Stu' a scris:
Pai, hai atunci sa definim puțin mai pe larg EQ-ul. Bănuiesc că nu trebuie sa mai insistăm și pe IQ ( capacitate de a analiza, raționa, învata lucruri noi, etc).
O persoana inteligenta emotional este abilitata in patru domenii: identificarea emotiilor, intelegerea emotiilor, reglarea emotiilor si folosirea emotiilor. Adică, este un empat veritabil. Insist pe ,,reglarea'' sau gestionarea emoțiilor , aici.
In viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenta emotionala este formata din cinci factori: cunoasterea propriilor emotii, managementul emotiilor, motivare, recunoasterea emotiilor la altii (empatie) si relatiile interpersonale.
Mai pe larg și mai de odinioară, asta ca să încercăm o privire de anamblu, aș propune să punctăm câteva chestii cu referire la ce încercăm să ne spargem noi capul colea...
I = Inteligența.
O chestie care ne-a frapat dintotdeauna. Ce e inteligența, de unde vine, cum de unii îs mai inteligenți decât alții, cum se poate cuantifica? Etc. S-au dat diferite răspunsuri, însă unul dintre primii care cu succes a încercat o cuantificare a acesteia a fost Binet, pe la începutul secolului al XX-lea.
Astfel, chestia asta a evoluat și noi putem vorbi azi despre QI sau IQ, mă rog, acronim care în original însemna intelligencequotient și pe românește înseamnă coeficient de inteligență, care reprezintă un scor obținut prin diferite teste prin care se încearcă măsurarea inteligenței. Deci avem:
IQ = Coeficient de inteligență
Mai departe...În istoria psihologiei a venit unul, Gardner, prin anii 1980, care a spus ceva de genul: „Stop, mi se pare că nu e bine! Nu putem vorbi de o singură inteligență, poate că ar fi indicat să vorbim de mai multe”. Prin anumite observații, el încerca să argumenteze că nu numai Einstein și Leibnitz au fost inteligenți. Dar la fel de inteligenți au fost și Mozart, Brâncuși, Buda, Socrate, Lincoln, Pele etc., deși ei s-au exprimat pe paliere diferite, ca să spunem așa. Și astfel a fost pus pe tapet, conceptul de „inteligențe multiple”. Gardner a găsit inițial vreo șapte astfel de inteligențe: lingvistică, spațială, logico-matematică, muzicală, kinestezică, interpersonală, intrapersonală, la care ulterior a mai adăugat vreo două. Unii l-au respins cu vehemență, alții l-au apobat, însă, în fine, chestia e că ideea lui a prins.
Și mai departe, prin 1995, un psiholog și jurnalist pe nume Daniel Goleman, care aborda subiecte variate, cum ar fi creativitatea, meditația, criza ecologică, viziunea lui Dalai Lama și altele, a scris o carte care s-a bucurat de un succes imens, anume Emotional Intelligence.
Premisa era că inteligența nu depinde sau nu se bazează în exclusivitate numai pe un IQ, adică pe un coeficient de inteligență care să fie măsura doar a capacității de a gândi și a raționa. Ea poate depinde sau se poate baza și pe un emotional quotient, coeficient emoțional, EQ. Ne-am mai îmbogățit astfel cu încă două concepte:
EI = Inteligență emoțională
EQ = Coeficient emoțional
*
Ok, am înțeles ideea cu psihopații și criminalii, că nu se pot pune în pielea altora etc. Problema e că psihologia psihopaților, a criminalilor, e o achestie a naibii de încurcată și ascunsă în tenebre. Și pornind de aici, doar pe baza acestor cazuri, nu se poate trage concluzia că ar exista o corelație între intuiție și empatie sau prin extenso între intuiție și moralitate. Cel puțin eu n-am întâlnit până acum studii și concluzii ferme în acest sens.
