intr-o relatie adevarata, bazata pe iubire si respect reciproc, atat cuvintele cat si faptele isi au rostul lor. un "te iubesc" se spune spontan intre cei doi, pleaca din inima si nu va intra niciodata in banal.
ce voi spune mai departe se bazeaza strict pe experienta mea si pe destainuirile prietenelor mele.
cand un barbat foloseste expresii de genul - "iti spun te iubesc atunci cand simt eu nevoia" - "nu-ti spun ca te iubesc pentru ca mi-e frica sa nu fiu ranit" - "ce sunt mai importante, cuvintele sau faptele?" - "asa sunt eu, mai rece" - ala nu e un om cu care sa te gandesti sa-ti cladesti un camin.
faza cu frica de a fi ranit mi se pare cea mai mare magarie posibila. adica tie, ca partenera a lui, care esti langa el si il iubesti, nu ti-e frica, sau iti este dar iti asumi riscurile. si el nu? iubirea nu-i mancare, sa-ti fie frica de o indigestie...ori iubesti, si atunci esti trup si suflet langa partener/a, ori nu iubesti si cauti motive puerile pentru a-ti motiva manifestarile.
"stii, draga mea, te iubesc...stiu ca nu ti-am dat telefon de 4 zile...dar am fost foarte ocupat..." daaaaa, siiiigur! si telefonul mobil l-a mancat cainele, la servici se lucreaza ca in epoca de piatra, fara fix, cartela pentru tel public se gaseste la posta din orasul vecin...si tot asa...
hai sa fim serioase.
nu exista - nu ma manifest - sau - nu spun - pentru ca...(si aici sunt asi la inventat explicatii). daca te iubeste, se va manifesta si o va spune ca atare.