Eu am crezut, înainte de 89, că românii vor democraţie şi capitalism / economie de piaţă, dar nu-i lasă ruşii şi favorizaţii lor - "nomenclatura".
De aceea, s-au revoltat, iar Armata a trebuit să apeleze la legea marţială ca să îl execute pe Preşedinte, responsabil pentru o represiune sângeroasă şi terorism.
Apoi, speriaţi, membrii de partid au mâncat carnetele de membru iar unii dintre ei au apărut la TV şi au zis că sunt emanaţi din Revoluţie şi că vor organiza alegeri.
Ceea ce au făcut emanaţii şi aleşii?
Au oprit de la "bun început" toate construcţiile, au stopat o mare parte din agricultură şi industrie, şi au sabotat economia naţională distrugând deliberat numeroase mijloace de producţie (presa nu zicea nimic, avea alte priorităţi de acoperit, cum ar fi femei goale).
Au "privatizat" jumătate din ce a rămas nedistrus, dar nu împărţind către români, ci prin vânzare către străini (?!)
Toţi banii obţinuţi au dispărut fără nicio urmă."(?!)
Au fost contractate datorii în monedă străină, banii pentru diverse contracte ale statului ajungând de asemenea la firme străine.
Plata datoriilor ar fi fost cea care ar fi impus devalorizarea monedei, adică jefuirea grosolană a tuturor românilor care mai aveau orice capital în lei.
Ăstimp, a fost organizată o mafie cu haine spirituale: cea mai mare poruncă este "iubeşte pe fratele tău vameşul ca pe tine însuţi şi dă-i jumătate din tot ce ai putea să câştigi". O serie de alte "amenzi" pentru "ciripit" aveau să îngroape definitiv orice acumulare de capital românesc sau de drept la exprimare liberă. Orice bancă de capital român a fost interzisă de legea mafiotă - vezi ce a păţit Becali.
Aşa au făcut românii capitalism, au cedat tot. Totuşi, pentru cunoscători, mai este. Pădure şi oameni. Aceştia din urmă pot fi torturaţi de la distanţă cu arme de la CIA/Pentagon şi vânduţi ca sclavi. Pădurea de neuroni din capul lor poate oglindi situaţia "fondului forestier", iar acesta, pe cea a altor fonduri, luate de vânt.
Dar ce să faci cu sclavii români? Afară de tot felul de experimente din domeniul antropologic şi transhumanist de orientare mengeliană, cel mai bine este să-i arunci în luptă. Dar care luptă? Ei au toate datele pentru a forma nu doar masa critică necesară unei societăţi 100% sclavagiste pe teritoriul natal, dar pot constitui o bombă murdară anti-UE. Afumarea uniunii cu "populaţie românească stricată" este acum uşor de făcut. Pe cei "plecaţi la muncă" îi chinuie mafia română, (probabil în colaborare cu alte ramuri ale CIA din EU), cu arme "spirituale" americăneşti (Dar, al cui este acest "Audi"?) ca să nu se permită altceva la aceşti "blestemaţi" decât să fie nişte marionete jalnice, nişte cerşetori, căpuşe sau criminali (spioni, montatori de aparate EM sau chiar ucigaşi, colectori de de"taxe") care scârbesc popoarele UE, făcându-le până la urmă să răbufnească - nu atât împotriva României cât împotriva Bruxelles-ului, care i-a blagoslovit cu asemenea "concetăţeni". Grosul populaţiei cerşetoare, beţive şi "boschetare" din EU este dat de români (şi rromi). Aceste probleme aparent domestice sau karmice au ca finalitate principală dezintegrarea UE - iată că deja englezii au fost suficient de dezgustaţi şi au votat închiderea graniţei.
Până la urmă, nu dizolvi cu turcii sau cu sirienii cât dizolvi cu sclavii români.
În sfârşit, chiar şi religia românilor se face de ocară dimpreună cu celelalte, preoţii lor dovedindu-se ignoranţi sau mafioţi. Dar cui sunt ei "juraţi"?
Sau, poate, tăcerea nu te face complice?
Situaţia aceasta pare să ceară renunţarea la orgoliul naţional pentru o uniune a drepturilor şi democraţiilor reale. Dar, dacă ratăm şi de data asta constituirea unui sistem sănătos, cum mai scăpăm de el?
Mafia mondială corupe statele cât de mult poate, furându-le hainele. Legea mafiotă este introdusă ca lege oficială, dar pe "uşa din dos", cu aparenţa unei "legi marţiale" semi-legitime. Acest fenomen se produce în SUA şi "rezonează" simultan în toate colţurile lumii.
De aceea statele "naţionale", oricare ar fi ele, se "ridică" mai mult ca nişte avione ce sunt doborâte dacă nu ascultă de turnul de control, decât ca nişte construcţii temeinice, cum se presupunea.