Are exemple, dar nu prea intelege normalitatea. Zice ca asa e familia ei si n-are ce sa faca.
Am decis sa ne mutam impreuna, in curand o s-o facem doar ca ii este teama sa le dea vestea. Pentru ea, ceea ce face acum e ca un pacat capital, ceva de groaza, ce va aduce din partea familiei ei tot ce-i mai rau (vor incepe sa spuna lucruri nasoale despre mine, ca de ce are incredere in mine, ca e proasta ca face asa ceva, cum sa se mute cu un strain si sa nu stea langa familia ei, ca-i abandoneaza etc).
O sa fiu langa ea cand o sa le dea vestea, doar ca ea a fost ca o slujnica pana la varsta asta, le-a fost supusa cu aproape tot, i-a lasat pe ei sa ia cam orice decizie. Prin urmare, ea nu are absolut deloc incredere in ea, nu se simte stapana pe ea cand vorbeste cu ei. Imaginati-va ca a fost ziua ei, iar familia ei a spus "vrem sa mergem in locatia X ca sa te sarbatorim!", ea a spus ca nu si-ar dori ...insa replica mamei ei a fost "nici nu discut! de fiecare data te trezesti tu ca sa strici cheful tuturor!".
Voi realizati asta? Adica e ziua ta, iar tu n-ai voie sa comentezi, trebuie sa mergi unde vor ei ...fara sa discuti, ca stiu ei mai bine ce o sa-ti placa si ce nu. Asta nu a fost un cadou pentru ea, ci un cadou pentru ei, un nou pretext pentru a-si demonstra controlul si egoismul. Ea, evident, a acceptat, nu a mai comentat si a zis "n-am ce sa fac, trebuie sa fac cum zic ei ca sa nu creez tensiuni, sa imi reproseze ca-s nerecunoscatoare". Daca ar fi zis ca nu merge, ca prefera sa petreaca ziua cu mine (iubitul ei) in oras, cred ca ar fi fost dezastru.
Incerc zi de zi sa o fac sa fie mai puternica si stapana pe ea, dar tot timpul imi zice ca ii e frica de ce va urma.