Tank chocolate

gargbird a scris:

Încep să-ți moară bătrânii.    E nasol rău.

Moartea e parte din viata, e un proces natural foarte dureos, niciodata acceptat e adevarat, dar se poate depasi cu timpul. 

MissHyde a scris:

Ai telefon lingteligent?

Vreau să știu dacă...

Ceea ce se întâmplă în capul meu de... două săptămâni, este adevărat? In permanență simt cum lumea mă urăște. Am început să...văd, efectiv, cum se râde de mine, deci să moară cikicean, daca nu IL VĂD pe soțul meu cu expresia facială schimbată, deși el spune că, de fapt...nu se amuză de...starea mea. Well, treaba e că spune că nu se amuză at all. Dar eu văd..mhm..in fine. Îl văd în permanență amuzat. Nu știu ce să fac in privința asta.

Nu vorbesc despre asta cu el, in mare parte sunt de părere că mă înșel, dar NU POT FI SIGURĂ. Iar asta îmi cauzează un comportament... nepotrivit. Ca să uit de ideile mele ciudate, incep sa iau din ce in ce mai multe medicamente. Iar când efectul lor se duce...rămân cu ideile. Și îmi sapă mintea, continuu, mă mănâncă. 

In plus, joi când am fost la ai mei, o văzusem pe mama cum plângea din cauza mea. Iar astăzi, vorbind cu ea, am aflat că ea de fapt nu a plâns...și mă ucidea ideea că i-am făcut rău că am venit să o văd.

Am senzația că enervez oamenii, motiv pentru care aleg să tac. 

OMG, o să regret că m-am "confesat" aici.

Cred ca deja te simti mai bine dupa confesiune ca ti-am iertat cu toti pacatele, asa cred eu    In viata asta e usor de vorbit, criticat viata altuia, insa de trait ai tu viata ta si tu stii cel mai bine cum sa-ti rotunjesti zilele.   Sincer dupa medicamente se poate sa vezi si tu ceva mai altfel dar nu se poate judeca de mine de exemplu ca n-am de unde sa vad acea scena, prin prisma ta.   Si asa se poate enumara multe cazuri, intamplari, feelings, sentimente, mofturi, fitze, nervi, minciuni si adevaruri si multe alte fenomene omenesti.   

Cand ne-am mutat aici din California, ex-sotia verisorului primar mi-a facut cunostinta cu multa lume ca lucra in spital asistenta doctorului si avea tangenta cu toata planeta.   Una era din Bucuresti si le-am invitat pe toti la o petrecere , cu copiii ne-am ocupat sa oferim ce putem din noi mai bine sa ne simtim.  A fost o zi de primavara dar nu asa de cald ca azi si pentru fumatori totul era pregatit pe terasa, scaune comfortabile cu paturi ca in casa nu se fumeza  dar si gratarul era in curte, alcoolul curgea, totul era perfect, asa am crezut.  

La scurt timp aud ca locuim intr-o cocioaba intr-o groapa ca nici parcare nu avem pentru 2 masini si trebuie sa se aplece ca sa intre in casa este asa de joasa!!!  Ca nu era porc pe gratar nu m-a interesat si nici ca n-am pus maioneza in salata de cartofi si s-au mirat cu gura cascata, dar parca nu suna bine la ureche despre casa si location, dar cine nu m-a cunoscut au crezut ca aia era mai cunoscuta ca mine intre cei din Ungaria si Romania.    

Cand am spus intersectia mare la aproximatia caruia locuim, mi-au spus ca pe acolo nu stau nici unguri sau romani ca e zona scumpa si sa nu mint ... Eu n-am acel caracter sa confrunt nimic, las sa fie cum vor sa creada cine ce vrea care le enerveaza la moarte, am zis doar ca eu am cumparat casa pana ce toti restul inchiriaza apartamente asta separa saraci de bogati care desigur nu le-a convenit ca deja eu sint increzuta ca sint "căsistă" = persoana care are o casa ca proprietate personala, am aflat tot de la ei ca nu intelegeam cuvantul si n-am cautat pe Google ca atunci nici web site nu era inca.   Cam aceste elemente compun viata ori unde si la orice nivel.  Am terminat cu acele persoane pe loc si le-am spus ca la mine nu tine cu impacarea si scuzele.   Le-am mai vazut in comunitate de putine ori dar de departe.   Traim cu toti dar vieti diferite.  

Părerea mea e că soțul tău zâmbește întruna pentru că ești frumoasă și îi place ce vede când se uită la tine.

Nu știu ce să zic de mama ta, am observat că după o anumită vârstă, unii chiar și mai devreme, părinții au reacții super misterioase, nimeni nu știe de ce. Tu poți crede că plânge din cauza ta, dar ea poate plânge că s-au despărțit unii în Insula Iubirii sau nu a mai prins promoție la supermarket, sau au scăzut acțiunile la firma unde are ea fondul secret. 

Pe lângă toate astea, e posibil că oamenii din anturajul tau sau cu care vii în contact să vadă sau să simtă că ești tristă și să încerce să zâmbească forțat că să te binedispună. Zâmbetul forțat nu e bun, poate de aceea ai senzația că nu ești luată în serios.

Și mai e ceva. Cum am zis, nu ești singura care suferă, toți au poveștile lor, in primul rand se gândesc la ei , in general tot ce face sau spune cineva are legătură cu el/ea, nu cu altcineva.

Tu axează-te pe tine și fă lucruri care să te facă să te simți bine mereu, nu doar pe moment sau temporar. Nu ai nevoie de motivație pentru asta, trebuie doar să vrei.

*Hug* *kiss*

Kleopatrah a scris:

Părerea mea e că soțul tău zâmbește întruna pentru că ești frumoasă și îi place ce vede când se uită la tine.

si ca e brici la minte, are idei originale, e plina de viata chiar si atunci cand nu e bine. :)

Apropo de asta, eu am tendinta sa rad de la stres. Serios. Cand imi dau seama ca nu pot controla ceva, ca ma depaseste, ajung sa rad. Ce sa fac  Sa plang? Pai daca tot trebuie sa fie ceva naspa, sa mai si plang toata ziua?

Nu stiu de ce, dar mi-am amintit acum, brusc, de un seminar de filosofie. Era vorba despre timp. Un pictor a spus ca el sfideaza timpul pictand.

Da' ce ziceți dacă am descoperit niste treburi, acum doua săptămâni și abia azi am avut curajul să mă exprim in legătură cu ele?