sorinaa a scris:
Da, suna a telenovela clasa premium.
Incerc sa fiu pragmatica, pe cat posibil, desi si a mea toleranta este 0 atunci cand faci rau copilului (copiilor) cu buna stiinta.
O singura intrebare am in minte. Cum de nu ai realizat, la anii acumulati, (macar in ultimul moment!) ce consecinte vor fi dupa ce ai relatii sexuale cu partenerii copiilor tai (atat baiatul cat si fata)?
Baiatul spui ca te-a iertat, iar fata este intr-o situatie grea si ar dobori-o, zici tu. Putea fi si invers, dar nu ai invatat lectia dupa prima greseala, cu fiul. El te-a iertat, o fi trecut peste (oare?), dar tu te-ai iertat? Se pare ca da, pentru ca ai facut la fel si in cazul fiicei. Era vorba doar de autocontrol, stiind deja ce i-ai cauzat fiului...
Noi putem controla ce facem cu viata noastra, dar ce li se intampla altora (greutati, accidente boli), mai putin..De aceea ambele fapte au fost la fel de grave si a doua cu atat mai mult.
In rest, fiecare face ce vrea cu viata lui...limitele trebuie sa apara atunci cand strici/distrugi si vietile altora.
Ce poti face acum? Pentru tine, nimic, pt ca tu poti trai cu toate astea....
Pentru fiica ta, protectie. Sa o protejezi cat poti, pentru a nu suferi si mai mult, cu maturitate, asumare si raspundere, indiferent ce ar insemna asta pentru tine! Tu ar trebui sa stii cel mai bine. Doar ca ea sa se puna pe picioare, fizic, psihic si sa poata avea grija de fetita ei....
Nu prea cred ca cele 2 fapte sufera comparatie...ceea ce am facut fata de fiul meu cu ceea ce am facut fata de fiica mea.
Fata de fiica mea consider ca am gresit mai mult.
Referitor la consecinte...Practic, aventura cu ginerele meu nu ar avea nicio consecinta negativa, daca nu se afla. Ei oricum divortau, nu am participat cu nimic la aceasta decizie.
Si aici ma refer la consecinte practice, vizibile, nu morale sau emotionale. Ca ma afecteaza pe mine moral, psihic sau ca am mustrari de constiinta, este problema mea.
In legatura cu greseala fata de fiul meu. Pana la urma, am avut o aventura cu un prieten de-al lui, nu cu partenerul lui de viata. Inteleg ca a fost stanjenitor pt el, dar nici sa exageram ca s-a lasat cu nu stiu ce consecinte pt el sau ca nu stiu ce i-am cauzat.
I-am spus ca daca este destul de barbat sa ma judece, sa fie la fel de barbat si sa se ocupe de viata lui, nu sa stea sa-l intretina mamica, cu tot cu iubita sau sa se poarte ca un copil (a disparut de acasa cateva zile, de nu stia nimeni de el, nici iubita lui, nici prietenii, nici nimeni, ne-a tinut ca pe jar sa innebunim de grija, ajunsesem sa-mi fac cele mai negre scenarii, apoi cand s-a intors ma ameninta ca pleaca in America la cumnata mea, stia ce impact o sa aiba asupra mea, probabil a vrut sa se razbune)....deci copil...
Ca mai apoi ce sa faca...Sa o inteleaga pe mamica si sa ramana cu mamica...doar este mai comod...vorba ta, nu stiu daca m-a iertat sau a trecut cu adevarat peste, ci doar s-a gandit la avantaje (materiale, ca el si prietena lui numai asta stiu).
Iar eu nu am avut de ce sa ma iert in povestea asta cu fiul meu...nu am considerat-o o asa mare greseala, strict vis a vis de fiul meu vorbesc.
In legatura cu fiica mea, da, exact ce ai spus tu trebuie/vreau/incerc sa fac.