Toate aceste "ideologii", "sisteme", "școli de gândire" și al lor "spectru politic" sunt depășite, la fel cum este teoria umorilor din antichitate, la fel ca unele teorii caraghioase ale primilor chimiști. Știința politică trebuia să le declare perimate de mai mult de 50 de ani.
N-au ce să caute în Statul de Drept!
Ele au avut cândva un rol pozitiv: de a ne scăpa de noaptea medievală.
De exemplu, când monarhia părea dreaptă, în virtutea vechimii ei, atunci republicanii păreau strâmbi, chiar dacă în inima lor simțeau că Republica ar fi mai bună. Atunci ei s-au denumit "stânga" din motive diplomatice: era un compromis prin care își găseau "un loc în politică" în același timp în care ei lasau așa zisa "dreptate" monarhiei. "Este loc pentru toți".
Fals, evident. "Adevărurile de azi sunt jumătățile de adevăr de mâine". Revoluția Franceză avea să schimbe parțial ce este adevărat. După Revoluție se putea vorbi liber că monarhia nu este de la Dumnezeu, că are o istorie, că își are originea într-un eveniment violent. Deci, Revoluția era strâmbă deoarece era o schimbare a legii prin violență, dar monarhia nu fusese și aceea tot strâmb întemeiată, prin violență? Atunci, ce era mai drept?
Iată că "adevărata dreaptă" trebuia să aibă altă bază, una independentă de inerția unor regimuri, una universal acceptată. Și această bază a fost pe atunci simplu denumită: "Liberté, Egalité, Fraternité!".
Este logic că "stânga" nu poate face Revoluție de nenumărate ori: pur și simplu se atinge la un moment acea dreptate care nu mai poate fi îmbunătățită mai mult. Ce sens ar mai avea apoi să revoluționezi ceea ce nu mai poate fi revoluționat? Acela ar fi deja un regres, o eroare. De aceea "stânga" era firesc să dispară, după ce a fost stabilită "adevărata dreapta". Dar acest lucru deja s-a petrecut, chiar dacă mai sunt unele lucruri de stabilit. Deja vorbim despre Statul de Drept. Iar acest Stat are și mecanismele de a completa ceea ce mai este de stabilit prin mijloace pașnice, fără o Revoluție violentă făcută împotriva Statului. (Dar mă aștept ca elitele să își apere "dreptul lor" prin violențe dintre cele mai perverse.)
Că românii (și nu numai) încă mai umblă cu stafia unor mișcări din istorie, cu cadavre politice, este ca și când ar cumpăra băuturi expirate sau le-ar ridica de la deșeuri, de parcă "ar mai fi niște spirit pe fundul sticlei", asta arată lipsă de maturitate politică și o lene sinucigașă. Cultul partidelor istorice face bucuria criminalilor organizați, care astfel încă mai vând păcăleli către Popor. Ei au dreptatea lor: "Dacă nu îi înșelăm noi, îi înșală alții".

