Blestemul ar fi un...program. O proiectie, un dat artificial. La un moment dat cineva se trezeste sa "ureze" cuiva ceva. Se poate si fara voie - de fapt cel mai frecvent. Cand spui - nu cred ca va reusi la examen si o spui cu tarie, convingere, vazandu-l ca si picat, intr-un fel i-ai furat orice sansa de miracol si reusita.
Acum.. unele blesteme se prind altele nu, unele sunt rostite cu forta uriasa, altele sunt simple mormaieli neconvingatoare. Unii au o putere fantastica de a materializa prin cuvant, de a crea viitor (contra destinului adresantului).
Uneori "zicerea" e cumulata - candva in neam cineva a patit ceva si s-a propagat supararea, sau "urarea". Pentru ca nu s-a gasit nimeni s-o opreasca. Si programul s-a desfasurat mai departe.
Dar.. mereu exista o cale de desfacere. Pentru ca mereu orice forta creata are deasupra ei o forta necreata, potentiala - Spiritul Divin.
Cum il accesam?
Prin practica spirituala - daca e Spirit, normal, nu?
Ca e rugaciune, meditatie (aici List ar face o distinctie neta intre cele doua) contemplatie sau comuniune important este sa-ti agati sufletul in divin. SI vezi ce-ti vine de acolo. Partea mai grea este sa fii sigur ca esti agatat unde trebuie si nu in vreo proiectie a ta mentala despre divin, in propria ta imaginatie (dar pana la urma, cum universul creat e Mental, de ce nu, daca imaginatia ta e pozitiva si armonioasa).
Eu cred in blesteme. In autoprofetii, in profetii impuse. Cred in campuri energetice create de oameni. Si cred ca un om poate si sa sfinteasca locul.
Eu m-am rupt greu de profetiile parintilor mei - n-o sa faci, n-o sa reusesti, tu intotdeauna o sa..., niciodata n-o sa..., mereu o sa ai parte de... Erau un fel de blesteme.
La inceput ma luptam - ba n-o sa nimic, nu o sa mi se intample cum ziceti voi.. etc. Invariabil ajungea sa fie ca ei si sa le dau dreptate.
Apoi am inceput sa ma gandesc din punctul lor de vedere, sa vad ce-i facea sa spuna asta. Perceptia lor despre mine. Interpretarea acestei perceptii, dupa scara lor de valori (schioapa dupa mine, dar ma rog!). Apoi am vazut cum ma pot detasa de parerea lor despre mine si sa vad ca drumul meu de fapt in viata este o banda unica, fara imixtiuni artificiale ci doar intersectii asupra carora am liber arbitru in decizie.
SI foarte important, am incetat sa mai fiu suparata pe ei si sa le mai iau in serios vorbele. Avertismentele le-am considerat bune. Parerile programatice, nu.
Uneori nu stii de unde ti se trage - a saptea spita in urma, un stra-stra-strabunic care a siluit-o pe Florica, un stra-unchi ce si-a tradat prietenul... etc.
Dar nici nu e nevoie. Uneori un program se propaga pt ca el de fapt cere sa fie oprit, pt ca a fost creat artificial, nu-si gaseste locul si rezoneaza cu persoana care are o parte din info in programul sau de viata, rezoneaza cu aceasta persoana la care se afla , de fapt, si antitdotul.
Eu asa cred.
Mie candva mi s-a spus ca am uratul pe fata si n-o sa ma marit.
Un fel de: cineva te uraste de maritis! Sa fie sanatos ala de-a zis!
Am zis ca daca D-zeu permite ura cuiva catre mine atunci permite si nebagarea mea de seama, ca Universul nu asculta doar de unii ci de toti. Si atunci mi-am profetit un maritis grozav. Maritata sunt si inca se mai lucreaza la grozavia maritisului, si asa va fi probabil pana inchidem ochii, eu si barbate-miu. Iar neintelegerile (mai mari sau mai mici) nu le-am pus pe seama vreunui "zis de rau" ci al incapacitatii mele de a-mi zice de bine, de a ma ursi fericirii, de a fi maxim buna si christica.
