O iau si eu la mine aceasta poezie..
Fiero a scris:O poveste
Știi... te-am iubit
Până n-am mai putut,
Până ce ne-iubirea
mi-a alungat sufletul
către niciunde...
Prin vorbe, prin fapte,
mi-ai cerut să te pierd;
Știi... de fapt n-ai stiut
că și iubirile mor,
că și cuvintele dor...
M-ai rupt din sufletul tău
și m-ai prăbușit!...
Mi-e frig, mi-e întuneric,
Mă sperii cât doare
nimicul din sufletul meu,
parcă nu mai sunt eu...
M-ai rugat de atâtea ori să-ți spun
cât de mult nu te mai iubesc.
Ți-am dorit să mă prețuiești
în lipsă, în ne-prezență,
în ne-iubirea ce mi-ai născut-o...
Și de-am să plec,
să nu-ți fie teamă,
Cum nu ți-a fost mereu,
crezând în iubirea mea eternă.
Dar și veșnicia are o limită
a neputinței umane.
”Mi-e dor...”
O să-ți treacă,
și mie mi-a trecut.
Cuvintele dor;
Cum le putem șterge?
Atingerea doare;
Am uitat mângâierea...
Te-am iubit, până n-am mai putut.
De-aș fi știut... aș fi plecat
când încă te mai iubeam,
ca să mă pot întoarce!
Când îți voi spune că nu te mai iubesc,
vei înțelege că m-ai pierdut...
M-ai prăbușit
afară din lumea noastră;
Mâna ta întinsă
mă doare. Nu pot...
Mă am pe mine,
ne vom descurca.
Am să mă ridic
doar pentru mine.
Nu trebuie să-ți fie teamă,
Trebuie doar să înțelegi..
Te-am iubit--- Magda Balanescu

