-a constatat ca intre ei balanta inclina mai mult inspre compromis.

Stu' a scris:

Stai, Enki, nu trage concluziile. Nu e sigur ca in cazul copiilor cu tata cu 2 familii se va dovedi pentru psihicul lor ca a fost mai bine. Insa, e clar, sa iti intorci copilul impotriva oricui, doar pentru ca tu ai probleme - nu se face. Doar ca unii parinti devin mai putini responsabili si fata de copii cand isi iai lumea in cap - si nici in acest caz nu i-as lua apararea, i-as lasa sa si-o gestioneze singuri - tata si copil.

De bagat in gestionarea problemelor celor care ne-au fost cei mai buni prieteni timp de 10 ani nu se pune problema, el s-a mutat si doar ne mai salutam si trimitem mesaje de sarbatori, cu ea nu mai vorbim deloc. Iar el a incercat in repetate randuri sa tina legatura cu fiica, doar ca ea efectiv fugea de el cand il vedea ca o asteapta la scoala.

La ceilalti, in schimb, situatia este foarte stabila de peste 10 ani de zile, pe copii ii cunosc, si sunt foarte bine, se impaca bine si cu fratii lor vitregi. Fiind mici cand s-a intamplat totul, au luat situatia ca atare, ca o stare de fapt si asta este meritul mamei, care cum am zis, e o femeie foarte desteapta, de fapt chiar inteleapta. Intre timp a venit si al treilea copil in familia lor si amandoi gestioneaza totul foarte responsabil.

Lucia N a scris:

Mai devreme sau mai tarziu se-ntampla "despartiea" in fapt acolo unde relatia functioneaza " normal", dar baza ei este compromisul. Decat sa se produca "separarea" mai tarziu (care poate fi chiar prin disparitia prematura a unuia dintre ei), mai bine pleaca unul din relatie atunci cand s-a constatat ca intre ei balanta inclina mai mult inspre compromis.

Da, Lucia, si ce faci daca pleci din relatie?  Ramai singur sa te ofilesti pana la adanci batraneti?Te apuci sa iti cauti partenerul ideal cu care rezonezi cosmic? Asta presupune investitie de timp si de energie, iti permiti ca mama sa faci asta, cand ai doi copii mici in responsabilitate? Si de ce ai pleca dintr-o relatie care functioneaza foarte bine si e fericita chiar si pe baza de compromis - adica iertare si acceptare din partea ta pe care ti le asumi- doar ca sa tii o balanta imaginara in echilibru?

Enki a scris:

Da, Lucia, si ce faci daca pleci din relatie?  Ramai singur sa te ofilesti pana la adanci batraneti?Te apuci sa iti cauti partenerul ideal cu care rezonezi cosmic? Asta presupune investitie de timp si de energie, iti permiti ca mama sa faci asta, cand ai doi copii mici in responsabilitate? Si de ce ai pleca dintr-o relatie care functioneaza foarte bine si e fericita chiar si pe baza de compromis - adica iertare si acceptare din partea ta - doar ca sa tii o balanta imaginara in echilibru?

Deoarece este o relatie dezechilibrata si dezechilibrul duce la "imbolnavirea cel putin a unuia dintre cei implicati si nu ma refer doar la cei doi soti.

Nu poti ramane intr-o relatie bazata pe compromis, fiindca nu-i corect.

Treaba cu "ramai singur si te ofilesti pana la adanci batranete" tine de alegerea fiecaruia, dar nu stai intr-o astfel de relatie, bazata pe "frica"... Asta este parerea mea.