Tank chocolate

Mă gândesc la foarte multe lucruri mai puțin optimiste...și sunt panicată mereu.

Am prea puține date ca să îți răspund.

MissHyde a scris:

Mă gândesc la foarte multe lucruri mai puțin optimiste...și sunt panicată mereu.

Nasol. Și eu am gânduri negre uneori, da' eu nu mă panichez niciodată. 

Cred că sună ciudat, dar am avut o perioadă în viață în care gândurile mi-au fost singurii prieteni. Și au fost niște prieteni nașpa, că numai prăpăstii îmi veneau în cap. Nu am avut tendințe suicidale, dar am avut mari probleme în a-mi gestiona ura împotriva tuturor. Mari probleme. La un moment dat chiar am crezut că nu sunt altceva decât un monstru fără sentimente.

Bine, eu chiar sunt un monstru. Sacru, mai exact.

Da' mai e  o treabă. Eu chiar eram singur pe atunci. Tu ești măritoidă. 

Ai voie să gândești negativ doar ca o formă de alint.

Dar de fapt ție îți lipsesc două lucruri mari și late: disciplina și măsura.

Disciplina presupune un stil de viață cam robotic, dar nu trebuie să fie ceva permanent. Uite, eu, de exemplu, când mă îngraș peste limita tricoului (că am un singur tricou), mă comut pe modul "disciplină". Chiar acum sunt în faza asta, că vine căldura și vreau să dau bine la gagici. Singurul exces pe care mi-l permit e să stau ca bufnița, juma' de noapte, pe net, pe Netflix, pe muzică și pe carte, toate în același timp. Varză totală. Am noroc că jobul meu e pur și simplu fantastic, mi-e și rușine să zic ce program de muncă am, și îmi permit să stau treaz absolut cât am chef.

Măsura înseamnă să știi când să pui frână, chiar și în chestiile bune. Tu ziceai că ți-ai frecat corpul din cauză că nu te-ai oprit niciodată la timp, fie că e vorba de sport, țigări, prafuri sau whatever. 

Deci, să recapitulăm: ai nevoie de două lucruri: dis-ci-pli..... nă,

și....

vo-in.....ță.

Asta e.

Iiinimăăă, de ce nu vrei să-mbătrâneeești?

Nu ți-e de-ajuns cât ai iubiiit?

Și cât de mult ai suuuferiiit?

De ce nu-mbătrâneeești?...

Hai, la muncă toată lumea!

Disciplina și voința sunt bune. Dar fără motivație... 

Serus Xilia. Fricile vin pe la 45 de ani. Alea grele. În rest, de ce sa te temi, de ce sa fii panicata?

Și da, peste toate fricile trecem când iubim, vorba colegului de leat. 

ce frici grele vin la 45 de ani?!!!

As întra în detalii dar m-am speriat la atâtea exclamări.

Pe atunci îți îmbătrânesc părinții, îți cresc copiii, chestii din astea inerente. 

Nu se aplica la aia dârji și neînfricați. 

Drept sa spun, eu pe mama mai am sa o pierd. Va durea, dar nu ii doresc un trai in chinuri intr-o batranete tarzie, vreau sa se poata bucura de viata atata cat o are, macar putin. E o durere fireasca, asa e viata. Copiii asa si trebuie, sa isi vada de drumul lor. Cum sa fii fericit stiind ca al tau pui e dependent de tine si nu e liber si in puteri sa isi traiasca destinul? Asta si trebuie sa faca cand ii vine timpul - sa zboare!

In rest am cam pierdut tot ce se putea pierde. Cred ca pragul asta psihologic care e un fel forma de transformare prin care trecem cu totii, mai greu sau mai usor, l-am trecut deja. Are aceeasi natura cu teama de moarte. Asa ca nu tine de varsta.

Cred ca si Xil a pierdut cam tot ce putea pierde deja, asa ca ii dau dreptate lui Garg - disciplina is the God in all.

Frica de a pierde e cea mai ușor de suportat dintre toate. 

Oricum conștientizarea fricilor e un pas mare spre depășirea lor.... Zice pe undeva. 

Și crede-mă, cu vârsta se acumulează frici, este incontestabil.  Și cu înaintarea în vârstă și cu lipsa iubirii, acestea devin tot mai grele. 

Eu urmăream la tv la rubrica Sport, scuzați. 

Rodica` a scris:

Frica de a pierde e cea mai ușor de suportat dintre toate. 

Oricum conștientizarea fricilor e un pas mare spre depășirea lor.... Zice pe undeva. 

Și crede-mă, cu vârsta se acumulează frici, este incontestabil.  Și cu înaintarea în vârstă și cu lipsa iubirii, acestea devin tot mai grele. 

Eu urmăream la tv la rubrica Sport, scuzați. 

Nu neapărat

Eu am scăpat de frici, cu vârsta.