CHAT PART 10

Puteam face mult mai mult insa acum inteleg unde ma impotmoleam - exact in faza asta cu atasamentul fata de experientele negative. Mi se scurgea energia in directii neproductive mai ceva ca intr-o hazna.

De curand mi-a fost sugerat sa incerc terapia iertarii, e o tehnica oarecum New Age; nu am facut-o ritualic pentru ca nu am rabdare cu asa ceva; in schimb am luat decizia constienta de a da drumul tuturor reziduurilor din minte si de a ma impaca psihic cu oricine imi ramasese in memorie in mod negativ (ma jignise, ma umilise, ma amenintase etc). Ideea e sa o iei de la primele amintiri si sa nu pastrezi absolut nimic. Si culmea, a functionat instantaneu, fara niciun efort, odata ce mi-am asumat decizia. A, era sa uit, trebuie sa incepi cu tine :) .

Rezultatul a fost ca efectiv peste noapte au disparut toate nimicurile care imi reveneau periodic in minte referitor la trecut.

Dupa cateva zile am inceput sa am o inspiratie nebuna si sa scriu in draci, de am ajuns sa dorm 3-4 ore pentru ca am prea multe idei. Va sa zica s-a inlaturat un blocaj psihic.

Amarena a scris:

Stiu ca nu au rost, dar in unele situatii nu pot sa nu ma gandesc ca  poate daca faceam ce trebuia sa fac, atunci cand trebuia sa fac, acum era.. alta treaba.

E prea tarziu pt unele lucruri. Si e greu la varsta asta sa recuperezi.

Cel mai bine e sa trăim prezentul si sa nu ne mai frământat pentru trecut (asta imi sugerez mie însămi, ca dupa cum spuneam, si eu am regrete)

Da' ce melancolica sunt azi, cred ca vremea e de vina.

Abbie M. a scris:

Puteam face mult mai mult insa acum inteleg unde ma impotmoleam - exact in faza asta cu atasamentul fata de experientele negative. Mi se scurgea energia in directii neproductive mai ceva ca intr-o hazna.

De curand mi-a fost sugerat sa incerc terapia iertarii, e o tehnica oarecum New Age; nu am facut-o ritualic pentru ca nu am rabdare cu asa ceva; in schimb am luat decizia constienta de a da drumul tuturor reziduurilor din minte si de a ma impaca psihic cu oricine imi ramasese in memorie in mod negativ (ma jignise, ma umilise, ma amenintase etc). Ideea e sa o iei de la primele amintiri si sa nu pastrezi absolut nimic. Si culmea, a functionat instantaneu, fara niciun efort, odata ce mi-am asumat decizia. A, era sa uit, trebuie sa incepi cu tine :) .

Rezultatul a fost ca efectiv peste noapte au disparut toate nimicurile care imi reveneau periodic in minte referitor la trecut.

Dupa cateva zile am inceput sa am o inspiratie nebuna si sa scriu in draci, de am ajuns sa dorm 3-4 ore pentru ca am prea multe idei. Va sa zica s-a inlaturat un blocaj psihic.

s_s_s a scris:

foarte fain! Eu nu pot sa fac asta, orice chestie negativă imi rămâne întipărita in minte pe vecie, orice fleac..

Daca eu am putut, cred ca poate oricine :) . Nu pentru ca as fi patit ceva deosebit vreodata, dar pentru ca aveam in fire acest obicei de a pastra tot gunoiul, oricat de irelevant.

Abbie M. a scris:

Daca eu am putut, cred ca poate oricine :) . Nu pentru ca as fi patit ceva deosebit vreodata, dar pentru ca aveam in fire acest obicei de a pastra tot gunoiul, oricat de irelevant.

Cum ai reușit? Vreau si eu sa încerc.

Pai iti iei un timp de liniste si te concentrezi sa iti aduci aminte interactiunile negative de toata viata; eventual scrii numele persoanelor pe ceva, (sau circumstantele, daca nu le stii numele) cu intentia clara de a sterge totul cu buretele (dpdv emotional evident, ca nu iti poti induce amnezia). Ideea e sa elimini atat ranchiuna cat si internalizarea vorbelor urate, acolo unde se aplica. Daca inca iti revin in memorie, inseamna ca te-au afectat cu ceva. Eventual o iei si logic, anume ca in unele situatii a trecut multa vreme, in altele s-a reparat de la sine, in altele ai pierdut contactul definitiv cu persoana etc. Iti poti si imagina o situatie in care ai numai sentimente pozitive fata de toti cei implicati, practic sa vizualizezi o intalnire cu ei in care acele intamplari sa nu mai conteze, sa fie anulate.

Pentru mine a fost foarte simplu, important a fost sa imi dau seama ca asta vreau.

Si perspectiva asta m-a ajutat mult, despre detasare si traitul in prezent:

Cand vad de ce probleme ma lovesc acum, nu am cum sa  nu ma gandesc ca daca luam alte decizii atunci.. acum nu ma mai chinuiam asa. Normal ca nu ajuta la nimic, ca nu e sanatos sa "plang pt laptele varsat", cum au italienii o vorba, ca tre sa ma concentrez la prezent, ca nu mai pot schimba trecutul, ca asa a fost sa fie, stiu toate astea si totusi nu pot sa nu am niste regrete crancene.

Amarena a scris:

Dorul nu e altceva decat o nevoie a omului de a umple un gol, cred. 

Ce simplu e explicatia, credeam ca-mi lipseste ceva din creier.  Am facut de 3 ori MRI cu diferite ocazii, ultima pe 6 Noiembrie 2015 dupa accidentul de masina si mereu mi-au spus ca absolut n-am nimic in loc rau in cap si nici nu lipseste nimic de acolo, si nu faceam mare problema din asta, dar cateodata ma intalneam cu cate cineva care ma credea nu stiu cum din cauza ca nu mi-e dor de meleaguri natale.   Cand am fost prima oara dupa multi ani "acasa" n-am mai gasit in viata nici o persoana din clasa 8-a si aveam 47 de ani.   Rude mai am, dar numai pe sora mea consider familie.    Ne face niste surprize si viata asta nevazuta si ... chiar ca nu ne intalnim nici cu ea!!! 

Abbie M. a scris:

Si perspectiva asta m-a ajutat mult, despre detasare si traitul in prezent:

Nu sunt nefericita si nici suta la suta fericita. Nu cred in fericirea suprema, in orice caz. Trăim cateva clipe de fericire intensa, dar nu avem cum sa fim permanent Fericiți. Oricum, bănuiesc ca știi teoria conform căreia daca am fi permanent Fericiți am avea o viata extrem de scurta.

Nu are rost, e ok asa cum e.

Multumesc oricum! :)

Amarena a scris:

Cand vad de ce probleme ma lovesc acum, nu am cum sa  nu ma gandesc ca daca luam alte decizii atunci.. acum nu ma mai chinuiam asa. Normal ca nu ajuta la nimic, ca nu e sanatos sa "plang pt laptele varsat", cum au italienii o vorba, ca tre sa ma concentrez la prezent, ca nu mai pot schimba trecutul, ca asa a fost sa fie, stiu toate astea si totusi nu pot sa nu am niste regrete crancene.

Davi_ a scris:

De cele mai multe ori imi este dor de copilarie. A fost cea mai minunata perioada din viata mea. Poate d-aia.

Eu zilnic vorbesc despre copilaria mea, dar nu cu regrete sau pareri de rau.   Este o treapta al vietii si e bine ca ne putem aminti si dupa ani lungi despre o alta vreme.  Eu ma bucur ca avem aceasta capabilitate, acum observ cand vorbesc cu sora mea ca am uitat cate ceva ceea ce ea tine minte perfect, eu habar n-am, nici cea mai mica idee ...

Imi pare rau doar ca n-am putut pastra toate hainele ce am purtat cum a facut bunica, avea si toata posesiunea strabunicii ei in podul casei, amenajat special pentru haine ce nu purta des.  Acum se arunca totul la gunoi imediat cum s-a patat un pic, nu-i trecut si nici viitor in multe domenii, sentimente ioc ... si asta creaza gol in suflet.