Știu că arăt mult mai terminată (doar nu începută), dar adevărul este că cel mai mult mă distruge paranoia.
O să schimb și "suprafața", că cea pe care o folosesc acum e prea de tot. Daaamn, oameni, mai am puțin și o să înnebunesc la loc.
Început de Eurus, Vin 17 mai 2019 · 2.689 răspunsuri · 58.339 vizualizări
Știu că arăt mult mai terminată (doar nu începută), dar adevărul este că cel mai mult mă distruge paranoia.
O să schimb și "suprafața", că cea pe care o folosesc acum e prea de tot. Daaamn, oameni, mai am puțin și o să înnebunesc la loc.
Și mă simt de parca as fi ucis litri multi de alcool, dar nu cred că e buna comparația, pen' că de obicei de la alcool fac urât, iar așa cum sunt acum sunt chiar pașnică.
Iubesc gurița soțului meu, nu va gândiți la prostii. Cei mai dulci pupici sunt de la el.
Care-i treaba?
MissHyde a scris:Care-i treaba?
Treaba-i în felul următor: încercând să mă exprim simplu, m-am lovit de un interlocutor care, fără să dea impresia că aprobă simplismul principial, a redus dialogul la un monolog în care, paradoxal, a susținut un eventual dialog, rezultând un nonsens, un principiu caduc prin sine însuși, chiar dacă eu am acceptat, principial, escamotarea intrinsecă a superfluului generat de inutilitatea repugnării accederii sinelui spre expandare apriorică submersivă și oarecum ubicuă, raportat la aplicabilitatea uzuală a definiției absconse a simplicității.
Să-mi trag palme!
Am mâncat o sarmală.
Eu un ou. Hai, bună ziua!
Aaaoleu-leu!!
← Înapoi la Intrebari pentru [user] si topicuri despre [user]